Supply contract price claim upheld; late-payment penalties time-barred and non-performance exception rejected

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la data de 14 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Societatea, A. S.R.L. ROMAN-prin administrator judiciar B. S.P.R.L. NEAMŢ a chemat în judecată pe pârâta Societatea, C. S.R.L. ROVINARI, solicitând instanţei: obligarea acesteia la plata sumei de 710.673,70 RON cu T.V.A., reprezentând preţ datorat în baza contractului de furnizare nr. x/19.11.2012.

Pârâta, Societatea C. S.R.L. Rovinari a formulat întâmpinare la data de 18.09.2015, prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamantă, ca fiind vădit nefondată.

La data de 24.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, în sensul modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit şi 916.418,88 RON, penalităţi de întârziere.

Prin sentinţa nr. 132, pronunţată la data de 27 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Roman- Neamţ, prin administrator judiciar B. SPRL Iaşi, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., având ca obiect pretenţii, şi a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 710.673,70 RON.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta Societatea, A. S.R.L. Roman - prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Neamţ, la data de 02 aprilie 2018, cât şi pârâta Societatea, C. S.R.L. Rovinari.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 739/2018, pronunţată la data de 15 iunie 2018, în dosarul nr. x/2015, a respins apelurile formulate de apelanta- pârâtă S.C. C. S.R.L. Rovinari şi de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Roman- Neamţ - prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Neamţ, împotriva sentinţei nr. 132 din 27 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi prin administrator special D. şi pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin recursul său, recurenta-reclamantă Societatea, A. S.R.L. ROMAN- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. NEAMŢ se raportează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, numai sub aspectul obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit şi 916.418,88 RON penalităţi de întârziere; cu obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În mod nelegal instanţa de apel nu a analizat motivul său de apel privind greşita respingere a cererii de obligare a intimatei-parate la plata penalităţilor de întârziere, reţinând în mod greşit că instanţa de control judiciar ar putea constata intervenirea decăderii în urma calificării drept modificare tardivă a cererii de chemare în judecată, fără ca excepţia tardivităţii să fi fost pusă în prealabil în discuţia contradictorie a părţilor în apel.

Apreciază recurenta-reclamantă că decizia criticată încalcă dispoziţiile art. 175-176 şi art. 481 C. proc. civ. şi arată că, în speţa de faţă, nu a consimţit nici expres, nici tacit la înrăutăţirea situaţiei sale în propria cale de atac, şi nici nu se află în vreuna din situaţiile anume prevăzute de lege care ar îngădui o asemenea înrăutăţire. Cu toate acestea, cererea sa de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, analizată şi respinsă pe fond în primă instanţă, nu a mai fost soluţionată pe fond în apel, în niciun fel.

Solicită recurenta-reclamantă a se reţine că intimata-pârâtă nu a formulat apel împotriva soluţiei de respingere pe fond a cererii de majorare a câtimii cererii de chemare în judecată, formulată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. împrejurare care împiedica, în faza procesuală a apelului, operarea decăderii ca urmare a unei recalificări, din oficiu, drept cerere modificatoare tardiv formulată, şi, prin urmare, instanţa de apel nu se poate pronunţa asupra soluţionării în primă instanţă a excepţiei decât dacă partea interesată a formulat un motiv de apel cu privire la respectiva soluţie, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, a mai arătat recurenta-reclamantă, art. 204 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o formă a cererii adiţionale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispoziţiile alin. (1) şi alin. (3) ale art. 204 din aceeaşi normă dispozitivă, şi, în ceea ce priveşte cererea adiţională reglementată de art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nu este necesară forma scrisă, fiind una din excepţiile la care se face trimitere prin art. 148 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Pentru stabilirea termenului legal în care se poate formula cererea adiţională, mai arată recurenta, urmează a se face distincţie între cererile formulate în temeiul art. 204 alin. (1) şi art. 204 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, cererea precizatoare se poate formula oricând, până la momentul închiderii dezbaterilor, iar depunerea sa nu atrage amânarea judecării cauzei, iar în cazul formulării acesteia în şedinţă publică, instanţa va lua act prin încheiere de pretenţiile astfel precizate.

În continuare, recurenta-reclamantă a relevat considerente pe fondul cauzei, cu referire la clauza penală stipulată la art. 11 pct. 2 din Contractul de furnizare nr. x/19.11.2012 şi raportul de expertiză contabilă, prin care s-a stabilit valoarea penalităţilor de întârziere la nivelul sumei de 916.418,88 RON.

Prin recursul său, recurenta-pârâtă Societatea C. S.R.L. ROVINARI se raportează la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., şi susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, de asemenea, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a relevat pe larg situaţia de fapt în cauză şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Nu s-au avut în vedere clauzele contractuale cu privire la recepţia echipamentelor livrate potrivit art. 13 din contract, în care se arată că recepţia cantitativă privind echipamentele livrate trebuie făcută conform caietului de sarcini şi să fie însoţită de certificatele de calitate şi garanţie emise de producător şi de declaraţiile de conformitate, efectuându-se doar recepţia cantitativă, constatându-se lipsa echipamentelor din ofertă la punctele 3.2. şi 3.3. din oferta, cu încălcarea prevederilor contractuale.

Faţă de lipsa celor 3 componente nelivrate necesare funcţionării maşinii de frezat FLP 1600, pentru a nu afecta contractul de finanţare nr. x/2012, s-a trecut la o nouă procedură de achiziţii încheindu-se contractul nr. x din data de 21.06.2015 cu E. S.R.L., pentru livrarea echipamentelor menţionate la punctele 3.2. şi 3.3. din caietul de sarcini şi oferta.

Instanţa de apel a reţinut eronat că oferta făcută de furnizor este echivalentă cu cea prevăzută în caietul de sarcini, arătând recurenta-pârâtă că procesul-verbal de recepţie din 05.10.2014 nu poate să fie asimilat unei recepţii finale, fiind efectuat în contradicţie cu prevederile art. 13 din contract întrucât s-a verificat funcţionarea echipamentelor livrate de către achizitor fără a fi livrate şi montate echipamente ce se regăsesc în ofertă la punctele 3.2. şi 3.3., testarea funcţionării echipamentelor montate efectuându-se cu servomotoarele ce aparţineau S.C. C. S.R.L.

Susţine recurenta-pârâtă că recepţia calitativă putea fi realizată doar potrivit dispoziţiilor art. 13.2 din contract şi în concordanţă cu prevederile H.G. nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, situaţie pe care furnizorul avea obligaţia să o notifice cu 15 zile înainte de data terminării lucrărilor şi desemnarea unei comisii de recepţie.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere clauzele contractuale potrivit cărora pentru neîndeplinirea obligaţiilor, partea interesată poate să solicite rezilierea contractului, reţinând eronat că este contrar bunei credinţe în condiţiile în care valoarea componentelor lipsă era mult mai mică decât a instalaţiilor deja livrate şi faţă de împrejurările derulării contractului, ca atare neexecutarea nu este justificată conform art. 1556 alin. (2) C. civ.. fiind ignorate dispoziţiile art. 1552 şi 1553 C. civ.. în care se arată că rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc când părţile au convenit astfel nemaifiind subordonată punerii în intarziere atunci când rezultă din simplul fapt al neexecutării.

În fine, s-a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut corect că reclamanta a depăşit termenul contractual, depăşire ce poate constitui temei al solicitării unor penalităţi de întarziere, nu a avut în vedere că prin notificarea nr. x din 03.10.2014 a comunicat furnizorului rezilierea de drept a contractului nr. x/2012, precum şi deducerea din preţul contractului a unor penalităţi de întarziere în valoare de 374.211,40 RON conform art. 11.l din contract, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, fiind evocată, sub acest aspect, clauza de la art. 11.1 din contract.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă a învestit instanţa de fond cu o cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 710.673,70 RON cu T.V.A., reprezentând preţ datorat în baza contractului de furnizare nr. x/19.11.2012.

La data de 24.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, în sensul modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 1.627.092,58 RON, din care 710.673,7 RON debit şi 916.418,88 RON, penalităţi de întârziere.

Cu toate că reclamanta a intitulat-o cerere de modificare a câtimii obiectului cererii, astfel cum rezultă din finalitatea ei, cererea a vizat modificarea obiectului acţiunii prin adăugarea unui petit accesoriu nou şi anume: obligarea pârâtei şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal.

Această cerere a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ. în confomitate cu care reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

Înalta Curte reţine că pârâta nu a formulat ca motiv de apel tardivitatea cererii modificatoare a acţiunii însă, prin întâmpinare, a combătut apelul reclamantei din această perspectivă.

Prin răspunsul reclamantei la întâmpinarea formulată de pârâtă aceasta şi-a expus punctul de vedere cu privire la susţinerile pârâtei referitoare la tardivitatea formulării cererii modificatoare.

În aceste condiţii, rezultă în mod evident faptul că ambele părţi şi-au expus în mod contradictoriu punctele de vedere cu privire la chestiunea tardivităţii formulării cererii modificatoare, judecata acestui aspect ţinând seama de aceste apărări.

Pe baza cererilor de apel, a întâmpinărilor şi a răspunsurilor la întâmpinări, în baza art. 479 C. proc. civ. instanţa de apel a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi constatând faptul că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. a schimbat motivarea pentru respingerea capătului de cerere privind penalităţile, în concordanţă cu aceste dispoziţii.

Ţinând seama că cererea formulată de reclamantă este de modificare a petitului acţiunii printr-un capăt de cerere nou, iar nu de modificare a câtimii obiectului cererii introductive, cum a susţinut reclamanta în titulatura cererii, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu au fost respectate dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost formulată cu depăşirea termenului la care aceasta a fost legal citată, în condiţiile în care la dosar nu există acordul expres al părţii adverse pentru depunerea cererii peste termen.

Din modul de redactare al textului rezultă că modificarea petitului acţiunii peste termenul la care partea a fost legal citată, nu poate avea loc decât cu acordul tuturor părţilor. Dispoziţia legală este imperativă şi, ca atare, poate fi invocată şi din oficiu de instanţă.

Pentru considerentele arătate, susţinerile recurentei privind incidenţa în cauză a situaţiei reglementate de art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi primite, instanţa de apel reţinând corect că cererea nu modifică câtimea obiectului ci se constituie într-un capăt nou de cerere.

Nu sunt fondate nici susţinerile recurentei-reclamante privind înrăutăţirea situaţiei sale în propria cale de atac deoarece prin cererea de apel pârâta nu a combătut soluţia dată de instanţa de fond capătului de cerere privind penalităţile, formulat de reclamantă cu depăşirea termenului procedural.

Conform art. 481 C. proc. civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În acord cu aceste dispoziţii, instanţa de apel a menţinut soluţia dată de prima instanţă de respingere a capătului de cerere privind penalităţile, aşadar situaţia reclamantei nu s-a înrăutăţit ci a rămas neschimbată. Faptul că instanţa de apel a schimbat motivarea dată de prima instanţă acestui capăt de cerere nu reprezintă o încălcare a principiului evocat mai sus, ci un atribut al instanţei de control judiciar. Faţă de soluţia reţinută în privinţa acestui capăt de cerere, în sensul reţinerii tardivităţii formulării acestuia, instanţa de apel, în mod firesc, nu a mai intrat în analiza fondului pe acest aspect, astfel că nu este vorba de o omisiune, cum greşit susţine recurenta, ci de aplicarea regulilor procedurale.

Prin recursul propriu, recurenta-pârâtă, Societatea, C. S.R.L. ROVINARI, s-a raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., arătând că nu s-au avut în vedere clauzele contractuale cu privire la recepţia echipamentelor livrate potrivit art. 13 din contract, în care se arată că recepţia cantitativă privind echipamentele livrate trebuie făcută conform caietului de sarcini, însoţită de certificatele de calitate şi garanţie emise de producător şi de declaraţiile de conformitate, în fapt efectuându-se doar recepţia cantitativă, ocazie cu care s-a constatat lipsa echipamentelor din ofertă la punctele 3.2. şi 3.3., fiind încălcate prevederile contractuale.

Înalta Curte reţine că, din considerentele hotărârii atacate rezultă toate elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., respectiv susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, ca atare, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi precum şi obligaţiile contractuale asumate şi a reţinut că pârâta a justificat neîndeplinirea obligaţiei sale de plată a preţului pentru utilajul livrat de către reclamantă prin invocarea neîndeplinirii corespunzătoare a către apelanta reclamantă a propriilor obligaţii asumate prin contractul nr. x/19.11.2012, respectiv a obligaţiei de livrare în termen şi integrală a componentelor maşinii de frezat tip FLP 1600, ca şi a celorlalte maşini unelte ce au făcut obiectul contractului şi de punere în funcţiune a acestora.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere clauzele contractuale potrivit cărora, pentru neîndeplinirea obligaţiilor, partea interesată poate să solicite rezilierea contractului, reţinând eronat că este contrar bunei credinţe invocarea neexecutării contractului, în condiţiile în care valoarea componentelor lipsă era mult mai mică decât a instalaţiilor deja livrate, criticând astfel modul de aplicare a art. 1556 alin. (2) C. civ..de către instanţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1556 alin. (1) C. civ., atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Totodată, executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe, conform alin. (2) art. 1556 C. civ..

În mod corect a constatat instanţa de apel că art. 1556 C. civ. instituie necesitatea îndeplinirii unor condiţii pentru ca excepţia de neexecutare a contractului invocată ca mijloc de apărare să poată avea efectul de suspendare a prestaţiei celui ce o invocă, respectiv obligaţiile reciproce ale părţilor să îşi aibă temeiul în acelaşi contract sinalagmatic, ambele să fie exigibile, iar raportul contractual să presupună regula executării simultane a obligaţiilor, să existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar parţială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant, iar aceasta să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare.

Din administrarea probelor a rezultat că reclamanta a livrat pârâtei maşina de frezat FLP 1600, mai puţin trei componente ale acesteia, ulterior termenului contractual convenit, recepţia cantitativă având loc la data de 03.10.2014, procesul-verbal de predare recepţie cantitativă de la acel moment nefiind contestat de către pârâtă.

În raport de totalitatea obligaţiilor reclamantei, lipsa livrării a trei componente, pentru înlocuirea cărora reclamanta a propus o altă soluţie tehnică, nu poate constitui o neexecutare suficient de importantă care să confere un caracter temeinic invocării excepţiei de neexecutare de către partea care refuză plata preţului componentelor livrate şi instalate, astfel cum corect s-a reţinut prin decizia atacată.

În aceste condiţii excepţia neexecutării obligaţiei de plată este contrară bunei-credinţe şi nu este justificată, conform art. 1556 alin. (2) C. civ.. Lipsa bunei credinţe rezultă şi din faptul că deşi pârâta a notificat reclamantei intenţia sa de reziliere a contractului, aceasta nu a procedat şi la o restituire a prestaţiilor primite, respectiv a utilajelor livrate.

Recurenta pârâtă a criticat şi modul în care s-a desfăşurat recepţia calitativă susţinând că aceasta putea fi realizată doar potrivit dispoziţiilor art. 13.2 din contract şi în concordanţă cu prevederile H.G. nr. 51/1996, însă aceste critici nu pot fi primite întrucât sunt lipsite de relevanţă probatorie în susţinerea caracterului însemnat al executării necorespunzătoare imputate reclamantei deoarece, astfel cum s-a arătat, aceasta a semnat procesele-verbale de recepţie.

În ceea ce priveşte susţinerea că prin notificarea nr. x din 03.10.2014 s-a comunicat reclamantei rezilierea de drept a contractului nr. x/2012, precum şi deducerea din preţul contractului a unor penalităţi de întarziere în valoare de 374.211,40 RON conform art. 11.l din contract, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, Înalta Curte nu o poate reţine, având în vedere că instanţa de fond nu a fost învestită cu analiza rezilierii contracului încheiat de părţi şi nici cu o cerere reconvenţională de obligare a reclamantei la plată penalităţilor, ca urmare a intervenirii rezilierii.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ..va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi prin administrator special D. şi de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739/2018 din 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi prin administrator special D. şi de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739/2018 din 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.