Pension recalculation dispute: inadmissibility of cassation against a revision decision on a social security matter lacking further appeal routes under the principle of legality of appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that declared the revision motion null, which in turn left in force the prior appellate dismissal of the annulment complaint and the initial appellate decision that had denied the claimant's request for pension recalculation. The dispute arose from a labor and social security case where the claimant sought the recalculation of her age-limit pension based on gross salaries, having previously exhausted a procedural path where the court of first instance partially granted relief, the appellate court reversed it, and subsequent attempts to challenge the appellate decision via annulment and revision were rejected as null due to procedural defects. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals, specifically applying the New Code of Civil Procedure provisions (Articles 483(2), 457(1), 508(4), and 513(5)) which mandate that decisions in social security matters are subject only to appeal, that decisions on revision are subject to the same appeals as the revised decision, and that annulment decisions share the same appeal route as the underlying final decision; consequently, the challenge to the revision decision was barred because the underlying social security litigation had already reached a definitive, non-appealable status at the appellate level.
Legislator headnote
AI generatedart. 179 din Legea nr. 263/2010, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Pension recalculation dispute: inadmissibility of cassation against a revision decision on a social security matter lacking further appeal routes under the principle of legality of appeals: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflicte de muncă şi asigurări sociale…".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la data de 18 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Teritorială de Pensii Braşov prin reprezentat legal B. să-i recalculeze punctul de pensie prin valorificarea salariilor brute, conform adeverinţei nr. x din 04 septembrie 2015 eliberată de S.C. C. S.A. Braşov, conform sentinţei civile nr. 765/MAS din 08 mai 2015 a Tribunalului Braşov, care a devenit titlu executoriu şi pentru intimată, chiar dacă nu a făcut parte din proces. Recalcularea să se facă în baza art. 179 din Legea nr. 263/2010, cu 3 ani în urmă, conform prescripţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1392/MAS din 04 octombrie 2017 Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi, în consecinţă, a obligat pârâta să recalculeze reclamantei pensia pentru limită de vârstă şi să emită o nouă decizie de pensie, prin care să valorifice la stabilirea drepturilor cuvenite reclamantei, menţiunile din adeverinţa nr. x din 04 septembrie 2015 eliberată de S.C. C. S.A. Braşov, doar în ceea ce priveşte perioada iulie - octombrie 1975, precum şi să plătească reclamantei diferenţa drepturilor de pensie începând cu data de 01 octombrie 2015 şi a respins restul pretenţiilor.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă prin decizia civilă nr. 127/Ap din 05 februarie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare A., împotriva sentinţei civile nr. 1387 din 04 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă; a admis apelul declarat de apelanta intimată Casa Judeţeană de Pensii Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins în tot contestaţia formulată de contestatoarea A. şi a înlăturat din sentinţa apelată orice dispoziţie contrară.
Prin decizia civilă nr. 1188/R din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis excepţia nulităţii cererii de contestaţie în anulare, invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată având ca obiect "contestaţie în anulare" formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 127/Ap din 05 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Prin decizia civilă nr. 1843/AP din 03 decembrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat nulă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1188/R din 10 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 1843/AP din 03 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 05 iunie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 11 iunie 2019.
Recurenta A. a depus punct de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reiterând aspectele prezentate în cererea de recurs.
Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1843/AP din 03 decembrie 2018, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a constatat nulă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1188/Ap din 10 septembrie 2018, prin care aceeaşi curte de apel a constatat nulitatea unei contestaţii în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 127/Ap din 05 februarie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1392/MAS din 04 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă într-un litigiu de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."
În speţă, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare.
Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
Astfel fiind, se constată că hotărârea împotriva căreia a fost declarată contestaţia în anulare este pronunţată într-o cerere privind un conflict de muncă şi de asigurări sociale.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflicte de muncă şi asigurări sociale…".
Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Aşa fiind, în litigiile de asigurări sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.
În cauză decizia recurată a fost pronunţată într-o cerere de revizuire ce a avut ca obiect o decizie pronunţată în contestaţie în anulare al cărei obiect l-a reprezentat o decizie pronunţată în apel prin care a fost soluţionat un litigiu de asigurări sociale şi care nu mai putea fi atacată cu o altă cale de atac.
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1843/AP din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.