Civil vs. administrative nature of public auction sale of private land; applicability of Concession Law vs. Civil Code rescission rules

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1275 din 24 iulie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş, s-a respins excepţia lipsei de interes a capătului de cerere prin care s-a solicitat rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 134, 0562 Ha păşune, situată în zona Baraj Firiza - Văratec, aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia Mare, invocată de pârâtul MUNICIPIUL BAIA MARE.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BAIA MARE PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului MUNICIPIUL BAIA MARE cheltuieli de judecată în cuantum de 46.160 RON, din care 40.000 RON onorariu avocaţial parţial şi 6.160 RON contravaloare expertize.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Societatea A. S.R.L., solicitând schimbarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 355 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L.; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi în consecinţă s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între părţile în litigiu ca urmare a licitaţiei publice din 30 ianuarie 2006; au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamantei Societăţii A. S.R.L. suma de 135.000 Euro în echivalent RON la data plăţii, achitată de către reclamantă cu titlul de garanţie; s-a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat; s-a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 20.406,22 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel reprezentând o parte din taxa de timbru aferentă doar acelei părţi din pretenţii care au fost admise.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal că actul juridic încheiat prin reunirea ofertei cu acceptarea nu face parte din domeniul achiziţiilor publice deoarece în baza raportului juridic dintre părţile litigante, Municipiul Baia Mare nu dobândeşte vreun produs, vreun serviciu sau vreo lucrare, ci dimpotrivă acesta se obligă să vândă bun imobil care face parte din domeniul său privat.

Potrivit art. 1.8.3 din Caietul de sarcini ce a stat la baza organizării licitaţiei, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică trebuia încheiat cel mai târziu la data de 30 martie 2006, însă termenul nu a fost respectat şi obligaţia nu a fost îndeplinită nici ulterior de către Consiliul Local Baia Mare.

Pe lângă nerespectarea termenului încheierii contractului autentic promitentul-vânzător este în culpă şi pentru că nu poate respecta obligaţia de a transfera dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de 134 ha păşune, astfel că, sancţiunea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale este rezoluţiunea contractului în condiţiile art. 1020 şi urm. C. civ.

În ceea ce priveşte restituirea sumei de 135.000 Euro reprezentând garanţia de participare la licitaţie, instanţa de apel a reţinut că subsecvent rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare nu mai există vreun argument logic sau juridic pentru reţinerea acestei sume de bani.

Referitor la recuperarea prejudiciului produs prin nefinalizarea tranzacţiei şi pierderea de către Societatea A. S.R.L. a unei oportunităţi de a investi şi a dezvolta o afacere foarte profitabilă, instanţa de apel a reţinut că nu este îndeplinită condiţia esenţială al caracterului cert al prejudiciului.

Recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE au declarat recurs împotriva încheierii din 4 iunie 2019 şi a deciziei nr. 355 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj solicitând în principal modificarea încheierii din data de 4 iunie 2019 în sensul admiterii excepţiei căii de atac cu consecinţa respingerii acesteia ca tardiv formulată şi menţinerea sentinţei civile nr. 1275 din 24 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei civile nr. 355 din 11 iunie 2019 în sensul respingerii capetelor de cerere privind rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare şi obligarea la plata despăgubirilor rezultate din garanţia de participare consemnată.

1. În motivarea cererii de recurs privind încheierea din data de 4 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, recurenţii-pârâţi arată că nelegalitatea constă în faptul, că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză apreciind că nu există un raport de drept administrativ şi în consecinţă în mod greşit a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile <b>art. 28716</b> alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, arată recurenţii-pârâţi, nu există nicio promisiune de vânzare-cumpărare însuşită în prezenta cauză. Prin urmare, neexistând o promisiune de vânzare-cumpărare, rezultă faptul că, susţin recurenţii, obiectul acţiunii introductive îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de licitaţie publică.

În aceste condiţii, recurenţii susţin că intimata A. S.R.L. a nesocotit atât termenul de 5 zile prevăzut de <b>art. 28716</b> alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cât şi termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

2. În motivarea cererii de recurs privind decizia civilă nr. 355 din 11 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, recurenţii arată, că contrar celor reţinute de instanţa de apel, procedura de licitaţie a fost organizată în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor în vigoare la data de 30 ianuarie 2006 şi nicidecum "după propriile reguli de procedură de selecţie a cumpărătorului".

Recurenţii arată că trimiterile la lipsa de aplicabilitate a prevederilor O.U.G. nr. 60/2011 sunt lipsite de relevanţă, atât timp cât prevederile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 219/1998 au un conţinut similar şi prevăd în mod expres, sancţiunea pierderii garanţiei de participare în cazul în care ofertantul câştigător refuză semnarea contractului.

În cererea de recurs declarat împotriva deciziei nr. 355 din 11 iunie 2019 recurenţii reiau criticile referitoare la lipsa existenţei unei promisiuni de vânzare-cumpărare menţionate în cererea de recurs declarat împotriva încheierii de şedinţă din 4 iunie 2019.

Recurenţii mai arată referitor la acest aspect, că se pune problema lipsei de obiect (inexistenţa unei promisiuni de vânzare-cumpărare), iar pe de altă parte a lipsei de interes din moment ce prin Hotărârea Consiliului Local nr. 142 din 10 aprilie 2012 s-a prevăzut că "în ipoteza în care S.C. A. S.R.L. nu se va prezenta pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, se consideră încetat raportul juridic dintre părţi născut în urma licitaţiei din 30 ianuarie 2006".

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile rezultate din garanţia de participare consemnată, recurenţii arată că potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 219/1998, refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage după sine pierderea garanţiei depuse pentru participare şi dacă este cazul plata de daune interese, astfel că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina sa pentru neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare ce a făcut obiectul licitaţiei organizată în data de 30 ianuarie 2006.

Recurenţii mai susţin că prin HCL nr. 419 din 29 noiembrie 2012 au fost revocate cele două hotărâri ale Consiliului Local (nr. 204/2012 şi nr. 325/2012), iar legalitatea acestor acte individuale a fost verificată de instanţa de judecată prin pronunţarea deciziei nr. 957/2015 pronunţată la data de 26 ianuarie 2015 de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş.

În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile invocate de către recurenţi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi apărările intimatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Doctrina a statuat, că este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ceea ce înseamnă, că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că atât încheierea din 4 iunie 2019 cât şi decizia nr. 355 din 11 iunie 2019 au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile prezentei cauze.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia de tardivitate reţinând faptul că este aplicabil termenul de drept comun de 15 zile reglementat de art. 284 din vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îşi însuşeşte critica recurenţilor, în sensul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile <b>art. 28716</b> alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 deoarece raportul juridic încheiat între părţile litigante este unul de drept civil şi nu de drept administrativ.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc, că obiectul constă în rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 135.000 Euro prejudiciu cauzat şi 1.000.000 Euro beneficiu nerealizat.

Faţă de faptul că obiectul litigiului îl constituie doar rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare şi restituirea sumei de 135.000 Euro, respectiv 1.000.000 Euro neavând nicio legătură cu operaţiunea de concesionare a terenurilor proprietate publică, reiese că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 219/1998.

În această situaţie, dispoziţiile procedurale aplicabile cauzei de faţă sunt cele precizate de art. 282, respectiv art. 284 C. proc. civ. care stabilesc termenul de apel ca fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor în sensul că nu există nicio promisiune de vânzare-cumpărare în cauză, iar raporturile juridice izvorâte din procedura de licitaţie publică nu pot fi asimilate unei promisiuni de vânzare-cumpărare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va înlătura faţă de faptul că prin HCL nr. 526/2005 Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a emis o ofertă de vânzare, iar prin înscrierea la licitaţie publică şi depunerea garanţiei de participare S.C. A. S.R.L. şi-a manifestat intenţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare. La data de 30 ianuarie 2006 S.C. A. S.R.L., a câştigat licitaţia la preţul de 1.353.400 Euro plus TVA.

Aşadar, la data de 30 ianuarie 2006 s-a realizat acordul de voinţă între părţile litigante, acord ce avea ca obiect vânzarea-cumpărarea terenurilor pentru care s-a emis oferta de vânzare prin HCL nr. 526/2005 de către Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.

Nu este lipsit de relevanţă faptul de a sublinia în acest context, că în Hotărârile Consiliului Local, respectiv nr. 204 din 25 mai 2012, nr. 325 din 14 septembrie 2012 şi nr. 419 din 29 noiembrie 2012 se foloseşte sintagma "rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare", ceea ce înseamnă că părţile litigante şi-au însuşit încheierea acestui raport juridic civil.

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 355 din 11 iunie 2019 prin care recurenţii atacă soluţia dată capetelor de cerere privind rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare şi obligarea la plata sumei de 134.000 Euro, Înalta Curte reţine, de asemenea, că este neîntemeiat, deoarece raportul juridic derulat între părţile litigante este unul civil fiind reglementat de normele materiale şi procesuale de drept comun.

În consecinţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 219/1998 deoarece obiectul litigiului nu are nimic de-a face cu operaţiunea de concesionare a terenurilor proprietate publică.

Fără a relua argumentele analizate referitoare la inexistenţa promisiunii de vânzare-cumpărare, Înalta Curte nu îşi însuşeşte critica recurenţilor privind lipsa de interes a capătului de cerere referitor la rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, în sensul că raportul juridic dintre părţi a încetat prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 142 din 10 aprilie 2012.

Deşi recurenţii susţin, că raportul juridic dintre părţile litigante a încetat prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 142 din 10 aprilie 2012 este de menţionat, că prin adoptarea hotărârilor ulterioare, respectiv nr. 204 din 25 mai 2012, nr. 325 din 14 septembrie 2012 şi nr. 419 din 29 noiembrie 2012 nu s-a reţinut că părţile ar fi fost de acord cu rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare ci, dimpotrivă s-a menţionat în primele două decizii, că Consiliul Local al Municipiului Baia Mare este de acord cu restituirea garanţiei de participare cu ocazia licitaţiei din data de 30 ianuarie 2006 în situaţia în care S.C. A. S.R.L. se pronunţă pentru rezoluţiunea promisiunii.

Într-o altă exprimare, raportul juridic dintre părţile litigante referitoare la promisiunea de vânzare-cumpărare nu a încetat prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 142 din 10 aprilie 2012 din moment ce în hotărârile ulterioare s-a făcut trimitere la promisiunea de vânzare-cumpărare, deci la existenţa acesteia.

Deşi recurenţii susţin că legalitatea Hotărârii Consiliului Local nr. 419 din 29 noiembrie 2012 prin care au fost revocate hotărârile nr. 204/2012 şi nr. 325/2012 care se refereau la restituirea garanţiei a fost verificată de instanţa de judecată prin pronunţarea deciziei nr. 954 din 26 iunie 2015, Înalta Curte reţine că susţinerea este neîntemeiată deoarece instanţa respectivă nu a fost învestită cu această problemă litigioasă faţă de faptul că obiectul litigiului l-a constituit analiza legalităţii hotărârii menţionate din perspectiva Legii nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor privind despăgubirile rezultate din garanţia de participare consemnată, în sumă de 135.000 Euro, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată faţă de faptul că din moment ce instanţa de apel a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1020 şi următoarele C. civ., în mod corect a reţinut, că subsecvent rezoluţiunii promisiunii de vânzare-cumpărare nu mai există niciun argument logic sau juridic pentru menţinerea sumei.

Dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 219/1998 prevăd că refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage după sine pierderea garanţiei depuse pentru participare şi, dacă este cazul plata de daune interese.

În prezenta cauză nu sunt aplicabile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 219/1998, deoarece litigiul ivit între părţi nu se bazează pe niciun act de concesiune ci pe nerespectarea de către promitentul vânzător atât a termenului încheierii contractului autentic cât şi a obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de 134,0562 ha păşune aparţinând domeniului privat al Municipiului Baia-Mare.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 355 din 11 iunie 2019 şi a încheierii din 04 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE şi MUNICIPIUL BAIA MARE PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 355 din 11 iunie 2019 şi a încheierii din 04 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 octombrie 2019.