Labor salary dispute: jurisdictional conflict resolved in favor of the tribunal of the employee's place of work.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin sub nr. x/2019 la 16 ianuarie 2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor salariile de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015 şi repararea prejudiciului produs, respectiv obligarea la plata pentru fiecare lună a diferenţelor dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei plăţii sumelor şi până la plata efectivă a acestora.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile O.G. nr. 13/2008, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Legea nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 166, art. 253 alin. (1), (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6, alin. (4), art. 2517, art. 2526 şi art. 1535 din C. civ., precum şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele statuate prin decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi raţionamentul dezvoltat prin decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil mutatis mutandis, art. 1, alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, O.U.G. nr. 20/2016, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 343 din 19 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia I civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că o parte dintre reclamanţi au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin şi că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., astfel că instanţa competentă este Tribunalul Mehedinţi, instanţă aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Timişoara în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Caraş Severin, avându-se în vedere şi faptul că acesta se află la o distanţă mai mică, în raport cu celelalte instanţe judecătoreşti de acelaşi grad competente.

Totodată, s-a mai reţinut că, faţă de ceilalţi reclamanţi, sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a coparticipării procesuale, conform dispoziţiilor art. 59 din C. proc. civ., întrucât în prezenta cauză reclamanţii au pretenţii identice iar motivele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul cererii sunt identice.

3. Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 18 aprilie 2019 sub nr. x/2019.

La termenul din 7 iunie 2019, instanţa a dispus disjungerea acţiunii pentru fiecare reclamant în parte şi formarea de dosare separate, în baza dispoziţiilor art. 139 alin. (5) C. proc. civ.

Urmare a disjungerii, cauza privind pe reclamantul H. a fost înregistrată sub nr. x/2019.

4. Prin sentinţa nr. 353/2019 din 12 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraş Severin -conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că raportat la calitatea reclamantului, de conducător auto, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, acestuia nu i se aplică dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în materia competenţei teritoriale, fiindu-le aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia soluţionării conflictelor de muncă, respectiv art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

S-a mai reţinut că din actele dosarului nu rezultă opţiunea reclamantului în sensul sesizării Tribunalului Mehedinţi cu judecarea acţiunii deduse judecăţii, iar prin procedeul adoptat de Tribunalul Caraş Severin s-a încălcat principiul disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 8 august 2019 sub nr. x/2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamantul, în calitate de şofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a solicitat obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin la plata acestora, competenţa materială revenind în primă instanţă Tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

Calitatea reclamantului de şofer - personal conex în justiţie, sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor de drept comun în materia soluţionării conflictelor de muncă, nefiind aplicabile prevederile de la art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, care instituie o competenţă teritorială facultativă.

Determinarea competenţei teritoriale facultative prin prisma dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. are în vedere calitatea reclamantului, respectiv cea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanţei, precum şi calitatea de parte în proces a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.

Beneficiul acordat de legiuitor nu poate fi extins şi altor categorii de reclamanţi, în calitate de personal conex al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, respectiv cei care îndeplinesc funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer.

Astfel, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 16 ianuarie 2019, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, locul de muncă al reclamantului este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, Tribunalul Caraş Severin fiind competent să soluţioneze acţiunea, faţă de prevederile enunţate, aceasta fiind de altfel şi opţiunea reclamantului cu judecarea acţiunii deduse judecăţii, în sensul sesizării Tribunalului Caraş Severin.

Totodată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală activă, deoarece nu există o cauză comună a raporturilor de muncă, acestea fiind supuse unor acte normative distincte, sau o strânsă legătură între drepturile părţilor, având în vedere că reclamantul din prezentul dosar are o funcţie diferită faţă de restul reclamanţilor din cererea iniţială.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2019.