Waste firm's unpaid-invoice claim stays with Bucharest Court of Appeal, not individual-defendant section.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la 10 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 702,13 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei februarie 2011-mai 2012, în baza contractului de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 din C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 322 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea reclamantei ca prescrisă.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 322 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, a declarat apel reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă.

4. Prin decizia civilă nr. 1196 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., a fost anulată în parte sentinţa apelată, doar în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata contravalorii facturilor emise începând cu luna septembrie 2011 şi rejudecând fondul a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii facturilor emise începând cu luna septembrie 2011, fiind dispusă obligarea pârâtului la plata sumei de 324,06 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate, conform facturilor emise în perioada septembrie 2011- februarie 2012.

Totodată, a fost menţinută sentinţa apelată cu privire la soluţionarea cererii reclamantei referitoare la facturile emise pe perioada anterioară lunii septembrie 2011.

5. Împotriva deciziei civile nr. 1196 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar A., cauza fiind repartizată aleatoriu secţiei a III-a Civile şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2016.

6. Prin decizia civilă nr. 273 din 6 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2016.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 3976 din 3 octombrie 2018.

8. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sub nr. x/2016 la 12 martie 2018.

9. Prin încheierea nr. 1R din 13 februarie 2019, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei a III-a Civile şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi înaintarea recursului în vederea repartizării acestuia la una dintre secţiile Curţii de Apel Bucureşti care soluţionează litigii cu profesioniştii, respectiv secţia a V-a Civilă şi secţia a VI-a Civilă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă incidenţa prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi că litigiul de faţă intră în categoria celor cu profesionişti, deoarece pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă, potrivit obiectul său de activitate, în temeiul unui contract de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori, reclamanta acţionând, aşadar, în calitatea sa de profesionist.

Astfel că, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, şi art. 223 şi 225 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu Hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-au înfiinţat complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadrul Secţiilor a V-a Civilă şi a VI-a Civilă, s-a apreciat că una dintre aceste două secţii este competentă să soluţioneze litigiul de faţă.

10. Recursul a fost înregistrat pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la 28 martie 2019 sub nr. x/2019.

11. Prin încheierea nr. 28 din 16 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind dispusă suspendarea judecării recursului şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la 6 iunie 2018, nu s-a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale de soluţionare a acestuia, ci a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind avută în vedere doar excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel ca instanţă de recurs.

În acest context, secţia a III-a civilă nu mai putea invoca necompetenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei cu depăşirea momentului procesual prevăzut de lege, contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

Totodată, instanţa a mai avut în vedere considerentele deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, context în care nu se poate considera că o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, la care se face referire în motivarea încheierii pronunţate de secţia a III-a Civilă, ar putea crea reguli de competenţă în afara normelor legale.

Prin urmare, s-a constatat că în speţă nu au fost identificate elemente comune cu cele patru categorii de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011, care să atragă eventual competenţa de soluţionare a recursului în favoarea unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, nefiind necesară nici aplicarea unor dispoziţii legale speciale din materia societăţilor, astfel că în baza art. 136 alin. (1), art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a secţiei a V-a Civile şi declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a III-a Civile, completul învestit de altfel prin repartizarea aleatorie a cauzei.

11. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2019, la 5 iulie 2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă pentru următoarele considerente:

Divergenţa care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale Curţii de Apel Bucureşti a pornit de la stabilirea eronată a obiectului litigiului de către secţia a V-a Civilă, reţinându-se că nu decurge din exploatarea întreprinderii profesionistului.

Din lucrările aflate la dosar reiese că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, potrivit art. 1350 din C. civ., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 702,13 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 şi mai 2012, prestate în temeiul unui contract.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speţă a competenţei materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractul de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice, încheiat între reclamanta Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., în calitate de operator şi pârâtul B., în calitate de utilizator.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activităţii sale profesionale, rezultând că reclamanta acţionează în raportul juridic cu pârâta în caliltatea sa de profesionist, iar cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiţii, se reţine că litigiul dedus judecăţii prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de faţă derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfăşurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competenţa materială procesuală aparţine secţiei specializate, chemate să se pronunţe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci şi în cele care privesc activitatea curentă a profesioniştilor şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2019.