Contractual discount forfeiture for late payment and preclusion of non-performance exception via res judicata

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă la 26 aprilie 2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 111.197 euro reprezentând contravaloarea pachetului IV aferent actului adiţional nr. x din 15 aprilie 2014 la contractul de livrări din 5 septembrie 2013, sumă facturată prin factura nr. x/438/108 din 7 aprilie 2015.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350, art. 1516 şi urm. C. civ., art. 194 şi urm., art. 453 şi urm. C. proc. civ.

1. Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 679 din 16 octombrie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta B. S.R.L să plătească reclamantei suma de 86.197 euro reprezentând creanţă restantă aferentă pachetului IV al actului adiţional nr. x din 15 aprilie 2014 la contractul de lucrări din 5 septembrie 2013. Această sumă a rezultat prin scăderea din valoarea totală de 111.197 euro a pachetului IV a discountului de 25.000 euro acordat necondiţionat de reclamantă. Totodată pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, taxa de timbru şi cheltuieli de deplasare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, între reclamantă şi pârâta B. S.R.L. - în calitate de antreprenor general pentru construcţia unei fabrici de biogaz -, al cărei beneficiar final era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea de echipament tehnic pentru realizarea acestei uzine de biogaz în Arad pentru preţul de 2.190.000 euro.

Acest contract a fost modificat succesiv, prin actele adiţionale nr. x şi 2 din 15.04.2014 şi prin contractul de novaţie/15.04.2014.

Astfel, s-a convenit livrarea produselor în patru rate, plata acestora urmând să fie făcută în termen de 15 zile de la emiterea facturilor, conform art. 14 din actul adiţional. De asemenea, părţile au stabilit o "reţinere financiară" de 5% pentru perioada garanţiei din valoarea totală prin reţinerea acesteia din fiecare factură, garanţia putând fi înlocuită cu o poliţă de asigurare.

După livrarea de către reclamantă a pachetului III din actul adiţional nr. x, pârâta a refuzat semnarea protocolului de predare - primire, condiţionând plata de acordarea unui discount de 25.000 euro.

Reclamanta a livrat ultimul pachet, cel cu nr. IV în valoare de 111.197 euro şi a predat lucrarea antreprenorului general B. S.R.L., însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată.

După livrarea tuturor echipamentelor, reclamanta a procedat la punerea în funcţiune a acestora la data de 4 martie 2015 conform proceselor-verbale semnate fără obiecţiuni de către pârâtă.

Prin factura finală nr. x s-a facturat către B. S.R.L. contravaloarea pachetului nr. IV livrat, precum şi penalităţile de întârziere în cuantum de 82.928 euro, care au făcut obiectul cererii de emitere a unei ordonanţe de plată, soluţionată în dosarul nr. x/2016 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 6929 din 9 decembrie 2016 prin care pârâta B. a fost obligată la plata sumelor mai sus menţionate, hotărâre judecătorească care a fost executată.

În ceea ce priveşte apărările pârâtei B. S.R.L. privind excepţia neexecutării contractului de către reclamanta Nahtec, prima instanţă a reţinut că aceasta s-au livrat toate echipamentele şi documentaţiile contractate pârâtei, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile corelative de plată, aşa cum s-a angajat prin contract şi prin actele adiţionale.

În privinţa garanţiei de 5% din fiecare factură, tribunalul a arătat că aceasta putea fi înlocuită cu o poliţă de asigurare pentru garanţii, astfel cum s-a reţinut şi prin hotărârea nr. 6929 din 9 decembrie 2016 din dosarul nr. x/2016, fiind înlăturat prin urmare motivul invocat de debitoare pentru a refuza îndeplinirea obligaţiilor de plată.

Pentru Pachetul nr. IV s-a reţinut că prin actul adiţional nr. x s-a prevăzut că plata acestuia se va face nu mai târziu de două luni de la testul la rece, care a fost făcut la 7 noiembrie 2014, astfel încât plata pachetului IV trebuia efectuată cel târziu până la data de 7 ianuarie 2015.

Prin urmare, s-a constatat că este de necontestat că suma reprezentând contravaloarea pachetului IV, din actul adiţional nr. x la contract este certă, lichidă şi exigibilă, iar penalităţile de întârziere în valoare de 82.928 euro au fost achitate integral ca urmare a punerii în executare a sentinţei nr. 6926/2016 a Judecătoriei Arad.

În consecinţă conform dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă.

2. Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 168 din 15 martie 2018 a admis apelul declarat de reclamanta A. Lebring (Austria) împotriva sentinţei civile nr. 679 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în întregime acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, care a fost obligată la plata sumei de 111.197 euro, reprezentând contravaloarea pachetului IV aferent actului adiţional nr. x din 15 aprilie 2014 la contractul de livrări din 5 septembrie 2013. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 20382,34 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi la plata sumei de 13.162 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamantă.

Totodată, instanţa de apel a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a arătat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi pârâta B. S.R.L. - în calitate de antreprenor general pentru construcţia unei fabrici de biogaz -, al cărei beneficiar final era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea de echipament tehnic pentru realizarea acestei uzine de biogaz în Arad pentru preţul de 2.190.000 euro.

S-a mai constatat că întreaga fabrică de biogaz, şi documentaţia aferentă, a fost livrată pârâtei B. S.R.L., s-au făcut testele la cald şi la rece, apoi predată şi pusă în funcţiune beneficiarului final, fabrica funcţionând şi în prezent. Această fabrică a fost finanţată cu fonduri nerambursabile, iar în baza formulării cererilor de plată şi a predării către minister a tuturor documentaţiilor, inclusiv documentaţiile predate de reclamanta apelantă în baza pachetului IV, beneficiarului final S.C. C. S.R.L. i s-au plătit fondurile nerambursabile. Astfel, s-a reţinut că susţinerea pârâtei conform cărora reclamanta nu a predat documentaţia tehnică este nefondată, întrucât, în lipsa acestei documentaţii, nu se puteau obţine autorizaţiile de construire, de recepţie, cartea construcţiei, avizul tehnic de racordare la Electrica, iar fabrica nu putea fi predată şi pusă în funcţiune.

Instanţa de apel a arătat că, niciodată anterior prezentului litigiu, pârâta B. S.R.L. nu a reclamat societăţii reclamante că aceasta nu i-ar fi predat această documentaţie, dimpotrivă, la concilierea din 29 ianuarie 2016, pârâta B. S.R.L. a recunoscut că reclamanta i-a livrat pachetul IV. Singura critică adusă reclamantei apelante, pentru neplata pachetului IV, a fost faptul că factura aferentă pachetului IV nu a conţinut reţinerea de 5% a garanţie şi nici discount-ul de 25.000 euro.

În privinţa apelului declarat de reclamanta A., s-a subliniat că părţile contractante au prevăzut prin contractul/actul adiţional nr. x încheiat, la art. 19, că în raporturile comerciale dintre ele operează "Condiţiile de livrare din Austria", care sunt parte componentă a contractului. Aceste condiţii generale de livrare nu sunt altceva decât clauze contractuale între cele două părţi, clauze care reglementează livrarea făcută de reclamantă şi completează contractul încheiat, aşa cum în mod expres au prevăzut părţile prin semnarea şi însuşirea actului adiţional.

În ceea ce priveşte apărările pârâtei B. S.R.L privind excepţia neexecutării contractului de către reclamantă, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în mod corect, s-a reţinut de către tribunal că reclamanta a livrat toate echipamentele şi documentaţiile contractate pârâtei, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile corelative de plată, conform obligaţiilor asumate prin contract şi prin actele adiţionale şi cum s-a reţinut prin hotărârea nr. 6929 din 9 decembrie 2016 din dosarul nr. x/2016.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei B. S.R.L. trebuie făcută şi prin prisma îndeplinirii sau nu a acestor condiţii contractuale, din care rezultă fără putinţa de tăgadă, potrivit pct. 7.7, că discount-urile şi bonusurile sunt supuse plăţii în timp util.

Prin urmare, având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, respectiv neplata la termen a pachetului IV, potrivit clauzelor contractuale, aceasta a pierdut beneficiul discount-ului acordat, obligaţia acordării acestuia fiind desfiinţată retroactiv.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii în ceea ce priveşte admiterea acţiunii formulate de reclamantă, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1556 şi art. 1270 C. civ., privind excepţia de neexecutare.

În acest sens, arată recurenta, în absenţa întocmirii unui proces-verbal de recepţie semnat de ambele părţi, din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor asumate de intimata-reclamantă privind predarea pachetului IV, nu se poate reţine executarea obligaţiilor, cu consecinţa că în mod greşit a fost respinsă excepţia de neexecutare a contractului.

De altfel, din analiza criticilor privind soluţionarea acestei excepţii lipsesc argumentele proprii ale instanţei de apel, care s-a limitat la invocarea sentinţei nr. 6929 din 9 decembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a soluţionat un alt litigiu între părţi, generat de acelaşi contract.

De asemenea, au fost ignorate dispoziţiile art. 12 din convenţia părţilor, care prevedeau obligaţia de garanţie pentru defecţiuni sau vicii aferente perioadei de 2 ani, calculată de la data punerii în funcţiune a bunului livrat.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, susţine recurenta, intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a constitui garanţia de bună execuţie prevăzută de art. 13 din contract, constând în reţinerea unui procent de 5% din valoarea fiecărei facturi, ca garanţie pentru vicii sau defecţiuni ori emiterea unei scrisori de garanţie.

Încălcarea acestor obligaţii, contractuale, i-a cauzat prejudicii generate de suportarea integrală a costurilor aferente remedierii defecţiunilor bunului livrat, fără posibilitatea executării garanţiilor de bună-executare sau a scrisorii de garanţie.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei instanţei de apel, care în mod greşit a admis apelul reclamantei, ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 19 din actul adiţional nr. x la contractul încheiat între părţi.

Conform acestei clauze, condiţiile de livrare din Austria, sunt aplicabile, doar în măsura în care între acestea şi prevederile contractuale nu există contradicţii, iar în această din urmă ipoteză, vor avea întâietate dispoziţiile contractuale.

Potrivit art. 15 din contract, neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă se sancţionează cu plata penalităţilor de întârziere, sancţiune aplicată prin sentinţa nr. 6926/2016 a Judecătoriei Arad.

În aceste condiţii, susţine recurenta prin obligarea şi la plata sumei de 25.000 Euro reprezentând discount-ul de care ar fi trebuit să beneficieze, rezultă că i s-a aplicat o dublă sancţiune, contrar clauzelor contractuale care nu au condiţionat acordarea bonusurilor de îndeplinirea altor obligaţii.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că soluţia instanţei de apel este rezultatul unei analize sumare a condiţiilor specifice privind aplicarea art. 1556 şi art. 1270 C. civ. lipsind argumentele pentru care instanţa de apel a apreciat că excepţia de neexecutare a contractului este neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă, intimata - reclamantă A. a invocat excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de pârâtă, care au fost respinse, pentru motivele arătate, prin încheierea din 16 aprilie 2019.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea acestuia cu motivarea că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a respins acţiunea formulată de pârâta din această cauză având ca obiect pretenţii, derivate din executarea aceluiaşi contract. Aceste statuări ale instanţei au dobândit autoritate de lucru judecat, în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. astfel că nu mai este posibilă invocarea în acest litigiu a excepţiei de neexecutare a contractului.

În privinţa motivului de recurs privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din actul adiţional nr. x, intimata arată că antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei a fost corect analizată, prin raportare la îndeplinirea obligaţiilor asumate, potrivit cărora discount-urile şi bonusurile sunt supuse plăţii în timp util.

De asemenea, s-a solicitat şi respingerea criticii întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul recurentei-pârâte a fost legal timbrat cu suma de 4360 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, intimata-reclamantă A. Lebring a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia tardivităţii, a nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi inadmisibilitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 9 iulie 2019, intimata-reclamantă a depus la dosar cerere prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.500 RON, ataşând factură şi extras de cont în acest sens.

La 24 octombrie 2018, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 168 din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că acestea pot formula puncte de vedere.

La data de 28 noiembrie 2018, respectiv 3 decembrie 2018, recurenta-pârâtă şi intimata-reclamantă au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata - reclamantă A., a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L., stabilind termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 15 octombrie 2019.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte, reţine cu titlu prealabil că între reclamantă şi pârâta B. S.R.L., în calitate de antreprenor general pentru construcţia unei uzine de biogaz al cărei beneficiar era S.C. C. S.R.L., s-a încheiat la data de 5 septembrie 2013 contractul de lucrări având ca obiect furnizarea echipamentului tehnic necesar realizării obiectivului contractat.

Acest contract a fost modificat prin actele adiţionale nr. x şi nr. 2/2014, şi contractul de novaţie din acelaşi an, iar potrivit actului adiţional nr. x/2014 livrarea bunului s-a efectuat în patru pachete, litigiul fiind generat de refuzul pârâtei de a achita suma de 111.197 Euro reprezentând contravaloarea pachetului IV.

Aplicând dispoziţiile art. 1270 şi art. 1350 C. civ., tribunalul a admis în parte acţiunea reclamantei cu motivarea că, deşi reclamanta s-a obligat să-i acorde pârâtei necondiţionat, discount-ul de 25.000 Euro, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, motiv pentru care din creanţa restantă aferentă pachetului IV al actului adiţional nr. x din 15 aprilie 2014 a fost scăzută această sumă.

Totodată prima instanţă a respins excepţia neexecutării contractului invocată de pârâtă cu motivarea că reclamantă A. a livrat toate echipamentele şi documentaţiile contractate pârâtei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă de plată.

Instanţa de apel, prin decizia pronunţată a admis apelul reclamantei cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii reclamantei argumentând că potrivit pct. 7.7 din contract, discount-urile şi bonusurile sunt condiţionate de efectuarea plăţilor în timp util, cerinţă neîndeplinită în speţă.

S-au înlăturat criticile pârâtei privind modul de soluţionare a excepţiei de neexecutare a contractului, fiind respins în consecinţă apelul declarat de pârâtă.

Din această perspectivă s-a invocat prin motivele de recurs nelegalitatea deciziei derivată din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1556 C. civ. care reglementează excepţia de neexecutare a contractului, recurenta-pârâtă susţinând că reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii contractuale.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte, reaminteşte că acest motiv de recurs este incident doar în ipoteza aplicării greşite a normelor dreptului substanţial, fiind exclusă, în considerarea caracterului nedevolutiv al recursului, reanalizarea fondului litigiului.

Modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, nu reprezintă un motiv de nelegalitate supus cenzurii instanţei de recurs, respingerea excepţiei de neexecutare invocată de pârâtă în faţa instanţelor de fond, fiind rezultatul interpretării probelor administrate în cauză.

Cu toate acestea, verificând considerentele deciziei recurate, în privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale criticate, se va reţine că instanţa de apel a înlăturat criticile formulate sub acest aspect argumentând că pârâta nu a contestat anterior litigiului neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute de actul adiţional nr. x Mai mult, aceasta a recunoscut prin probele administrate în cauză - a căror analiză în recurs este exclusă - livrarea pachetului IV, singura critică adusă reclamantei pentru neplata acestuia fiind faptul că factura aferentă nu cuprindea reţinerea de 5% a garanţiei şi discount-ul de 25.000 Euro.

Executarea întocmai a obligaţiilor contractuale de către reclamantă, arată instanţa de apel, rezultă cu evidenţă din faptul că întreaga fabrică de biogaz, finanţată din fonduri nerambursabile a fost livrată pârâtei, fiind pusă în funcţiune, iar beneficiarului final i s-au plătit fondurile nerambursabile.

Distinct de faptul că, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1556 C. civ. şi ale art. 1270 C. civ., recurenta-pârâtă readuce în discuţie interpretarea probelor în baza cărora instanţele de fond au stabilit că excepţia de neexecutare nu este întemeiată, Înalta Curte observă că în această privinţă s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 430 alin. (2) privind autoritatea de lucru judecat şi efectului pozitiv al acestuia reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În alţi termeni, s-a reţinut prin considerentele deciziei recurate că în litigiul soluţionat anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă vizând acelaşi contract s-a stabilit că pârâta nu poate refuza plata unei facturi care cuprinde o sumă certă, lichidă şi exigibilă, cu motivarea că aceasta nu prevede reţinerea garanţiei de 5%, în condiţiile în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a livra toate echipamentele şi documentaţiile contractate pârâtei.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, dispoziţiile art. 1556 C. civ. şi ale art. 1270 C. civ. au fost corect aplicate, astfel încât critica formulată va fi respinsă ca atare, hotărârea instanţei de apel fiind legală.

Situaţia este identică în privinţa interpretării dispoziţiilor art. 19 din contractul părţilor.

Sub acest aspect, s-a reţinut corect prin decizia recurată că potrivit clauzei stipulate la acest articol părţile au convenit că în raporturile dintre ele operează condiţiile de livrare din Austria, condiţii care reglementează livrarea făcută de reclamantă şi care fac parte integrantă din contract, astfel cum au convenit părţile prin semnarea şi însuşirea actului adiţional.

Prin urmare, întrucât potrivit pct. 7.7, discount-urile şi bonusurile sunt supuse plăţii în timp util, rezultă că prin neplata la termen a pachetului IV, conform clauzelor contractuale, pârâta a pierdut beneficiul discount-ului prevăzute de acest articol. Pierderea acestui beneficiu şi respectiv aplicarea penalităţilor de întârziere în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din contract pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă, nu are semnificaţia unei duble sancţiuni, astfel cum eronat consideră recurenta.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine verificând decizia recurată că aceasta cuprinde atât dezlegările cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 6929/2016 a Judecătoriei Arad, cât şi considerentele proprii în baza cărora a pronunţat decizia recurată indicând explicit şi probele avute în vedere.

În consecinţă şi acest motiv de nelegalitate va fi respins, hotărârea recurată îndeplinind cerinţele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În concluzie, recursul pârâtei va fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., iar potrivit art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 11.500 RON, către reclamantă reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 168 din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante A. suma de 11.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2019.