Contractual late-payment penalties; scope of positive effect of res judicata in linked but distinct contracts

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 august 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 481.879,20 RON reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ.

La termenul de judecată din 16 martie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în raport cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., cu motivarea că între plângerea penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi acest litigiu nu există nicio legătură.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1658 din 16 martie 2016, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 481.879,20 RON cu titlu de penalităţi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a serviciilor prestate, penalităţi calculate până la 27 iulie 2015. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8423,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.R.L. în calitate de executant şi pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de beneficiar au fost încheiate trei contracte având ca obiect vânzarea şi montarea unor posturi de transformare de medie tensiune.

S-a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în sensul că a livrat şi a montat posturile de transformare de medie tensiune ce au făcut obiectul contractelor nr. x din 15 octombrie 2012, nr. 370 din 15 octombrie 2012 şi nr. 8087 din 22 august 2013, fiind emise mai multe facturi fiscale.

Prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1531 C. civ., art. 249 şi art. 662 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. civ., concluzionând că societatea reclamantă, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenţei unui contract valabil încheiat şi a executării propriilor obligaţii, afirmând în acelaşi timp neexecutarea obligaţiilor de către pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că a executat propriile obligaţii, condiţie neîndeplinită în speţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând în principal, suspendarea judecarii cauzei până la definitivarea cercetărilor penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2015 instrumentat de Parchetul de pe langa Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului declarat şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1882 din 31 octombrie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 16 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a obligat apelanta la plata sumei de 7500 RON cheltuieli de judecată către intimată.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, cu privire la cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că între plângerea penală ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 instrumentat de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi prezenta cauză nu există nicio legătură, fiind în mod corect respinsă această cerere.

Astfel, s-a reţinut că în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe langa Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti au fost sesizate aspecte în legătură cu contractul de subantrepriza nr. 15916 din 29 noiembrie 2011 încheiat între A. S.R.L. în calitate de antreprenor şi B. S.R.L. în calitate de subantreprenor, contractul având ca obiect execuţia unor lucrări edilitare la metrou magistrala M5 Bucureşti.

În schimb, s-a reţinut că litigiul pendinte are ca obiect obligarea intimatei-pârâte B. S.R.L. la plata penalităţilor de intarziere datorate în baza contractelor nr. x din 15 octombrie 2012, nr. 370 din 15 octombrie 2012 şi nr. 8087 din 22 august 2013, contracte care nu au nicio legătură cu lucrările la magistrala de metrou M5.

Cu privire la critica vizând plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 481.879,20 RON, calculate până la 27 iulie 2015, instanţa de apel a reţinut că în mod corect pârâta a fost obligată la plata acestora pentru îndeplinirea cu întârzierea a lucrărilor rezultate din contracte.

Instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, având ca obiect cererea reclamantei S.C. B. S.R.L. de obligare a pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 394.295,21 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 1 decembrie 2012 - 3 iulie 2014, calculate conform art. 7 din contractul nr. x din 15 octombrie 2012.

S-a reţinut că în dosarul nr. x/2015 instanţa a constatat că reclamanta nu este îndreptăţită la această sumă în lipsa unei comenzi ferme de începere a lucrărilor, în funcţie de care să se poată stabili cu certitudine momentul la care expirase termenul contractual de finalizare a executării lucrărilor. Totodată, s-a apreciat că nu se poate reţine nici depăşirea culpabilă a acestuia, cu consecinţa neîndeplinirii condiţiilor de angajare a raspunderii contractuale.

Împotriva deciziei civile nr. 1882 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând în principal admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecinţa în principal a suspendării judecării cauzei până la definitivarea cercetărilor penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi, în subsidiar cu consecinţa respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă din dezvoltarea acestuia rezultă critici care se încadrează şi pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a preluat de plano motivarea hotărârii judecătoreşti nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, fără a mai cerceta fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Totodată, recurenta a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel este şi nemotivată, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, deşi a invocat îndeplinirea propriilor obligaţii contractuale, fapt care ar conduce la respingerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, simpla invocare a autorităţii de lucru judecat, fără examinarea motivelor concrete de apel, preluarea de plano a unei alte hotărâri judecătoreşti echivalează cu lipsa motivării, instanţa de apel încălcând astfel dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., care consacră dreptul la un proces echitabil, dar şi ale art. 425 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti cu aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la fondul raportului juridic dedus judecăţii, care nu a fost analizat prin decizia recurată, recurenta-pârâtă a subliniat că, în speţă, criticile referitoare la compensarea creanţelor reciproce şi cele vizând neexecutarea obligaţiilor contractuale ar fi trebuit să fie efectiv analizate de către instanţa de apel, deoarece au fost invocate prin motivele de apel. Prin urmare, s-a arătat că hotărârea recurată nu a fost motivată corespunzător.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., făcând o confuzie între puterea lucrului judecat şi autoritatea de lucru judecat. În speţă, prin raportare la cele două litigii, recurenta a subliniat că nu poate fi opusă autoritatea de lucru judecat întrucât obiectul celor două litigii este diferit, iar poziţia procesuală este inversată.

O altă critică se referă la greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinându-se în acest sens că, pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, se impunea suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, având în vedere că a fost începută urmărirea penală pentru mai multe infracţiuni care au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală, susţinându-se în esenţă că, în mod corect, decizia recurată a fost motivată prin raportare la efectul pozitiv al lucrului judecată, astfel cum rezultă din decizia nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul a fost timbrat cu suma de 4212 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada aflându-se la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 15 octombrie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1882 din 31 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a preluat de plano motivarea hotărârii judecătoreşti nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, invocând autoritatea de lucru judecat a acesteia, fără a mai cerceta fondul raportului juridic dedus judecăţii, împrejurare care echivalează cu lipsa motivării hotărârii recurate.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost motivată prin raportare la efectul pozitiv al lucrului judecat, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, aceasta având ca obiect penalităţi de întârziere aferente perioadei 1 decembrie 2012 - 3 iulie 2014, calculate conform art. 7 din contractul nr. x din 15 octombrie 2012.

Acest litigiu, chiar dacă nu prezintă triplă identitate de părţi, obiect şi cauză cu primul, are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, motiv pentru care ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În speţă, instanţa de apel nu a respins ca nefondat apelul în baza autorităţii de lucru judecat, ci a procedat la o judecare pe fond a cauzei, ţinând cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, în sensul constatării că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.

Instanţa de apel în mod corect a reţinut că puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Astfel, prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar facilitează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Prin urmare, chiar dacă instanţa de apel nu a analizat fiecare critică a pârâtei formulate în apel, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, acest lucru nu echivalează cu nemotivarea hotărârii şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Însă, în cauză se constată că recurenta nu a indicat nicio dispoziţie de drept material care ar fi fost încălcată de către instanţa de apel, astfel încât se constată că memoriul de recurs nu conţine critici ce ar putea fi încadrate în acest motiv de casare.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., făcând o confuzie între puterea lucrului judecat şi autoritatea de lucru judecat. În speţă, prin raportare la cele două litigii, recurenta a subliniat că nu poate fi opusă autoritatea de lucru judecat întrucât obiectul este diferit, iar poziţia procesuală este inversată.

Analizând această critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta-pârâtă nu dezvoltă argumentele referitoare la o eventuală confuzie a instanţei de apel cu privire la puterea de lucru judecat şi autoritatea de lucru judecat.

Motivarea instanţei de apel s-a realizat prin raportare la puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1999 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, reţinându-se că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în litigiul pendinte, având legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, evitându-se astfel posibilitatea contrazicerii considerentelor expuse în prima hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, reţinând efectul pozitiv al lucrului judecat, iar nu autoritatea de lucru judecat.

O altă critică invocată de recurentă se referă la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu privire la cerera de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Examinând decizia recurată, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că dosarul penal nu are nicio legătură cu prezenta cauză, deoarece sunt vizate contracte diferite, respectiv în dosarul penal contractul de subantrepriza nr. x/29.11.2011, având ca obiect execuţia unor lucrări edilitare la metrou magistrala M5 Bucureşti, iar în litigiul de faţă contractele nr. x din 15 octombrie 2012, nr. 370 din 15 octombrie 2012 şi nr. 8087 din 22 august 2013, cu privire la care s-au solicitat penalităţi de întârziere. În consecinţă, această critică va fi respinsă ca nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a dezvoltat raţionamentul în baza căruia a ajuns la concluzia menţinerii soluţiei primei instanţei, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia pronunţată.

Faţă de cele reţinute anterior, se constată că decizia atacată conţine motivele de drept pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, motivarea instanţei de apel fiind una clară, precisă şi ataşată circumstanţelor cauzei, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecinţă, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. suma de 7500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform facturii şi ordinului de plata aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1882 din 31 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL suma de 7500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2019.