Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 172/2019 AI generated

Jurisdictional competence for appeals against tribunal decisions on monetary claims under 200,000 RON after constitutional ruling on value threshold

Case Number Decizia nr. 172/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by both the claimant and the defendant bank, declaring itself materially incompetent and declining jurisdiction to the Court of Appeal Craiova, leaving the Tribunal of Gorj’s appellate decision in force. The underlying dispute involved a borrower challenging abusive clauses in a foreign currency (CHF) loan agreement, specifically seeking the invalidation of an abusive interest rate clause and a currency risk clause, the freezing of the exchange rate at the contract signing value, and the restitution of overpaid sums with legal interest and inflation adjustment; the first instance had dismissed the action, while the appeal court had partially admitted it by invalidating only the currency risk clause and ordering restitution based on the frozen rate. The decisive legal basis for the Supreme Court's refusal was Article 97(1) of the Civil Procedure Code, which limits the Supreme Court's appellate jurisdiction to appeals against Court of Appeal decisions or cases explicitly provided by law, combined with the constitutional interpretation that Article 16(1) and Article 21(3) of the Constitution do not guarantee access to the Supreme Court specifically, but only to a recourse mechanism, thus assigning jurisdiction for monetary claims up to 200,000 RON to the next higher instance (the Court of Appeal).

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional competence for appeals against tribunal decisions on monetary claims under 200,000 RON after constitutional ruling on value threshold: Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction rulings providing an interpretation foreign law article of civil procedure value in dispute limits of competence

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, la data de 24 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA şi B. SA Târgu Jiu a solicitat să se constate:

1) caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit şi de art. 1.1. din Actul Adiţional încheiat în data de 17 septembrie 2010, privind rata dobânzii, eliminarea acestora şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus faţă de rata lunară, compusă din indicele de referinţă la care se adaugă marja fixă o băncii, de la data încheierii contractului, cu dobânda legală aferentă de la data fiecărei reţineri, la data restituirii efective; (Suma solicitată, la data depunerii actinii, fiind de 5915 CHF.)

2) caracterul abuziv al clauzei de risc valutar prevăzute dec art. 6.3 din contractul de credit nr. x şi eliminarea acesteia şi să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - Leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate la valoarea de la data încheierii şi semnării contractului; rambursarea creditului la valoarea leu/CHF de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate, cu dobânda legală şi indicele de inflaţie anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâte. (Suma solicitată, la data depunerii actinii, fiind de 73.586,95 RON.) A mai solicitat reclamantul şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 8769 din 4 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA şi Sucursala B. SA Târgu Jiu şi s-a luat act ca pârâtul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin Decizia nr. 416/2018 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 8769 din 4 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. SA, Sucursala Târgu Jiu B. SA.

A fost schimbată sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea şi a fost constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3, referitoare la riscul valutar din contract.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate şi plătite la cursul de la data încheierii contractului.

S-a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, faţă de cel din momentul încheierii contractului, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, de la data fiecărei încasări, la data plăţii.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligată intimata pârâtă la 3.000 RON cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta C. SA, cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Gorj.

Prin adresa emisă la 7 noiembrie 2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul având ca obiect recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta C. SA, împotriva Deciziei civile nr. 416/2018 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 noiembrie 2018.

La termenul de judecată din 31 ianuarie 2019, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursurilor de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Craiova.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (parag. 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către Înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (parag. 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Tot aceleaşi concluzii rezultă şi din minuta Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nepublicată în Monitorul Oficial, care a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Astfel, competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Craiova, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Gorj.

Astfel, în aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă C. SA împotriva Deciziei nr. 416/2018 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

GGC - CL