Negative jurisdictional conflict: Exclusive competence of enforcement court for statutory interpretation in appeal against enforcement

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, secţia Civilă la 10 decembrie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat admiterea cererii de suspendare şi, în consecinţă, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, să se constate că a intervenit prescripţia dreptului intimatei de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 173 din 14 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007, anularea executării silite iniţiate de Biroul Executorului Judecătoresc "B." în dosarul nr. x/2018, anularea adresei de înfiinţare a popririi din data de 20 noiembrie 2018, respectiv a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul menţionat, precum şi anularea încheierii din 4 septembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5-Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 3755 din 22 mai 2019 a calificat prezenta contestaţie la executare, pe de o parte, drept o contestaţie la titlu (în ceea ce priveşte motivul de contestaţie nr. V, privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, din punctul de vedere al lămuririi întinderii şi a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească), iar, pe de altă parte, drept o contestaţie la executarea propriu-zisă (în ceea ce priveşte restul motivelor de contestaţie).

A admis excepţia invocată din oficiu a necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Olt, secţia civilă, toate acestea în acord cu dispoziţiile art. 714 alin. (3) teza I coroborat cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, din analiza ansamblului înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că prezenta cerere are ca obiect contestaţie la executare, pe de o parte, contestaţie la titlu - în raport cu motivul de contestaţie nr. V, privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, prin care, în esenţă, se solicită lămurirea întinderii şi a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă (contestatorul susţinând că plata drepturilor salariale stabilite prin titlul executoriu trebuia şi a fost efectuată doar până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, iar şi nu după acest moment, aspect a cărui analiză implică o lămurire a întinderii şi a aplicării titlului executoriu însuşi).

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că prezenta cerere are ca obiect contestaţie la executarea propriu-zisă, în ceea ce priveşte restul motivelor de contestaţie, toate acestea aferent executării silite care face obiectul dosarului de executare deschis la iniţiativa intimatei A., la data de 3 august 2018, sediul debitorului (contestatorul din prezenta cauză) Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind situat în sector 5, Bucureşti.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare propriu-zisă, instanţa a reţinut că la momentul începerii executării silite, marcate prin înregistrarea cererii creditorului la executorul judecătoresc (3 august 2018), debitorul avea sediul în sector 5, Bucureşti, când erau în vigoare dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar "instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Iar aceasta, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ. (2010), "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (s.n.), potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", dispoziţii destinate asigurării previzibilităţii legii civile, creditorul întemeindu-se atunci când solicită începerea executării silite pe anumite dispoziţii din materia executării silite, având în vedere, totodată, şi dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. (2010), potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Pe cale de consecinţă, fiind aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ. (2010), cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanţei competente a soluţiona contestaţia la executare propriu-zisă, şi anume, a instanţei de executare, se face prin aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. - care este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, adică Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În schimb, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte contestaţia la titlu, determinarea instanţei competente a o soluţia se face prin raportare la dispoziţiile art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută", adică Tribunalul Olt, secţia civilă.

În privinţa instanţei competente a soluţiona prezenta acţiune civilă, formată din două cereri principale (contestaţie la executarea propriu-zisă şi contestaţie la titlu), cereri între care există o strânsă legătură, instanţa a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Din acest punct de vedere, instanţa competentă a soluţia prezenta contestaţie la executare a fost considerată Tribunalul Olt, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la data de 24 iunie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 23 iulie 2019 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt în soluţionarea cauzei, raportat la dispoziţiile art. 714 C. proc. civ., în considerarea cărora, a hotărât următoarele:

Prin decizia nr. 334/2019 din 23 iulie 2019, Tribunalul Olt, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Olt şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 31 iulie 2019, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că instanţa a fost sesizată cu contestaţie la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2018, la cererea creditorilor A. ş.a., pentru recuperarea unor sume de bani datorate în baza sentinţei civile nr. 173 din 14 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2010, devenită irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 6651 din 23 noiembrie 2009, precum şi împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2018, solicitând instanţei să constate că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sentinţei menţionate, anularea executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2018; anularea adreselor de înfiinţare a popririi din 20 noiembrie 2018, emise în acelaşi dosar; anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2018; anularea încheierii din 4 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

În raport cu obiectul contestaţiei, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză este o veritabilă contestaţie la executare, având în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe (publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014), potrivit cărora, "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar "instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

În acest context, se reţine că motivele de fapt ale contestatorului vizează cauze de stingere a obligaţiei înscrise în hotărârea ce constituie titlu executoriu constatându-se astfel, că nu s-a solicitat lămurirea întinderii şi a aplicării titlului executoriu, hotărâre judecătorească pronunţată de Tribunalul Olt, pentru a fi considerată prezenta cerere o contestaţie la titlu şi a fi atrasă competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se execută.

Totodată se are în vedere faptul că intimaţii au solicitat pe cale principală şi au obţinut lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 173 din 14 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2007, prin decizia nr. 383 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2007, decizie prin care s-a lămurit înţelesul întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei menţionate, în sensul că majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sunt şi rămân incluse în indemnizaţia brută lunară de încadrare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei de încadrare.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa competentă - 1) contestaţia se introduce la instanţa de executare,.." iar conform art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, - instanţa de executare:

"instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Prin urmare, în raport cu prevederile menţionate, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă este o adevărată contestaţie la executare împotriva formelor de executare silită efectuate de BEJ B., sens în care apreciază că instanţa competentă pentru soluţionare este Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, care va analiza legalitatea efectuării formelor de executare silită inclusiv sub aspectul motivului legat de corectitudinea efectuării plăţii drepturilor stabilite în favoarea creditorilor prin sentinţa nr. 173 din 14 februarie 2018, doar până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 (motivul V al contestaţiei).

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.