Competence conflict resolved in favor of administrative court for public sector salary dispute

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 19 aprilie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat instanţei să dispună:

1. Anularea Ordinului ANSVSA nr. 360/31.01.2018;

2. Obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de baza cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5;

3. Obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate, retroactiv, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale, solicitând declinarea competenţei care Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Reclamanta A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat declinarea competentei către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, întrucât nu are calitatea de funcţionar public, ci de personal contractual, fiind încadrată cu contract individual de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 4678 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale a instanţei şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind acţiunea reclamantei A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia necompetentei materiale, că reclamanta are calitatea de personal contractual, fiind încadrată cu contract individual de muncă şi că, drepturile salariale solicitate sunt specifice personalului contractual din administraţia publică - Legea nr. 153/2017, anexa VIII, cap. II referindu-se la această categorie de personal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 24 mai 2019, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin sentinţa civilă nr. 3774 din 25 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 153/2017 alin. (4) ce privesc soluţionarea contestaţiilor în această materie.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 6 septembrie 2019, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de A., Înalta Curte constată că instanţa a fost sesizată cu o acţiune prin care se solicită anularea Ordinului ANSVSA nr. 360 din 31 ianuarie 2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească în mod corect salariul, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Din această perspectivă, se constată că în speţă este aplicabilă Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reclamanta făcând parte din personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar pârâta fiind o autoritate publică, în sensul art. 2 din Legea nr. 153/2017.

Astfel, potrivit art. 37 din Legea nr. 153/2017, privind soluţionarea contestaţiilor, la alin 4 se prevede că:

"împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei" .

În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.