Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1708/2019 AI generated

Revision for contradictory judgments inadmissible for lack of identical parties in salary recalculation dispute

Case Number Decizia nr. 1708/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by the claimant against the appellate decision, thereby upholding the lower court's dismissal of her labor claim in its entirety. The dispute involved a request for the recalculation and payment of salary increases and benefits for non-teaching staff at a county school inspectorate, based on various emergency ordinances and laws enacted between 2014 and 2018; the claimant argued that two appellate decisions were contradictory, one in a separate case where a colleague prevailed and another in her own case where her claim was rejected. The Court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, which addresses contradictory final judgments violating the res judicata authority, was not met because the two judgments did not involve the same parties, failing the requirement of triple identity (parties, object, and cause), and noting that the contested judgment was issued within the same procedural cycle as the initial judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 139 alin. (5) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Revision for contradictory judgments inadmissible for lack of identical parties in salary recalculation dispute: Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, instanţa, din oficiu, pentru o mai bună administrare a probelor, în temeiul art. 139 alin. (5) C. proc. civ. a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant, formându-se dosare separate.

Keywords

AI generated
revision of a judgment salary recalculation civil dispute res judicata procedural violations identity of claims

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1455/2019
Prin decizia civilă nr. 1455/2019 din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.
decizia nr. 538/2019
RCA insurer's penalty accrual starts from final judgment; claimant's higher damages bid fails, award upheld.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 31 iulie 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, au solicitat obligarea acestuia la:

- recalcularea şi plata drepturilor salariale aferente majorării de 12% începând cu 01.08.2015 şi până la data de 01.12.2015, conform O.U.G. nr. 83/2014, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective;

- încadrarea salarială şi plata drepturilor salariale în conformitate cu O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 54/2015, respectiv acordarea majorării de 15 % aplicat la salariul majorat cu 12%, prevăzut de art. 2 alin. (6) începând cu 01.12.2015 şi până la data plăţii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective;

- majorarea salariului de bază cu 15%, conform O.U.G. nr. 9/2017 pentru personalul nedidactic din ISJ, începând cu 01.01.2017, faţă de luna decembrie 2016, până la 31.12.2017, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective;

- Legea 153/2017, actualizată, art. 38 cere prevede la pct. 2 că "Începând cu data de 1 iulie 2017 lit. a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", iar la pct. 3 s-a prevăzut că" Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

- recalcularea şi plata drepturilor salariale aferente majorării salariului de bază cu 15 % pentru complexitatea muncii, începând cu 01.04.2018, faţă de luna martie 2018, conform pct. 2 la nota din Legea 79/2018, care prevede că " personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale beneficiază pentru complexitatea muncii de o majorare a salariului de bază de 15%."

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, Legea 153/2017 şi Decizia ÎCCJ nr. 4426/2013.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, instanţa, din oficiu, pentru o mai bună administrare a probelor, în temeiul art. 139 alin. (5) C. proc. civ. a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant, formându-se dosare separate.

În urma disjungerii, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018 privind acţiunea reclamantei H..

Prin sentinţa civilă nr. 844/2018 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta H., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

A fost obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantei, aferente perioadei 01.08.2015-30.11.2015, prin aplicarea majorării de 12 % a salariului de bază, conform O.U.G. nr. 83/2014.

A fost obligat pârâtul la recalcularea drepturilor salariale majorate conform O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 54/2015 şi O.U.G. nr. 9/2017 luând în considerare majorarea de 12 % dispusă mai sus, pentru perioada 01.12.2015-30.06.2017.

A fost obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale calculate conform dispoziţiilor de mai sus şi cele efectiv încasate pe perioada 01.08.2015-30.06.2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective şi a dobânzii legale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanta H. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 762 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta H. împotriva sentinţei civile nr. 844 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

A fost admis apelul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 844 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte sentinţa, în sensul că s-a respins cererea în totalitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la 16 aprilie 2019, petenta H. a formulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 762 din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 1455/2019 din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire formulată de revizuenta H., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la 21 iunie 2019.

În motivare, revizuenta susţine că în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a pronunţat decizia nr. 538/2019 din 5 martie 2019 prin care a respins apelul formulat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 850 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, fiind astfel menţinută soluţia primei instanţe în sensul admiterii în parte a cererii formulate de petentă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 762 din 21 martie 2019 în dosarul nr. x/2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a dispus admiterea apelului formulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de revizuentă.

Aşadar, critica pentru care revizuenta înţelege să formuleze prezenta cerere de revizuire, vizează existenţa a două hotărâri judecătoreşti contradictorii în ceea ce priveşte cererile de chemare în judecată care au acelaşi obiect şi acelaşi pârât în ambele cauze, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, context în care solicită revizuirea deciziei civile nr. 762 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi menţinerea sentinţei civile nr. 844 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reţine următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea de revizuire formulată s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 762 din 21 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Craiova şi anularea hotărârii atacate, apreciindu-se că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 538/2019 din 5 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Craiova.

Verificând hotărârile evocate de revizuentă, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv decizia nr. 762 din 21 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată, în apel, în dosarul nr. x/2018, într-un litigiu purtat între reclamanta H. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, având ca obiect drepturi băneşti.

Hotărârea pretins contradictorie, decizia nr. 538/2019 din 5 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată în dosarul nr. x/2018, în care figurau ca părţi reclamanta I. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, având ca obiect drepturi băneşti.

Din cele menţionate anterior, rezultă că în speţă nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi în dosarele nr. x/2018 şi y/2018, în care s-au pronunţat cele două hotărâri pretins contradictorii, întrucât hotărârea invocată de revizuentă ca având autoritate de lucru judecat nu a fost pronunţată într-un litigiu în care aceasta să fi avut calitatea de parte.

În raport de cele anterior evocate, se reţine că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat, având în vedere că cele două hotărâri pronunţate în cele două dosare nu sunt potrivnice, cererea de revizuire formulată de revizuenta H. fiind inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Printr-o altă critică, revizuenta susţine că prezenta cerere de revizuire, vizează existenţa a două hotărâri judecătoreşti contradictorii, întrucât cererile de chemare în judecată au acelaşi obiect şi acelaşi pârât în ambele cauze, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, sens în care solicită revizuirea deciziei civile nr. 762 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi menţinerea sentinţei civile nr. 844 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Această susţinere nu poate fi primită, deoarece prin decizia civilă nr. 762 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, au fost soluţionate apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 844 din 6 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, context în care se constată că cele două hotărâri au fost pronunţate în acelaşi ciclu procesual.

Prin urmare, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus, respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea de lucru judecat ce rezultă dintr-o hotărâre anterioară şi dacă instanţa constată această situaţie procedează la anularea ultimei hotărâri.

Aşadar, din examinarea hotărârilor pretins contradictorii, se constată că nu pot fi reţinute elemente de contrarietate între cele două hotărâri, având în vedere că nu au avut aceleaşi părţi.

Aşa fiind, constatând a nu fi întrunită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta H. împotriva deciziei civile nr. 762 din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta H. împotriva deciziei civile nr. 762 din 21 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MEHEDINŢI.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.