Unlawful modification of legal basis in appeal: Exclusion of former administrator's liability for unpaid dividends following company dissolution

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 30 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 714.652 RON reprezentând despăgubiri pentru neplata de către pârât a drepturilor cuvenite cu titlu de dividende aferente anului financiar 2011 de la S.C. C. S.A. şi a dobânzii legale de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea integrală a sumei datorate, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2109 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepţia invocată de către pârâtul B. privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L..

S-a admis excepţia invocată de către pârâtul B. privind lipsa calităţii sale procesuale pasive şi în consecinţă:

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 41.498,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B..

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2109 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, ca inadmisibil, apelul formulat de pârâtul B. împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 2109/18.10.2016 în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., cu trimiterea cauzei spre judecare primei instanţe.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, cu referire expresă la dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., art. 7, 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi art. 1266, 1267 din C. civ., privind interpretarea contractelor.

În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că, în cadrul ciclului procesual al apelului A. a supus analizei dispoziţiile articolului 233 (2) din Legea 31/1990 potrivit cărora:

"Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. în caz contrar aceştia sunt persoane în solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse" şi care nu au fost invocate în cadrul ciclului procesual al fondului; că nu se poate discuta despre un alt temei de drept (răspunderea administratorului) faţă de cel invocat la fondul cauzei (plata dividendelor) ceea ce contravine dispoziţiilor art. 478 (2) din C. proc. civ. precum şi faptul că dacă pe calea acţiunii A. a apreciat că suma de 714.652,43 RON reprezintă drepturi cuvenite reclamantei cu titlu de dividende aferente anului financiar 2011, încasate de D. de la C., în cadrul apelului se menţionează că această sumă este datorată ca urmare a răspunderii pârâtului B. pentru acţiunile întreprinse în perioada în care a îndeplinit funcţia de administrator al D..

Mai susţine recurenta că nu a schimbat temeiul de drept al acţiunii în apel, dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au fost invocate în declaraţia de apel, ca temei de drept al criticii împotriva soluţiei tribunalului, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

În continuare, recurenta arată că îşi menţine critica formulată împotriva hotărârii tribunalului, susţinând că reţinerea, potrivit căreia, "reclamanta a avut cunoştinţă de fazele în care s-a aflat S.C. D. S.R.L. şi nu a fost diligentă în a-şi recupera pretinsa sumă de bani până la data radierii acesteia" este eronată.

În acest sens, susţine că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a fost asociat în S.C. D. S.R.L. şi nu a avut cunoştinţă de hotărârile acestei societăţi, singurul înscris semnat de reclamantă fiind Contractul de cesiune de acţiuni nr. x, iar încasările de dividende de la S.C. C. S.A. şi plăţile făcute de pârât în perioada 21.11.2011-26.01.2012 - perioadă de lichidare - sunt anterioare radierii - 02.03.2012.

Cu privire la excepţiile invocate de pârât în faţa instanţei de fond, recurenta solicită respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că reclamanta a luat la cunoştinţă de faptul că S.C. C. S.A. a virat în contul S.C. D. S.R.L. suma totală de 2.143.957,30 RON reprezentând dividende, cu ocazia participării în Adunarea generală ordinară a acţionarilor S.C. C. S.A. din 26.04.2012, motivat de faptul că a fost înscrisă în Registrul Acţionarilor abia la 30 martie 2012.

Faptul că dividendele au fost plătite de S.C. C. S.A. anticipat, în 21.11.2011 şi 23.12.2011, înainte de a fi aprobate de AGA (care a avut loc la 26.04.2012), nu este imputabil reclamantei.

Astfel, termenul general de prescripţie, de 3 ani, curge de la data luării la cunoştinţă a reclamantei de aprobarea situaţiei financiare anuale ale S.C. C. S.A. la 31.12.2011, aprobare realizată prin art. 1 din Hotărârea AGA nr. 19/26.04.2012; respectiv, data "validării" plăţii anticipate a dividendelor, validare realizată prin aprobarea situaţiilor financiare anuale ale societăţii la 31.12.2011 - Hotărârea AGA nr. 19/26.04.2012.

Termenul general de prescripţie este de 3 ani, atât în materie comercială cât şi în materie delictuală (pârâtul nu mai deţinea calitatea de administrator la S.C. D. S.R.L. din 2.09.2011, conform art. 3 din Hotărârea autentificată sub nr. x) şi, în concluzie acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Maramureş în termenul general de prescripţie, termenul începând să curgă la 26.04.2012 şi s-a împlinit în ziua de 27.04.2015, dată la care a fost înregistrată acţiunea.

În continuare, recurenta face o prezentare amplă a situaţiei de fapt, context în care apreciază că a dovedit pretenţiile solicitate, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părţi, bancă şi de depozitarul central, menţionând faptul că pârâtul n-a contestat pretenţiile reclamantei, pe fondul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la 17 aprilie 2018, intimatul-pârât B. a invocat pe cale de excepţie: inadmisibilitatea recursului, faţă de împrejurarea că recurenta nu are deschisă calea de atac a recursului, în contextul în care Decizia nr. 369/2017 a CCR este aplicabilă numai proceselor declanşate după data de 20 iulie 2017; nulitatea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus 10 mai 2018, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca nefondate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 20 iunie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 iulie 2018, pârâtul B. depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 23 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 10 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că a schimbat temeiul de drept al acţiunii în apel, având în vedere că dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au fost invocate în declaraţia de apel, ca temei de drept al criticii împotriva soluţiei tribunalului, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

Aceste susţineri ale recurentei sunt nefondate, având în vedere că, în mod corect a stabilit instanţa de apel că S.C. A. S.R.L. prin intermediul motivelor de apel a modificat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta nu a înţeles să învestească instanţa de fond cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/19902 privind societăţile comerciale.

Acest aspect rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, actul de sesizare al instanţei fiind întemeiat pe art. 67 din Legea nr. 31/1990 (plata dividendelor), precum şi din notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei, având în vedere că reclamanta, în considerarea dreptului de dispoziţie şi-a precizat acţiunea invocând ca temei al cererii art. 67 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 31/1990 făcând precizarea că:

"nu sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nefiind vorba de restituire dividende, ci plata acestora, potrivit art. 67 alin. (1) şi (5) din lege".

Prin urmare, S.C. A. S.R.L. a precizat că prin cererea de chemare în judecată se tinde la obţinerea plăţii unor dividende de la pârât faţă de calitatea acestuia de administrator al persoanei juridice care trebuia să plătească dividendele.

În acest context, se reţine că reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (5), iar modificarea temeiului de drept nu poate avea loc fără acordul pârâtului.

Totodată, se constată că soluţia instanţei de apel este justificată şi din perspectiva faptului că prin dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată (invocarea art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale) aspect ce contravine chiar şi dispoziţiilor art. 478 (3) din C. proc. civ.:

"în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Într-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de recurs, recurenta susţine respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că în mod corect instanţa de apel a dispus menţinerea soluţiei dispuse de instanţa de fond prin care a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, sens în care se impune înlăturarea criticilor formulate de către recurentă.

Astfel, recurenta invocă existenţa unui drept de creanţă decurgând din contravaloarea dividendelor ce i s-ar fi cuvenit în temeiul acţiunilor cumpărate de la S.C. D. S.A., acţiuni dobândite de amintita societate de la S.C. C. S.A. Satu Mare.

Împrejurarea că pârâtul, fost administrator şi director financiar al S.C. D. S.A. nu i-a achitat recurentului sumele datorate cu titlu de dividende în perioada funcţionării societăţii nu justifică în dosar calitatea procesuală pasivă a acestuia după data dizolvării şi radierii S.C. D. S.A. din registrul comerţului.

În cadrul considerentelor, instanţa de apel a precizat că formularea unei cereri ce are ca obiect un drept de creanţă ce provine din neplata unor dividende trebuie îndreptată împotriva societăţii care a emis acţiunile, iar nu împotriva administratorului persoanei juridice care le-a cesionat şi că distribuirea dividendelor într-o societate nu este atributul administratorului, ci al adunării generale a asociaţilor potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Mai susţine recurenta, într-o altă critică, că în mod greşit a reţinut instanţa lipsa diligentei S.C. A. S.R.L. în recuperarea sumei de bani solicitate.

În acest sens, se reţine că, din perspectiva considerentelor reţinute de către instanţa de apel, criticile recurentei sunt neîntemeiate, acestea tinzând la reaprecierea probatoriilor de către instanţa de recurs.

Invocarea faptului că reclamanta nu a avut cunoştinţă de fazele în care s-a aflat S.C. D. S.R.L. nu poate fi primită. Înregistrarea transferului acţiunilor la Depozitarul Central a avut loc cu ocazia procedurii de lichidare a S.C. D. S.R.L. pe parcursul anului 2012, context în care, nu se poate invoca faptul că reclamanta nu cunoştea situaţia juridică a S.C. D. S.A., sens în care urmează a fi înlăturate aceste critici ca neîntemeiate.

Cu privire la excepţiile invocate de pârât în faţa instanţei de fond, recurenta a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Criticile privind analizarea excepţiilor invocate la fondul cauzei de către intimat nu pot fi primite, faţă de soluţiile pe care Înalta Curte le poate pronunţa în recurs.

Pe cale de consecinţă, analizarea pentru prima dată în cadrul litigiului pendinte de către instanţa de recurs a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu este posibilă în raport cu dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale reţinute nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 11.094,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatul-pârât B., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 531/2017 din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. şi intimatul-chemat în garanţie E..

Obligă recurenta la plata sumei de 11.094,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.