Extraordinary appeal against loan obligation: Rejection of characterization as investment and defense of passive solidarity

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă sub nr. x/2014, la data de 21.01.2014, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 60.000 euro, reprezentând rata pentru 2011 din împrumutul acordat şi a sumei de 6.164 euro, reprezentând dobânda convenită, de 5%/an, pentru perioada 1.01.2012-20.01.2014, precum şi obligarea pârâţilor la plata de dobânzi la suma solicitata, de 5%/an, de la data introducerii acţiunii şi până la data plaţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 din vechiul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 776/13.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 60.000 Eur, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând rată împrumut, suma de 6.164 Eur, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând dobânda aferentă, pentru perioada 01.01.2012-20.01.2014, precum şi dobânda de 5% pe an, de la data de 21.01.2014 până la plata efectivă a debitului, au fost obligaţi pârâţii să îi plătească reclamantului suma de 8.162 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul pârât C..

Prin încheierea de şedinţă din 18.01.2016 Curtea a respins excepţia tardivităţii apelului pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen iar prin încheierea din 25.01.2016 s-a suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. judecarea apelului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă prin decizia civilă nr. 548A/2018 din 11 mai 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât C., împotriva sentinţei civile nr. 776/13.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. şi intimatul-reclamant A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât C..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În preambulul cererii de recurs, recurentul-pârât prezintă istoricul cauzei şi contextul încheierii contractului, susţinând că sumele pe care reclamantul apreciază că este îndreptăţit să le primească au caracterul unor investiţii şi nu cel al unui împrumut.

Criticile aduse deciziei recurată vizează aplicarea sau încălcarea greşită a normelor de drept material în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Sub un prim aspect se arată că ambele instanţe au făcut o aplicare greşită a legii cu privire la raportul juridic dedus judecăţii, apreciind că izvorul pretenţilor este un contract de împrumut.

De altfel, în situaţia în care se reţine că pretenţiile decurg dintr-un contract de împrumut, nu sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă privind acest act juridic, având în vedere că nu s-a stabilit data acordării împrumutului şi tradiţiunea sumelor de bani, precum şi persoana împrumutată.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât arată că nu se probează tradiţiunea bunului, predarea sau transferul sumei împrumutate. Nu s-au stabilit modalităţile de predare a banilor şi câtimea predată celor doi pârâţi şi momentul împrumutului.

Din actul încheiat nu rezultă că există solidaritate pasivă între debitori, iar împrumutul este unul fără dobândă.

Sub un alt aspect, se susţine că actul juridic încheiat nu respectă dispoziţiile art. 1180 C. civ., neexistând îndeplinită condiţia bun şi aprobat pentru suma evidenţiată în cifre şi litere la sfarşitul actului sau acolo unde se aplică ştampila.

Recurentul-pârât solicită ca în susţinerea recursului să fie avute în vedere şi apărările formulate în calea de atac a apelului şi toate înscrisurile depuse la dosar, precum şi înscrisurile noi din recurs.

Din situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi din recunoaşterea reclamantului, rezultă că suma de bani este pusă la dispoziţia pârâtului B., iar pârâtul C. este doar împuternicit pe cont.

Cu alte cuvinte reclamantul recunoaşte că raportul juridic dedus judecăţii nu este unul de împrumut, iar prin plângerea formulată împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale se dovedeşte înţelegerea dintre părţi şi plăţile efectuate în baza sumelor puse la dispoziţie.

În consecinţă, recurentul apreciază că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1189 C. civ.

În temeiul acestor critici, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor la 5 decembrie 2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 09 mai 2019, în unanimitate, a fost admis în principiu recursul potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ. atunci "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Din perspectiva acestui motiv, recurentul a pus în discuţie încălcarea de către instanţele anterioare a dispoziţiilor art. 1189 C. civ., art. 1041 C. civ. şi art. 1052 C. civ.

În prealabil, se reţine că în calea de atac extraordinară a recursului nu se pot face critici care vizează administrarea şi interpretarea probelor, acestea constituind chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Din acest punct de vedere, este de remarcat că recurentul a avut la îndemână două căi devolutive în care instanţa este suverană în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi încadrarea acesteia în drept.

Din punct de vedere al criticilor care pot face obiect al controlului de legalitate, Înalta Curte urmează să analizeze natura convenţiei încheiată între părţi.

Astfel, prin convenţia atestată sub nr. x/30.04.2011 de Cabinet de Avocat D., pârâţii B. şi C. au recunoscut că au primit de la reclamantul A., cu titlu de împrumut, suma de 307.000 Eur, pe care s-au obligat să o restituie în rate anuale de minim 60.000 Eur, cu începere de la 01.01.2011 şi până la 31.12.2016. Totodată, pârâţii s-au obligat să achite o dobândă de 5% pe an la suma împrumutată.

Se reţine că dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 969 din vechiul C. civ. (aplicabile în cauză faţă de data încheierii împrumuturilor), convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante.

Potrivit dispoziţiilor art. 1584 din vechiul C. civ., împrumutatul este dator de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, în aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate.

Potrivit art. 1587 C. civ. se pot stipula dobânzi pentru un împrumut în bani (împrumut cu titlu oneros).

Criticile recurentului-pârât au vizat împrejurarea că pe de o parte, sumele primite au avut caracterul unor investiţii şi nu cel al unui împrumut, iar pe de altă parte că obligaţia a fost transferată pârâtului B..

Aceste susţineri sunt contrazise de actul încheiat între părţi, câtă vreme prin Convenţia nr. 33 din 30 aprilie 2011 ambii pârâţi s-au obligat să restituie reclamantului suma de 307.000 euro. Împrejurarea ulterioară încheierii actului care îl exonerează de obligaţia de restituire nu poate fi reţinută în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ.

În raport de obligaţia asumată de pârâţi, respectiv de restituire a sumei împrumutate, natura juridică a contractului este de împrumut, susţinerile pârâtului privind existenţa dreptul de administrare asupra banilor nefiind probate de înscrisurile de la dosarul cauzei, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Se reţine că în cadrul dosarului nr. x/2014 soluţionat de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, prin sentinţa nr. 730/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1187/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâtul C. a solicitat anularea convenţiei de împrumut nr. 33/2011, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată. Motivele de nulitate formulate în cadrul acestei cereri de chemare în judecată au fost invocate ca apărări în cadrul prezentei pricini, instanţa de apel dând efect acestora în aplicarea art. 430 alin. (1) şi (2) raportat la art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este neîntemeiată nici critica pârâtului vizând greşita reţinere a solidarităţii în restituirea împrumutului, având în vedere modalitatea în care părţile au înţeles să redacteze convenţia din care rezultă fără echivoc că ambii pârâţi au beneficiat de sumele împrumutate, obligându-se fără nicio distincţie la restituirea acestora.

Din această perspectivă se apreciază că nu există o încălcare a dispoziţiilor legale invocate de părât, ori o greşită aplicare a acestora de către instanţa de apel.

Având în vedere considerentele expuse, susţinerea recurentului vizând nelegalitatea deciziei atacate şi invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat şi, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant suma de 2.945 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 548A/2018 din 11 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârât B..

Obligă recurentul C. la plata sumei de 2.945 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2019.