Telecommunications debt between professionals: rejection of exclusive consumer jurisdiction and validation of relative territorial competence due to missed filing deadline.

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la 27.02.2019 creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., emiterea ordonanţei de plată pentru suma de 6.132,89 RON ce reprezintă contravaloare servicii prestate şi neachitate, din care suma de 338,68 RON reprezintă debit principal, iar suma de 5.794,21 RON reprezintă daune pentru încetarea prematură a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a preluat prin cesiune contractele de furnizare de servicii de telecomunicaţii încheiate între C. S.A. şi pârâta - debitoare, că la data cesiunii - 07.12.2017- exista din partea pârâtei un debit restant în valoare de 6.132,89 RON reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate, din care suma de 338,68 RON reprezintă debit principal, iar suma de 5.794,21 RON reprezintă daune pentru încetarea prematură a contractului. A mai arătat că potrivit contractelor de furnizare de servicii, C. S.A. a prestat serviciile pentru care a emis lunar facturile depuse la dosar, însă pârâta nu a achitat facturile fiscale emise în urma serviciului prestat, motiv pentru care solicită şi penalităţile de întârziere şi daune pentru încetarea prematură a contractului, pârâta obligându-se să rămână sub contract o perioadă de minim 24 luni, motiv pentru care a beneficiat de subvenţii la taxele de activare a serviciilor oferite şi prestate de cesionară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1013, cele ale art. 1014 şi următoarele C. proc. civ.

Judecătoria Tecuci, prin sentinţa civilă nr. 1232/30.05.2019 a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că litigiul priveşte protecţia consumatorului faţă de faptul că acţiunea formulată în temeiul art. 1014 şi următoarele din noul C. proc. civ., privitoare la ordonanţa de plată are la bază un contract de prestări servicii încheiat între C. S.A. - profesionist prestator de servicii şi pârâta consumator, cu sediul în Bucureşti.

Faţă de această calificare a raportului juridic, instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente normele cuprinse în art. 121 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, în favoarea domiciliului consumatorului.

În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente teritorial, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse în art. 132 C. proc. civ., în art. 1016 C. proc. civ. şi în art. 121 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 28.06.2019.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa nr. 9776/23.07.2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată, din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În temeiul art. 134 C. proc. civ. a constatat suspendată procedura până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, cea de-a doua instanţă a reţinut că litigiul dedus judecăţii nu priveşte protecţia consumatorului în condiţiile în care debitoarea nu are calitatea de consumator în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, context în care în cauză este în discuţie o normă de competenţă teritorială relativă.

Astfel, în determinarea instanţei competente teritorial cea de-a doua instanţă a constatat incidente dispoziţiile art. 170 alin. (1) C. proc. civ. şi a făcut aplicarea art. 132 alin. (3) C. proc. civ. şi a art. 1016 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Tecuci competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru motivele ce se vor arăta.

Înscrisurile existente în dosarul primei instanţe relevă următoarele aspecte:

La data de 17.02.2017 a operat cesiunea de creanţă între C. S.A. şi D. având ca obiect şi creanţa deţinută împotriva debitorului B. S.R.L. aferentă codului de abonat împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau în legătură cu contractul.

La data de 19.04.2017 s-a finalizat tranzacţia prin care cedentul creditor D. a transmis către cesionarul A. întreg portofoliu pe care îl deţinea, în care se regăseşte şi creanţa deţinută împotriva debitorului B. S.R.L., creanţă aferentă aceluiaşi cod de abonat.

Cesiunile au fost notificate în scris debitorului şi, întrucât acesta nu achitat debitul restant, creditorul cesionar i-a comunicat o somaţie pentru a-şi îndeplini obligaţia într-un termen limită, demers lipsit de finalitate, fapt ce a determinat creditorul să formuleze cererea de emitere a unei ordonanţe de plată.

În acest context temeiul juridic al prezentei acţiuni este contractul de cesiune de creanţă încheiat la data de 19.04.2019 în care A. este cesionar iar B. S.R.L. este debitorul cedat.

Clarificarea raporturilor juridice care au generat acest litigiu prezintă importanţă în stabilirea naturii cauzei deduse judecăţii şi, implicit, a normelor incidente în identificarea instanţei competente teritorial în soluţionarea pricinii.

Litigiul de faţă, astfel cum acesta este configurat de părţi, obiect şi cauză, nu se înscrie în domeniul de reglementare al Legii nr. 193/2000, fiind un litigiu între profesionişti în sensul art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ. şi al dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 1.031 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora prevederile din Titlul IX C. proc. civ., ce are ca obiect de reglementare procedura ordonanţei de plată, se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În contextul arătat, instanţa competentă teritorial se determină conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ce cuprinde norme de competenţă teritorială, cu caracter relativ, de ordine privată, ce nu pot fi valorificate de părţi decât în condiţiile şi termenele prevăzute în mod imperativ de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, întrucât excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, competenţa teritorială revine instanţei mai întâi sesizate, Judecătoria Tecuci.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Judecătoria Tecuci este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.