Jurisdictional conflict in compulsory enforcement: temporal scope of constitutional invalidity and debtor domicile competence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by affirming the territorial competence of the Turda Court to continue compulsory enforcement proceedings, reversing the Alba Iulia Court's declination of jurisdiction. The dispute arose when a creditor sought to continue enforcement based on two credit contracts against debtors domiciled in Turda; the lower courts disagreed on whether the competence remained with the court where the enforcement office was located (Alba Iulia) under the pre-amendment procedural code, or shifted to the court of the debtor's domicile (Turda) following a Constitutional Court decision that declared the former rule unconstitutional. The decisive legal basis was the doctrine that constitutional invalidity operates *ex nunc* and *erga omnes*, meaning the repealed provision no longer exists to "capture" jurisdiction for the court previously invested, despite the general principle that competence is acquired by the legally invested court; consequently, under the amended procedural code, jurisdiction is determined by the debtor's domicile at the time of the court's seisin, rendering the Turda Court competent.
Legislator headnote
AI generatedart. 652 C. proc. civ, art. 650 alin. (1) C. proc. civ, art. 25 alin. (2) C. proc. civ, art. 25 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ; Jurisdictional conflict in compulsory enforcement: temporal scope of constitutional invalidity and debtor domicile competence: În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.07.2014, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., Curtea statuând asupra faptului că, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 20.11.2018, creditoarea A. a solicitat instanţei să dispună continuarea executării silite ce formează obiectul dosarelor execuţionale nr. 626/2013 şi nr. 627/2013 aflate pe rolul Biroului executorului judecătoresc B., împotriva debitorilor C. şi D., ambii cu domiciliul în Turda, prin toate formele de executare prevăzute de C. proc. civ., până la concurenţa sumei de 18.181,21 euro, în temeiul contractului de credit nr. x/20.07.2007 şi a sumei de 4.985,26 euro în temeiul contractului de credit nr. x/06.07.2007.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între creditorul E. şi debitorii mai sus menţionaţi au fost încheiate două contracte de credit, respectiv nr. 1470/20.07.2007 şi nr. 1378/06.07.2007 prin care banca a pus la dispoziţia împrumutaţilor suma de 20.700 euro şi respectiv suma de 9.000 euro. Ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale creditoarea a declarat scadenţa anticipată a contractelor de credit, iar mai apoi a cesionat creanţele izvorâte din cele două titluri cesionarului F. S.R.L.
La data de 16.12.2016, F. S.R.L. a cesionat creanţa către petenta A.. Anterior cesiunii creditoarea a iniţiat executarea silită împotriva celor doi debitori, în acest sens întocmindu-se dosarele execuţionale nr. x/2013 şi nr. y/2013.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile art. 652 C. proc. civ.
Prin încheierea civilă nr. 876/2019 din 08.04.2019 Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.07.2014, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., Curtea statuând asupra faptului că, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Prin legea nr. 138/15.10.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 753/16.10.2014 s-a modificat textul declarat neconstituţional.
S-a avut în vedere că atât decizia Curţii Constituţionale nr. 348/07.06.2014 cât şi Legea nr. 138/2014 care a modificat textul declarat neconstituţional au fost publicate în Monitorul Oficial înaintea sesizării Judecătoriei Alba Iulia cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, producându-şi efectele general obligatorii anterior înregistrării cererii şi s-a apreciat că Judecătoria Turda este instanţa competentă să soluţioneze cauza, raportat la domiciliul debitorilor.
Judecătoria Turda, prin sentinţa civilă nr. 2317/2019/16.07.2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat că a intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Turda şi Judecătoria Alba Iulia şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În fundamentarea acestei hotărâri, cea de-a doua instanţă a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanţei de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/17.06.2014, că este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competenţa rămâne câştigată în favoarea instanţei legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competenţa este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Turda competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierile diferite făcute de judecătorii în legătură cu aplicarea principiului consacrat de art. 25 C. proc. civ., potrivit căruia competenţa rămâne câştigată în favoarea instanţei legal învestite în condiţiile în care, în cursul executării silite, norma care a determinat competenţa - art. 650 alin. (1) C. proc. civ. - este declarată neconstituţională.
Judecătoria Turda, prin încheierea civilă nr. 3002/19.11.2013, a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulate de Biroul Executorului Judecătoresc B., privind pe creditoarea S.C. F. S.R.L. şi pe debitorii C. şi D.. A încuviinţat executarea silită prin Biroul executorului Judecătoresc B. a titlurilor executorii, respectiv contractul de credit nr. x/2004 şi contractul de ipotecă nr. 1470 din data de 20.07.2007, autentificat sub nr. x/25.07.2007 de Biroul Notarului Public G., în privinţa sumei de 19495,89 euro prin executare silită imobiliară, asupra imobilului situat în Turda. A autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii. Cererea de încuviinţare a executării silite în dosarul execuţional nr. x/2013 a fost admisă prin încheierea executorului judecătoresc la data de 17.07.2013, iar cererea de încuviinţare a executării silite în dosarul execuţional nr. x/2013 a fost admisă prin încheierea executorului judecătoresc de la aceeaşi dată.
Potrivit prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data încuviinţării executării silite, instanţa de executare era judecătoria în circumscripţia căreia se afla, la data sesizării, biroul executorului judecătoresc care realizează executarea silită.
Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.07.2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe s-au modificat prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul punerii în acord a normei procedurale cu statuările Curţii Constituţionale. În noua reglementare art. 651 alin. (1) prevede că:
"Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".
În acest context este de observat că, la momentul la care Judecătoria Alba Iulia a fost sesizată, 20.11.2019 şi atunci când s-a pronunţat asupra competenţei de soluţionare a cererii de continuare a executării silite, 08.04.2019, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data începerii executării silite, erau inexistente din punct de vedere juridic şi nu puteau fi considerate ca ultraactivând, în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
În legătură cu obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, instanţa supremă s-a pronunţat prin decizia nr. 3/04.04.2011, dată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/27.05.2011, statuând că "dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată" şi prin urmare "instanţele (...) erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale".
Nu se poate reţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la instanţă şi protecţia oferită de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Atunci când intervine controlul de constituţionalitate nu se poate susţine că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei, pentru că asupra normei nu a acţionat în mod discreţionar emitentul actului.
Din raţionamentului mai sus dezvoltat se poate extrage şi concluzia potrivit căreia principiul consacrat de art. 25 alin. (1) C. proc. civ. nu are ca obiect de reglementare textele de procedură modificate ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acestora.
Instanţa de executare, în competenţa căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod.
Astfel, conform art. 666 şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare încuviinţează executarea silită şi îşi validează implicit, în această procedură, calitatea de instanţă competentă să soluţioneze litigiile privind contestaţia la executare.
Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenţei instanţei de executare îl reprezintă data sesizării instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite. De asemenea, trebuie păstrat principiul esenţial al unicităţii instanţei de executare, aceeaşi instanţă fiind competentă să încuviinţeze executarea silită şi să soluţioneze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestaţia la executare ori întoarcerea executării silite.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale evocate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanţa de executare este Judecătoria Turda, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea civilă nr. 3002/19.11.2013, instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze cererea de continuare a executării silite, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Judecătoria Turda este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.