Jurisdictional conflict resolved: Timiș Tribunal deemed competent over București Tribunal in employer's 461 RON labor repayment claim.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling in favor of the Timiș Tribunal, establishing it as the territorially competent court to hear the labor dispute, thereby overturning the București Tribunal's declination. The employer sued a former employee for repayment of 461 RON (70% of transport ticket costs reimbursed from January 2016 to March 2018) under Articles 254(1) and 256(1) of the Labor Code, with the case initially filed at the Timiș Tribunal, which declined jurisdiction in favor of the București Tribunal, which in turn declined back. The decisive legal basis was the combined interpretation of Article 269(2) of the Labor Code—which sets territorial jurisdiction for labor disputes at the claimant's domicile, residence, or "seat"—and Article 56(2) of the Civil Procedure Code, granting legal standing to branches without legal personality if lawfully constituted. The Court held that "seat" under Article 269(2) includes secondary seats like a branch, applying the principle that where the law does not distinguish, neither should the interpreter, and since the claimant's branch operated in Timișoara, within the Timiș Tribunal's circuit, that court was competent. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 56 alin. (2) C. proc. civ, art. 56 alin. (2) din C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdictional conflict resolved: Timiș Tribunal deemed competent over București Tribunal in employer's 461 RON labor repayment claim: În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi pe cele ale art. 256 alin. (1) din Codul muncii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16.11.2018, reclamanta SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata sumei de 461 RON, sumă ce reprezintă 70% din contravaloarea abonamentelor/biletelor de transport decontate pentru perioada ianuarie 2016 - martie 2018 şi la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi pe cele ale art. 256 alin. (1) din Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 235/PI/28.02.2019 Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În pronunţarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut că acţiunea se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială urmând a fi determinată în condiţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011. A mai avut în vedere instanţa că acţiunea este formulată prin sucursala Timişoara care are doar drept de reprezentare conform art. 20 alin. (2) din Statutul anexă la Hotărârea nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018 la data de 09.04.2019.
Tribunalul Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 4086/09.07.2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În fundamentarea acestei decizii cea de-a doua instanţă a reţinut, în raport cu natura cauzei, incidenţa art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi a art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Instanţa a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. şi de jurisprudenţa în materie, nu prezintă relevanţă faptul că reclamanta este o sucursală, adică un dezmembrământ lipsit de personalitate juridică, că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă sunt încheiate şi derulate cu SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara, care are sediul în municipiul Timişoara.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.
De asemenea, dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele:
"cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".
Prin dispoziţiile legale anterior citate, legea de procedură civilă conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, ipoteză în care se situează prezenta cauză.
În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, care are legitimare procesuală.
Aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi sediul secundar.
În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către angajator, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială constând în recuperarea de la salariat a sumei de 461 RON, reprezentând 70% din contravaloarea abonamentelor/biletelor de transport decontate pentru perioada ianuarie 2016 - martie 2018 şi că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, sediul societăţii reclamante SNTFC CFR Calatori S.A. Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara se află în judeţul Timiş.
Dat fiind faptul că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara, care are sediul în municipiul Timişoara, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Timişoara, rezultă că în funcţie de acest sediu se va determina instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
Faptul că sediul anterior menţionat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie de sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al acestuia.
Având în vedere că municipiul Timişoara, se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Timiş, rezultă că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Timiş este instanţa competentă teritorial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.