Territorial competence in labor disputes: res judicata effect of prior declination and bar on ex officio re-raising in subsequent procedural cycles

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel cum a fost precizată la data de 29.06.2017, un consorţiu de 438 de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi Ministerului Finanţelor Publice - chemat în garanţie, cu citarea obligatorie şi a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- obligarea pârâtei, Curtea de Conturi, a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţia de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 şi până la zi;

- obligarea pârâtei, Curtea de Conturi, a României la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor salariale şi să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate;

Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat, între alte excepţii procesuale, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, în raport cu domiciliul reclamanţilor care sunt angajaţi în cadrul structurilor teritoriale ale Curţii de Conturi şi de natura acţiunii care are ca obiect un conflict de muncă.

La termenul din data de 09.01.2018, prin încheierea de la acea dată, în considerarea domiciliului sau locului de muncă al reclamanţilor şi calităţii acestora de personal contractual sau de funcţionar public, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate în cauză formând mai multe dosare, între care şi dosarul nr. x/2017.

Astfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost înregistrată şi această cauză, având ca reclamante pe A. şi B..

La termenul din data de 09.01.2018, instanţa a pus în discuţie cu prioritate şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin sentinţa civilă nr. 399/22.01.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia astfel invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut faptul că în domeniul conflictelor de muncă competenţa teritorială este reglementată de norme cu caracter imperativ, că în stabilirea instanţei competente sunt incidente dispoziţiile art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 771/11.06.2018, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâta Curtea de Conturi a României. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocată de acesta şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A respins ca nefondată cererea formulată de reclamante împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României şi în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin decizia civilă nr. 1518/A/02.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de reclamante, a anulat sentinţa civilă nr. 771/11.06.2018 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea civilă nr. 1/F/CC/15.01.2019 s-au admis de către Curtea de Apel Cluj cererile de abţinere formulate de către judecătorul fondului şi cei doi asistenţi judiciari.

Prin aceeaşi încheiere Curtea de Apel Cluj a dispus în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. trimiterea cauzei la Tribunalul Sălaj motivat de faptul că la Tribunalul Maramureş, conform schemei de personal, nu se poate constitui complet legal de judecată.

Astfel, cauza a fost trimisă la Tribunalul Sălaj, fiind înregistrată sub nr. x/2017* din 15.02.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 195/11.03.2019 Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În pronunţarea acestei soluţii prima instanţă, în rejudecare, a reţinut că, în stabilirea instanţei competente teritorial sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că această competenţă nu este alternativă, ci revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz, sediul, iar părţile nu o pot înlătura.

S-a avut în vedere că Tribunalul Bucureşti este instanţa de la locul domiciliului majorităţii reclamanţilor, acesta fiind corect sesizat conform art. 269 alin. (3) din Codul muncii că, în urma disjungerii cauzei, acest tribunal rămânea competent să soluţioneze şi acţiunile disjunse.

După această declinare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 4157 din 11 iulie 2019, a constat ivit conflictul negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. şi l-a înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fundamentarea acestei hotărâri instanţa a apreciat că nu este legal învestită cu soluţionarea prezentei cauze, că din art. 133 pct. 2 C. proc. civ. şi din art. 135 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că un astfel de conflict presupune un cerc închis de instanţe care îşi declină deopotrivă necompetenţa, că în cauză conflictul nu a fost constatat de către ultima instanţă care şi-a declinat la rândul său competenţa.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Din parcursul procesual al cauzei reiese că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată pentru prima dată în faţa Tribunalului Bucureşti, prima instanţă învestită cu judecata fondului în primul ciclu procesual.

Tribunalul Maramureş, învestit prin efectul declinării de competenţă, a soluţionat pe fond pricina, sentinţa pronunţată fiind atacată cu apel.

Se reţine astfel că Tribunalul Maramureş - instanţa devenită competentă prin efectul hotărârii de dezînvestire - nu a invocat din, oficiu, această excepţie, nici instanţa de prim control judecătoresc nu a fost chemată să analizeze, în primul ciclu procesual, excepţia de necompetenţă teritorială, astfel că statuările primei instanţe cu privire la această chestiune de drept au intrat în autoritate de lucru judecat.

În acest context, judecătorul de primă instanţă care s-a dezînvestit prin efectul declinării de competenţă a pronunţat o hotărâre care a legat instanţa pentru întreaga etapă procesuală ce a urmat, aceasta vizând atât etapele procesuale proprii unui ciclu procesual cât şi un nou ciclu procesual, speţa de faţă înscriindu-se în cea din urmă ipoteză.

Tribunalul Sălaj, învestit prin efectul prorogării judecătoreşti a competenţei conform art. 52 C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială în al doilea ciclu procesual cu nesocotirea caracterului de autoritate de lucru judecat al sentinţei civile nr. 399/22.01.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, dar şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând astfel, această instanţă nu a luat în considerare coordonatele juridice ale instituţiei consacrate legislativ de art. 430 C. proc. civ., privind asigurarea autorităţii actului de justiţie şi a stabilităţii raporturilor juridice.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Sălaj este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2019.