Cassation annulled for failure to articulate grounds for annulment in guarantee restitution dispute

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să anuleze confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011, emisă în baza notificării de includere în plafonul de garantare nr. 11054 din 22 august 2011, schimbată prin modificarea nr. 11899 din 5 septembrie 2011, aferentă beneficiarului Sadova S.R.L.;

2. să o oblige pe pârâtă la restituirea către reclamant a garanţiei plătite în cuantum de 300.000 RON, în temeiul principiului restitutio in integrum;

3. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 C. civ., art. 194 C. proc. civ. şi art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1864 din 16 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a anulat confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011; a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 300.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.605 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi anularea sentinţei atacate.

Prin decizia civilă nr. 2289 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că interpretarea dată de instanţa de apel convenţiei-cadru şi actelor ulterioare (notificarea şi confirmarea notificării) este eronată, întrucât nu au fost analizate distinct operaţiunile de creditare şi garantare.

Autoarea recursului a mai învederat că prestaţiile ce derivă din convenţia-cadru plafon de garantare nr. 91 şi notificarea de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011 au fost executate prin plată.

Recurenta-pârâtă a arătat că părţile se află în faza ulterioară executării raporturilor contractuale, întrucât confirmarea de includere în plafonul de garantare a fost executată, motiv pentru care se impune analizarea pretenţiilor deduse judecăţii prin prisma împărţirii riscurilor şi a pierderilor între părţile litigante.

Convenţia-cadru plafon de garantare nr. 91/2008 are caracterul unui contract-cadru ce determină în mod clar elementele sale, neputând fi primite argumentele instanţei privind motivele de nulitate intervenite după producerea riscului garantat.

Aceeaşi parte a mai arătat că prin convenţia dedusă judecăţii este instituit principiul împărţirii proporţionale şi în acelaşi mod a riscurilor şi a pierderilor. Astfel, F.N.G.C.I.M.M. garantează în parte obligaţia derivând din contractul de credit şi suportă în parte riscul contractual, constând în insolvabilitatea debitorilor sau fideiusorilor, în limita procentului convenit.

După ce a prezentat alte aspecte care vizează raporturile contractuale dintre părţile în litigiu, autoarea recursului a învederat că aplicarea principiilor accesorium sequitur principale şi restitutio in integrum invocate, de intimatul-reclamant, nu justifică anularea confirmării notificării de includere în plafonul de garantare nr. x din 26 august 2011. În acest sens, recurenta-pârâtă a învederat că anularea contractului de novaţie nu semnifică absenţa consimţământului sau a cauzei la data încheierii actului, astfel încât este incidentă teoria impreviziunii, care are un regim juridic diferit faţă de sancţiunea nulităţii absolute.

În final, a arătat că F.N.G.C.I.M.M. a analizat îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate a finanţării pentru care a garantat, astfel încât a avut posibilitatea să identifice sursele de risc operaţional în fiecare etapă aferentă constituirii şi plăţii garanţiei de finanţare.

Recurenta-pârâtă nu a indicat în drept motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la 14 noiembrie 2018, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurata-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 4 decembrie 2018, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai intimatul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este nul.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ca atare, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, criticile din cererea de recurs reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din cererea de apel. Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Ca atare, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa anterior menţionată.

Totodată, evocarea raporturilor contractuale dintre părţile în litigiu vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

În plus, recurenta-pârâtă nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs nicio dispoziţie legală pretins încălcată sau greşit aplicată de către instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2289 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.