Bank's stamp-duty default renders high court appeal inadmissible; consumer credit rulings upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the defendant-bank's appeal as procedurally barred for failure to pay the judicial stamp duty, upholding the appellate decision that had partially granted the consumer's claims. The contested appellate ruling had declared certain interest rate clauses (art. 4.1(2) and art. 4.3) abusive and absolutely null under consumer-protection law, ordered restitution of excess interest collected until a 2010 amendment, and rejected other claims including currency-risk stabilization. The Court reasoned that since the appeal was based on alleged misapplication of substantive law in a monetary dispute, it required a stamp duty of 50% of the contested sum under art. 24(2) of OUG 80/2013, and the failure to pay after notice triggered nullity under art. 486(3) CCP. The defendant was ordered to pay 500 RON in costs to the plaintiff.
Legislator headnote
AI generatedart. 992 C. civ, art. 194 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Bank's stamp-duty default renders high court appeal inadmissible; consumer credit rulings upheld: The contested appellate ruling had declared certain interest rate clauses (art. 4.1(2) and art. 4.3) abusive and absolutely null under consumer-protection law, ordered restitution of excess interest collected until a 2010 amendment, and rejected other claims including currency-risk stabilization. The Court reasoned that since the appeal was based on alleged misapplication of substantive law in a monetary dispute, it required a stamp duty of 50% of the contested sum under art. 24(2) of OUG 80/2013, and the failure to pay after notice triggered nullity under art. 486(3) CCP. The defendant was ordered to pay 500 RON in costs to the plaintiff.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to annul the appeal for failure to pay the stamp duty, as stated in the dispositive.
Basis for obliging the defendant to pay the plaintiff's litigation costs, as ordered in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. (absorbită de C. S.A.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 alin. (2), art. 4.3, art. 4.11 lit. b) din contractul de credit de consum nr. x din 28 mai 2007 şi la art. 1 din actul adiţional nr. x din 11 iunie 2007;
2. să o oblige pe pârâtă la recalcularea sumelor datorate cu titlu de dobândă, raportat la valoarea indicelui de la data semnării contractului de 2,45% şi marja băncii (calculată ca diferenţă între dobânda de la data semnării contractului şi valoarea indicelui Libor - marja fixă = 2,9); în subsidiar, în măsura în care se va considera că nu poate stabili marja de la momentul semnării contractului, să fie obligată pârâta la recalcularea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2007 şi anul 2010, raportat la valoarea dobânzii, conform art. 4.1, de 5.35% şi pentru perioada cuprinsă între 21 iunie 2010 şi până în prezent, calcularea dobânzii conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010 (marja fixă, stabilită raportat la dobânda de 5,35% = 5.15 + variaţia indicelui de referinţă);
3. să o oblige pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, cu titlu de comision de administrare, comision de acordare şi dobândă excedentară;
4. să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar şi să dispună eliminarea acesteia din contract;
5. să dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/leu la cursul de la momentul încheierii contractului de credit, care să fie valabil pe toată perioada contractuală;
6. să dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;
7. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituţia României, art. 480 şi art. 992 C. civ. din 1864, art. 194 C. proc. civ., Directiva nr. 93/13/CEE şi art. 276 din TFUE.
Prin cererea depusă la 3 decembrie 2015, reclamantul a precizat că obiectul capătului de cerere nr. x vizează clauza de risc valutar stipulată la art. 5.1 din contractul de credit.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru pretenţiile ulterioare datei de 11 iulie 2008, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă la 3 martie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi, a numiţilor D. şi E. şi în calitate pârâtă, a numitei F..
Prin încheierea din 3 martie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei F..
Prin sentinţa civilă nr. 2350/2016 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A. privind introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi, a numiţilor D. şi E.; a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamatul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (absorbită de C. S.A.) şi F..
Împotriva sentinţei primei instanţe, A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 177/A din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 alin. (2) şi art. 4.3 din contractul de credit ipotecar nr. x din 28 mai 2007 şi nulitatea absolută a acestor clauze; le-a obligat pe pârâte la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlu de dobândă în plus faţă de cuantumul stabilit la art. 4.2 din contractul de credit şi până la încheierea actului adiţional din 15 septembrie 2010; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins ca neîntemeiată cererea apelantului-reclamant privind obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel, B. S.A. (absorbită de C. S.A.) a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la 31 iulie 2018, intimatului-reclamant a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin adresa comunicată la 25 iunie 2018, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.829,93 RON, sub sancţiunea anulării recursului .
Având în vedere că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel.
Cu privire la cererea intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, instanţa supremă constată că intimatul-reclamant a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform chitanţei de plată a onorariului în cuantum de 500 RON, aflată la dosarul de recurs.
Faţă de soluţia de anulare a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 452 şi art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 177/A din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.