Jurisdictional conflict resolved: Tribunal Bistrița-Năsăud upheld as competent pursuant to contractual forum-selection clause.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la 23 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata:

1. sumei de 205.360,97 RON, reprezentând debit neachitat conform facturilor fiscale emise de către reclamantă;

2. penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere, în cuantum de 494.575,85 RON, calculate pentru fiecare factură de la scadenţă şi până la momentul introducerii acţiunii, precum şi în continuare, până la data plăţii debitului principal;

3. cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1522 şi art. 1.552 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Prin sentinţa civilă nr. 20/2019 din 22 februarie 2019, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a constatat că, între reclamantă, în calitate de beneficiar şi pârâtă, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul nr. x din 5 ianuarie 2015. Acest contract are ca obiect prestarea pentru sau în interesul beneficiarului de servicii de transport rutier de mărfuri, pe teritoriul statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi Elveţiei, folosind parcul auto propriu şi personal calificat în acest sens, în conformitate cu ordinele de transport transmise de beneficiar.

Acelaşi tribunal a reţinut că, prin actul adiţional din 2 aprilie 2016, părţile au convenit încetarea contractului începând cu această dată şi renunţarea la orice pretenţii prezente sau viitoare, care să derive din contractul de servicii de transporturi rutiere.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a constatat că pretenţiile ce constituie temeiul acţiunii au ca fundament facturi emise după data încheierii actului adiţional, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că sediul pârâtei este în localitatea Petelea, judeţul Mureş, acelaşi tribunal a conchis că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Specializat Mureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 33 din 14 iunie 2019, Tribunalul Specializat Mureş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Specializat Mureş a evocat raporturile contractuale dintre părţi, după care a reţinut că actele adiţionale încheiate de părţi sunt contradictorii. Astfel, potrivit celui dintâi, părţile au convenit încetarea contractului, în timp ce, prin cel de-al doilea, au convenit modificarea unei prevederi contractuale, aspect care denotă, în accepţiunea reclamantei, că intenţia reală a părţilor a fost de a continua executarea contractului.

Acelaşi tribunal a evocat susţinerea reclamantei, în sensul că nu a avut intenţia, la momentul semnării actelor adiţionale, de a înceta contractul sau de a renunţa la eventuale pretenţii decurgând din acest contract. În acest context, reclamanta a emis o serie de facturi către pârâtă şi după încheierea actelor adiţionale.

Tribunalul Specializat Mureş a apreciat că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe contractul nr. x din 5 ianuarie 2015 şi că susţinerile părţilor cu privire la încetarea sau prelungirea acestui contract sunt aspecte ce vizează fondul litigiului.

În continuare, a reţinut că şi în situaţia în care s-ar ajunge la concluzia că efectele contractului nr. x din 5 ianuarie 2015 au încetat la 2 aprilie 2016, pentru determinarea instanţei competente teritorial prezintă relevanţă temeiul juridic al acţiunii, respectiv răspunderea contractuală. Or, această răspundere poate exista şi după încetarea acestui contract.

În condiţiile în care reclamanta a emis o serie de facturi şi susţine că a prestat anumite servicii în favoarea pârâtei, de care aceasta ar fi beneficiat, este evident că sunt deduse judecăţii raporturi contractuale ce pot existenţa şi în afara contractului nr. x din 5 ianuarie 2015. Or, şi în această situaţie, instanţa este chemată să stabilească existenţa şi întinderea acestor raporturi contractuale şi, în cazul în care acestea au existat, să stabilească dacă pretenţiile reclamantei sunt întemeiate.

Tribunalul Specializat Mureş a mai reţinut că stabilirea competenţei se face atât în funcţie izvorul pretenţiilor reclamantei, constând în contractul nr. x din 5 ianuarie 2015 sau un alt contract în baza cărora au fost emise facturile de către reclamantă, cât şi în funcţie de temeiul juridic al acestor pretenţii, constând în răspunderea contractuală.

După evocarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., acelaşi tribunal a constatat că părţile au convenit că instanţa competentă este cea de la sediul principal al beneficiarului, conform clauzei stipulate la art. 11.3 din contractul nr. x din 5 ianuarie 2015.

Tribunalul Specializat Mureş a reţinut că Tribunalul Bistriţa-Năsăud este competent atât în ipoteza în care s-ar aprecia că este în vigoare contractul dedus judecăţii, în temeiul clauzei de la art. 11.3 din acelaşi contract, cât şi în ipoteza în care s-ar aprecia că acest contract a încetat, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6, raportat la art. 116 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 iulie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Tribunalul Specializat Mureş - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 205.360,97 RON, reprezentând debitul neachitat conform facturilor fiscale emise de către reclamantă şi a penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1522 şi art. 1.552 C. civ.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere contractuală.

Actul juridic invocat de reclamantă în justificarea pretenţiilor sale este reprezentat de contractul de servicii de transporturi rutiere nr. 3 din 5 ianuarie 2015.

Împrejurarea că facturile menţionate în cuprinsul acţiunii au fost emise după data încheierii actului adiţional din 2 aprilie 2016, care prevede încetarea contractului începând cu această dată şi renunţarea părţilor la orice pretenţii prezente sau viitoare, reprezintă o chestiune ce vizează fondul litigiului.

Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ., care prevede că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Or, chestiunile de fond nu prezintă relevanţă cu privire la stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza.

Instanţa supremă constată că părţile au convenit ca orice litigiu ivit cu privire la încheierea, executarea sau rezilierea contractului de servicii de transporturi rutiere nr. 3 din 5 ianuarie 2015 să fie soluţionat de instanţa competentă material de la sediul beneficiarului, conform clauzei de la art. 11.3. din acelaşi contract.

Prevederea contractuală anterior evocată are natura unei clauze atributive de competenţă, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "părţile pot conveni în scris (...) ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Fiind deduse judecăţii drepturi de care părţile pot dispune, rezultă că instanţa aleasă de părţi este competentă să soluţioneze prezenta cauză, respectiv cea de la sediul beneficiarului.

Cum beneficiarul A. S.R.L. are sediul în judeţul Bistriţa-Năsăud, aflat în circumscripţia Tribunalului Bistriţa-Năsăud, rezultă că acestui tribunal îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.