Competence for professional service contract claims in insolvency: material jurisdiction of specialized civil sections under Law No. 71/2011

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 234 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 şi februarie 2012, prestate în temeiul contractului nr. x din 26 noiembrie 2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5058 din 12 octombrie 2017, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei B. şi a respins cererea formulată de reclamanta Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 289/2018 din 8 martie 2018, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L., împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 598 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 87 din 18 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea nr. 38R din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a scos cauza de pe rolul său şi a înaintat-o în vederea repartizării aleatorii la una dintre secţiile specializate în litigii cu profesioniştii din cadrul aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a hotărî astfel, secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a constatat că litigiul are ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de salubrizare şi a penalităţilor aferente.

În continuare, a reţinut că acest obiect se află în legătură indisolubilă cu activitatea comercială desfăşurată de reclamantă, pretenţiile deduse judecăţii derivând din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări de servicii.

Pornind de la definiţia profesioniştilor prevăzută de art. 3 C. civ., precum şi de la criteriile înscrise în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a constatat că prezenta cauză intră în categoria litigiilor cu profesionişti, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, cât şi faptul că reclamanta este în procedura de insolvenţei.

După evocarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 223 şi art. 225 din Legea nr. 71/2011, aceeaşi secţie a reţinut că, prin Hotărârea de Colegiu nr. 29/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, au fost înfiinţate complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadrul Secţiilor a V-a Civilă şi a VI-a Civilă în domeniile: litigii cu profesionişti, insolvenţă, societăţi comerciale, concurenţă neloială şi registrul comerţului.

În aceste condiţii, secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că una dintre aceste două secţii civile este competentă să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civile a aceleiaşi curţi de apel; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două secţii şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, secţia a V-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că, la primul termen de judecată din recurs, nu a fost invocată excepţia necompetenţei materiale procesuale, ci a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea instanţei supreme.

Astfel, la acel termen de judecată nici nu a fost avută în vedere excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civile, ci doar excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs.

În aceste condiţii, secţia a V-a civilă a apreciat că secţia a III-a Civilă nu mai putea invoca necompetenţa sa materială procesuală după momentul prevăzut de art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

După expunerea unor considerente din decizia nr. 18/2016, pronunţată de instanţa supremă într-un recurs în interesul legii, secţia a V-a civilă a reţinut că printr-o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nu s-ar putea crea reguli de competenţă în afara normelor legale.

Aceeaşi secţie a constatat că prin încheierea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti nu au fost identificate elemente comune cu tipurile de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011, care să atragă competenţa unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Secţia a V-a Civilă a mai reţinut că este irelevantă starea societăţii recurente, aflată în procedura insolvenţei, întrucât litigiul nu are ca obiect soluţionarea vreunei cereri incidentale în cadrul procedurii insolvenţei, ci vizează o cerere în pretenţii a unui profesionist împotriva unei persoane fizice.

Referitor la calitatea de profesionist a recurentei, secţia a V-a civilă a constatat că această calitate nu atrage per se competenţa secţiilor specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., secţia a V-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civile a aceleiaşi curţi de apel, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două secţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 iulie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, secţia a III-a civilă şi secţia a V-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două secţii este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 234 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 şi februarie 2012, prestate în temeiul contractului nr. x din 26 noiembrie 2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speţă a competenţei materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractul nr. x din 26 noiembrie 2010, încheiat între reclamanta Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., în calitate de operator şi pârâta B., în calitate de utilizator.

Având în vedere că pretenţiile deduse judecăţii reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activităţii sale profesionale, rezultă aceste pretenţii decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că litigiul dedus judecăţii prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de faţă derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfăşurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competenţa materială procesuală aparţine secţiei specializate, chemate să se pronunţe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci şi în cele care privesc activitatea curentă a profesioniştilor şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.