Bankruptcy opening competence after appellate infirmation of reorganization plan and non-existence of negative jurisdictional conflict

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a Comercială la 2 septembrie 2011, sub nr. x/2011, debitoarea A. S.A. a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi numirea în calitate de administrator judiciar a societăţii profesionale B. S.P.R.L.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea 85/2006.

Prin încheierea din 7 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Comercială a admis cererea formulată de debitoarea A. S.A. şi a dispus, printre altele, deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 7666 din 19 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis contestaţia formulată de creditorul A.N.A.F. împotriva hotărârii adunării creditorilor din 23 ianuarie 2014 privind modificarea planului de reorganizare, pe care a desfiinţat-o; a respins contestaţiile formulate de creditorii A.N.A.F., C. şi D. împotriva hotărârii adunării creditorilor din 23 mai 2014; a confirmat planul de reorganizare al debitoarei A. S.A.; a admis contestaţiile formulate de creditorii E. S.A. şi ASOCIATIA SALARIAŢIILOR din SNP PETROM S.A. împotriva hotărârii adunării creditorilor din 28 martie 2018, pe care a desfiinţat-o; a dispus reconvocarea adunării creditorilor după intrarea în vigoare a planului de reorganizare confirmat; a respinge cererile de intrare în faliment a debitoarei, formulate de creditorii A.N.A.F., Cabinet de Avocat F., D. şi G. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 291A din 1 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a infirmat planul de reorganizare propus de debitoare şi a trimis cauza la judecătorul-sindic în vederea intrării în faliment a debitoarei A. S.A.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă sub nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 3261 din 29 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin decizia civilă nr. 291A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat planul de reorganizare, fără a dispune şi trecerea la faliment, fiind trimisă cauza la judecătorul-sindic în vederea deschiderii procedurii de faliment.

Acelaşi tribunal a constatat că nu este de competenţa judecătorului-sindic, ca după soluţionarea recursului, să dispună deschiderea procedurii de faliment.

După evocarea art. 8 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul Bucureşti a reţinut că apelul sau recursul reprezintă o cale devolutivă de atac, în sensul că prin aceasta se rejudecă fondul cauzei sub toate aspectele, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti trebuia să se pronunţe cu privire la toate aspectele cauzei.

În continuare, acelaşi tribunal a apreciat că, deşi dispoziţiile art. 107 din Legea 85/2006 reglementează procedura de fond şi trebuie avute în vedere de către judecătorul-sindic, ele nu exclud competenţa curţii de apel de a se pronunţa cu privire la toate situaţiile pe care le constată în cazul unei rejudecări. Unica situaţie în care curtea de apel trimite cauza la judecătorul-sindic este prevăzută de art. 8 din noua lege, care reglementează trimiterea în vederea deschiderii procedurii de insolvenţă.

În acest context, acelaşi tribunal a apreciat că instanţa competentă pentru a dispune intrarea în faliment în raport de infirmarea planului de reorganizare este Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 iunie 2019, sub nr. x/2011.

Prin cererea depusă la 8 octombrie 2019, debitoarea A. S.A., prin administrator special H., a invocat excepţia conexităţii, solicitând conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, ulterior declinat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cu prioritate excepţia conexităţii, Înalta Curte va respinge această excepţie pentru următoarele considerente:

Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, declinat ulterior către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are ca obiect revizuirea deciziei civile nr. 291A din 1 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Pe de altă parte, prezentul dosar are ca obiect sesizarea instanţei supreme cu soluţionarea unui pretins conflict negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Având în vedere că obiectele celor două dosare sunt diferite, fiind reglementate prin proceduri distincte, instanţa supremă apreciază că nu se impune conexarea acestor dosare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 164 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, respectiv 2 septembrie 2011.

Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ. din 1865, există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a se crea conflict negativ de competenţă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: două sau mai multe instanţe să se declare deopotrivă necompetente să judece aceeaşi pricină, declinările de competenţă să fie reciproce şi cel puţin una dintre instanţele sesizate să fie competentă să soluţioneze pricina.

Totodată, art. 158 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 prevede că, dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Aşadar, existenţa conflictului negativ de competenţă presupune pronunţarea unor soluţii de declinare a competenţei de către instanţele sesizate.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin decizia civilă nr. 291A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis recursul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a infirmat planul de reorganizare propus de debitoare şi a trimis cauza la judecătorul-sindic în vederea intrării în faliment a debitoarei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În urma reînregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, judecătorul-sindic a pronunţat sentinţa civilă nr. 3261 din 29 mai 2019, prin care a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Aşadar, hotărârile pronunţate de cele două instanţe nu cuprind soluţii de declinare a competenţei, în sensul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. din 1865.

Or, nepronunţarea unor soluţii de declinare a competenţei are drept consecinţă neîndeplinirea cerinţelor cumulative impuse de art. 20 pct. 2 C. proc. civ. din 1865, nefiind astfel creat un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe.

În plus, nici nu se putea crea un conflict de competenţă între prima instanţă (judecătorul-sindic) şi instanţa de recurs, prima instanţă fiind obligată să respecte decizia instanţei de control judiciar.

Cu alte cuvinte, judecătorul-sindic avea obligaţia de a se conforma dispoziţiilor cuprinse în decizia instanţei de recurs, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi pentru argumentele din considerentele deciziei nr. 5/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, aplicabile în cauză pentru identitate de raţiune.

În acest sens, în ultimul paragraf al deciziei civile nr. 291A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a făcut trimitere în mod expres la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, care reglementează atribuţiile judecătorului-sindic.

Astfel, problema de drept referitoare la instanţa căreia îi revine atribuţia deschiderii procedurii falimentului a fost dezlegată în mod obligatoriu prin decizia instanţei de recurs.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va restitui dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în vederea continuării judecăţii, cu respectarea deciziei instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Respinge excepţia conexităţii, invocată de debitoarea A. S.A., prin administrator special H..

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Restituie dosarul la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.