Insured’s appeal dismissed; €270,600 wind-damage claim barred by breach of policy notice obligations

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 270.600 RON, reprezentând despăgubire datorată în temeiul contractului de asigurare încheiat cu pârâta şi la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a despăgubirii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1270, art. 2199-2220, art. 1350, art. 1530, art. 1547 şi art. 1548 din C. civ.

2. Soluţia primei instanţe:

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1174/C din 30 octombrie 2017, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Societatea C. S.A.

A respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.A., ca neîntemeiată.

S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Apelul.

Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 713/Ap din 14 mai 2018, a respins apelul formulat de către apelanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D. şi prin administrator judiciar B. S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1174/C/30 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2016.

4. Recursul

Împotriva deciziei civile nr. 713/Ap din 14 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D. şi prin administrator judiciar B. S.P.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă motivează că instanţa de apel a încălcat principiului contradictorialitătii şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Arată că instanţa a reţinut, în mod corect, că nu a fost depus şi comunicat întregul dosar de daună şi a dispus ca intimata pârâtă să-l depună la dosar.

Toate înscrisurile depuse au fost noi, însă, în mod eronat, a apreciat că fotografiile de pe acoperiş nu aduc elemente suplimentare faţă de cele care au fost deja administrate la instanţa de fond, deşi acestea erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Susţine că instanţa de apel, în mod nereal, a considerat, la termenul din 07 mai 2018, că probele esenţiale ale cauzei reprezentate de fotografiile de pe acoperiş nu aduc elemente suplimentare faţă de cele relevate prin probele administrate la fond şi nu a acordat termen pentru comunicarea acestora apelantei-reclamante.

Consideră că probele solicitate de reclamantă în fond şi în apelul formulat au fost respinse fără niciun motiv legal, deşi instanţa de apel avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate chestiunile de fapt si de drept apărute în cursul procesului.

Astfel, consideră că instanţa nu a respectat principiul contradictorialităţii şi nu a pus în discuţia părţilor dacă fotografiile acoperişului clădirii depuse de către pârâtă aduceau elemente suplimentare, determinante şi s-a pronunţat fără a asculta poziţia părţilor, în condiţiile în care, atât în fond, cât şi în apel, reclamanta a solicitat ca pârâta să depună toate înscrisurile dosarului de daună, mai ales fotografiile acoperişului clădirii. A susţinut şi încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A mai invocat că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin hotărârea de a nu comunica fotografiile privind acoperişul clădirii, depuse în două exemplare, cunoscând că reclamanta a solicitat cu celeritate depunerea acestor fotografii, atât în fond cât şi în apel, respectiv.

Recurenta-reclamantă arată că, în baza acestor fotografii şi în funcţie de densitatea şi masa materialelor din care e construită învelitoarea de pe acoperiş, o expertiză putea să calculeze precis viteza vântului de la adresa imobilului, viteza care a avut ca efect desprinderea bucăţilor de pe acoperiş, posibila lor ridicare peste zidul de circa 70 de cm şi aruncare în curtea interioară.

De asemenea, arată că, un al doilea aspect pe care îl puteau lămuri aceste fotografii, era dacă sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 3.3 lit. C), teza II din Condiţiile de asigurare. Aceste fotografii aveau un rol esenţial în susţinerea admisibilităţii probei cu expertiza tehnică de specialitate.

Instanţa de apel nu a comunicat şi nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor admiterea probelor solicitate prin întâmpinare şi prin noua notă de probatoriu, dar a admis toate probele şi a dispus ca reclamanta să răspundă la interogatoriu cu încălcarea art. 205 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 355 alin. (1) şi art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat pe cererea sa de la punctul 1.2 din cererea de apel, formulată şi în dosarul de fond, prin care a solicitat depunerea în cauză de către intimată a întregului dosar de daună.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea sa de a se constata că pârâta este cea care trebuia să îndeplinească obligaţiile reglementate de articolul 5 din condiţiile particulare de asigurare pentru daune, referitoare la determinarea cuantumului daunei şi pe cele prevăzute de art. 18.5 relative la cauzele producerii evenimentului asigurat, constatarea şi evaluarea daunelor, precum şi determinarea datei la care s-a produs evenimentul asigurat, eventual a succesiunii lor.

Totodată, susţine că instanţa nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat pe cererea reclamantei de a se constata că instanţa de fond, în motivarea hotărârii, a reinterpretat în mod netemeinic si nelegal definiţia evenimentului asigurat din Condiţiile de asigurare, atunci când a afirmat că este o "pagubă produsă în mod brusc de un eveniment privit de sine stătător". De asemenea, nu s-a pronunţat nici pe cererea privind constatarea că "Obligaţiile asiguratului sunt reglementate de Condiţiile de asigurare cu privire la situaţiile în care constată producerea evenimentului asigurat".

Recurenta-reclamantă motivează că numai după ce s-a luat la cunoştinţă de producerea evenimentului asigurat, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 18.1, 18.3, 18.4, 18.5, 18.6, 18.7, 16.8., cu precizarea că interpretarea acestor dispoziţii trebuie făcută în spiritul dispoziţiilor prevederilor art. 18.2 din Condiţiile Generale de asigurare. Arată că această obligaţie a îndeplinit-o la data de 7.11.2014 şi la data de 14.11.2014, aşa cum se poate constata din probatoriu administrat.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că pricina s-a soluţionat în lipsa unui probatoriu util, concludent şi pertinent care ar fi dus la aflarea adevărului, în baza unor minime înscrisuri depuse selectiv de către pârâtă, care în mod constant a refuzat să depună întregul dosar de daună. Deşi înscrisurile noi erau deosebit de relevante în cauză, instanţa de apel a amânat pronunţarea pentru data de 14.05.2018 şi, deşi reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere pe care instanţa nu s-a pronunţat, la data de 14.05.2018 instanţa a respins cererea de apel.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunţată în apel ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv a precizat că greşita aplicare a legii de către instanţa de apel se referă la aprecierile potrivit cărora reclamanta a invocat producerea mai multor evenimente asigurate în perioade de timp diferite, dar a invocat un singur eveniment asigurat, cel constatat şi notificat la 7.11.2014, în cadrul căruia existau mai multe riscuri asigurate care au produs daunele.

Recurenta reclamantă consideră că greşita aplicare a legii de către curtea de apel "se referă la aprecierea incidenţei dispoziţiilor C. civ. şi Condiţiilor de asigurare în starea de fapt descrisă, reţinând o serie de obligaţii în sarcina subscrisei care erau de fapt dispuse în sarcina societăţii de asigurări sau nu erau reglementate în contractul de asigurare şi nici în lege".

Susţine că aplicarea greşită a normelor de drept material poate fi constatată ca urmare a faptului că respingerea cererii sale nu a fost motivată prin raportare la prevederile contractuale care exonerează de la plata despăgubirilor asigurătorul.

Instanţa de fond a reţinut în sarcina sa obligaţii care sunt reglementate în contractul de asigurare, ca fiind obligaţii ale societăţii de asigurare.

A reliefat în acest sens că s-a dispus în sarcina sa,,-precizarea datelor fiecăruia dintre evenimentele invocate drept cauze ale producerii pagubelor, în condiţiile în care a invocat producerea unui singur eveniment asigurat, cel notificat la data de 7.11.2014.

- determinarea şi comunicarea cauzelor producerii evenimentului asigurat

- determinarea, precizarea, individualizarea riscurilor asigurate care au produs pagubele

- determinarea şi comunicarea parametrilor sau unităţilor de mărime a riscurilor asigurate care au dus la producerea evenimentului asigurat

- individualizarea pagubelor produse de fiecare risc asigurat".

Instanţa de fond a redus probatoriul cu privire la data producerii evenimentului asigurat la datele aleatorii din adresele ANM (INMH) furnizate pentru alte locaţii geografice decât cea de la adresa la care se găseşte imobilul asigurat. Nu a soluţionat cauza în baza probelor prevăzute în Condiţiile de asigurare, respectiv a raportului intimatei, care să documenteze în mod ştiinţific, cauzele producerii evenimentului asigurat, a daunelor, dar şi a legăturii de cauzalitate a riscurilor asigurate cu aceste daune. Expertiza era singura probă care putea stabili starea de fapt în mod ştiinţific şi pertinent.

Cauzele producerii prejudiciului presupun identificarea riscului (riscurilor) care au produs prejudiciu şi verificarea dacă riscul identificat este asigurat potrivit specificaţiilor din poliţa de asigurare.

Astfel, apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material susţinând că trebuiesc stabilite "evenimentele asigurate" şi nu "riscurile asigurate" care au produs pagubele şi a interpretat greşit definiţiile noţiunilor din Contractul de asigurare, raportat la prevederile art. 2207 C. civ., ale art. 5 din Poliţa multi-risc şi ale art. 18.5 şi 18.8 din Condiţiile de asigurare.

Toate aceste dispoziţii legale subliniază că este eronat argumentul conform căruia asiguratul are obligaţia să determine riscul asigurat care a produs pagubele.

În concluzie, recurenta relevă că potrivit înscrisurilor depuse ca probă de către intimată, aceasta a stabilit care sunt evenimentele asigurate şi a trecut la evaluarea pagubei aferentă acestora, aşa cum se poate constata din procesul-verbal de constatare a daunelor pentru data producerii evenimentului, 6.11.2014 si din antemăsurătoare. Intimata nu a contestat în nici un fel susţinerile reclamantei din notificarea trimisă pe e-mail din data de 7.11.2014 cu privire la riscurile asigurate.

Recurenta învederează că potrivit contractului de asigurare, dovada producerii riscurilor asigurate nu aparţine asiguratului, iar mijloacele de probă nu sunt "aspectele invocate de apelantă", "informaţiile publice existente în mass-media", "informaţiile publice puse la dispoziţie de instituţiile specializate care se ocupă cu monitorizarea şi prezentarea acestor evenimente şi a eventualelor consecinţe produse", cum eronat a reţinut instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă a motivat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea Curţii de apel referitoare la faptul că pozele depuse la singurul termen de judecată, 07.05.2018, sunt de la exterior şi nu aduc elemente suplimentare faţă de cele ce au fost deja administrate la instanţa de fond.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate se arată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea că obiectivele propuse nu sunt utile soluţionării cauzei, în condiţiile în care nu au fost precizate obiectivele propuse. De asemenea, nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază constatarea că aspectele a căror dovedire se tinde a se face cu această expertiză, constituie în fapt interpretarea clauzelor contractului, interpretare care este atributul instanţei.

A mai susţinut că hotărârea instanţei de apel nu este motivată deoarece "instanţa a speculat doar că la adresa imobilului asigurat nu s-a înregistrat o viteză a vântului care să depăşească 17 m/s (aşa cum impune art. 3.3 lit. C) alin. (1) din Condiţiile de asigurare), atât timp cât nu există o expertiză care să susţină această afirmaţie". În continuare arată că motivul principal pentru care a solicitat depunerea fotografiilor de pe acoperiş este acela de a se observa locurile din care au fost dislocate bucăţi din învelitoare, pentru ca apoi să justifice solicitarea ca un expert să calculeze precis viteza vântului de la adresa imobilului, în funcţie de densitatea şi masa materialelor din care este construită învelitoarea de pe acoperiş.

Totodată, susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază confirmarea celor reţinute de prima instanţă în sensul că reclamanta, prin atitudinea manifestată faţă de intimata pârâtă, nu şi-a respectat obligaţiile contractuale conform art. 18.1, art. 18.2 şi art. 18.6, în ceea ce priveşte anunţarea producerii evenimentului asigurat. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea Curţii de apel că nu s-au produs riscurile asigurate şi că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei pârâte.

Susţine că dovada producerii riscurilor asigurate este demonstrată de înscrisurile întocmite şi depuse de către intimată la dosar, respectiv proces-verbal de constatare a daunelor la clădiri si bunuri, din data de 14.11.2014, pentru data producerii evenimentului 6.11.2014, antemăsurătoarea din data de 14.11.2014 şi fotografiile depuse la dosar atât odată cu întâmpinarea, cât şi în apel.

Consideră că instanţa de apel nu a prezentat motivele pe care s-a întemeiat atunci când a reţinut că în speţă nu s-au produs riscurile asigurate şi că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte.

Susţine că motivarea respingerii acţiunii nu poate fi făcută fără a fi întemeiată pe dispoziţiile Condiţiilor de asigurare generale şi specifice, completate de dispoziţiile C. civ. în materie de asigurări. În cuprinsul acestora nu este prevăzută o limită de timp de la producerea evenimentului asigurat până la care asiguratul trebuie să constate dauna şi să notifice în termen de maxim 3 zile producerea evenimentului asigurat.

În consecinţă, prin inexistenta demersului pârâtei de a determina cauzele evenimentului asigurat şi întinderea prejudiciului, aceasta nu are nici un suport să contrazică faptul că daunele au fost produse în urma unor evenimente a căror riscuri au fost asigurate prezentând si susţinând ca motive cazurile în care acoperirea daunelor produse sunt excluse prin poliţa de asigurare - infiltraţii de apă provenite din exterior şi nu prin rupturi, spărturi sau crăpături ale acoperişului cauzate de violenţa fenomenelor atmosferice.

În partea finală a cererii de recurs au fost redate prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1547 şi art. 1548 C. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat inadmisibilitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 19 februarie 2019 Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a admis în principiu recursul.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dreptului la apărare, a principiilor legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), egalităţii (art. 8 C. proc. civ.), contradictorialităţii procesului civil (art. 14 C. proc. civ.) şi a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prima critică se referă la respingerea cererii de admitere a probei cu înscrisuri, constând în depunerea dosarului de daună de către intimata-pârâtă şi a probei cu mijloacele materiale de probă reprezentate de fotografiile de pe acoperişul imobilului. Instanţa de prim control judiciar a reţinut, sub acest aspect, că la dosar există deja dosarul de daună, iar proba cu mijlocele materiale de probă, constând în fotografiile de pe acoperiş, nu aduce elemente suplimentare noi faţă de planşele foto aflate deja la dosar, administrate în primă instanţă.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a respins probele solicitate fără niciun motiv legal.

Această susţinere a recurentei nu poate fi primită, deoarece instanţa de apel a respins motivat probele solicitate, respectiv a reţinut că reiterarea aceleiaşi cereri de probatoriu în apel este neutilă în soluţionarea căii de atac, în condiţiile în care nu aduce elemente suplimentare cu caracter de noutate faţă de acelaşi probatoriu administrat în primă instanţă.

Critica prin care recurenta-reclamantă susţine că, în cauză, s-a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare este nefondată.

Instanţa de prim control judiciar, la termenul din 07 mai 2018, a pus în discuţia contradictorie a părţilor toate probele solicitate de către apelanta-reclamantă în cadrul apelului, inclusiv proba cu mijloacele materiale de probă reprezentate de fotografiile de pe acoperişul clădirii şi a ascultat poziţia părţii prezente cu privire la probele solicitate.

Deşi în virtutea principiului devolutiv al apelului se pot reface probele înaintea instanţei de apel, totuşi instanţa de apel, în absenţa furnizării unor motive temeinice, poate să respingă cererea de refacere a unor probe, dacă o găseşte inutilă faţă de împrejurarea că acele probe sunt câştigate cauzei şi pot contribui la formarea convingerii ei.

Sub acest aspect, instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă a avut posibilitatea să participe în mod activ, direct, egalitar la dezbaterile care au purtat asupra admisibilităţii probelor solicitate.

Respingerea probei, faţă de împrejurarea că aceeaşi probă fusese administrată în primă instanţă şi este deja câştigată cauzei, nu aduce nicio atingere dreptului la apărare, câtă vreme nu se poate reţine care sunt viciile de legalitate care afectează măsura adoptată de instanţa de apel şi vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte.

Prin urmare, instanţa de apel prin respingerea motivată a cererii de readministrare a probei cu mijloacele materiale de probă nu a încălcat principiile contradictorialităţii, egalităţii, dreptul la apărare şi la un proces echitabil care guvernează procesul civil.

Aspectele legate de utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probatoriului propus de către reclamantă în apel, cu referire la mijloacele materiale de probă constând în fotografii şi expertiza tehnică de specialitate, nu formează obiect al examinării Înaltei Curţi. Aceasta, deoarece în calea extraordinară de atac a recursului, analiza este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a avea caracter devolutiv.

Recurenta-reclamantă a mai criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri asupra modalităţii în care prima instanţă a încuviinţat şi administrat proba cu interogatoriul reclamantei, la propunerea pârâtei. În această privinţă, a relevat că prima instanţă a încuviinţat alt interogatoriu decât cel depus odată cu întâmpinarea, încălcându-se astfel prevederile art. 205 alin. (2) C. proc. civ., art. 355 alin. (1) şi art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante este neîntemeiată. Instanţa de apel a reţinut printr-un considerent comun că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile legale procesuale care reglementează dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că reclamanta nu poate invoca direct în apel faptul că interogatoriul încuviinţat de prima instanţă nu este identic cu cel depus odată cu întâmpinarea.

Neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii trebuie invocate la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea. Numai dacă partea - nu este prezentă, neregularitatea trebuie invocată la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond, aşa cum impune reglementarea prevăzută de art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. în cazul nulităţii condiţionate de existenţa unei vătămări.

Verificând respectarea exigenţelor impuse de prevederile legale mai sus precizate, se constată că, în faţa instanţei de fond, la termenul la care a fost încuviinţată proba, reclamanta nu a fost reprezentată. La termenul următor, cu procedura legal îndeplinită, 18 septembrie 2017, reclamanta, prin reprezentant convenţional, nu a invocat nicio neregularitate cu privire la conţinutul interogatoriului, ci a depus în scris răspunsul la interogatoriu. Acest aspect infirmă şi susţinerea că nu s-au respectat prevederile art. 355 C. proc. civ. şi art. 194 lit. e) C. proc. civ. referitoare la luarea interogatoriului persoanelor juridice.

Reţinând că reclamanta nu a invocat neregularităţile legate de încuviinţarea şi administrarea interogatoriului la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond în primă instanţă, sancţiunea care a intervenit este decăderea din dreptul de a invoca neregularităţile pretinse direct în calea de atac a apelului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a mai criticat faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, motivând că soluţionarea cauzei s-a făcut în lipsa unui probatoriu util, concludent şi pertinent care să fi dus la aflarea adevărului.

Raportat la critica formulată, instanţa supremă reţine că la ultimul termen de judecată din 07 mai 2018, când a avut loc dezbaterea în fond asupra apelului declarat de reclamantă, aceasta nu a fost reprezentată. Instanţa de apel a amânat pronunţarea la data de 14 mai 2018, iar apelanta-reclamantă, la data de 08 mai 2018, a solicitat şi a primit o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată din 07 mai 2018. La data de 14 mai 2018, fără a se putea stabili dacă anterior sau ulterior momentului pronunţării, s-a înregistrat la instanţa de apel, cererea apelantei-reclamante de repunere a cauzei pe rol, cu motivarea că s-au depus la dosar înscrisuri, "respectiv fotografiile de pe acoperişul imobilului", care nu i-au fost comunicate.

În temeiul art. 400 C. proc. civ. "dacă în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor".

Pornind de la conţinutul prevederilor legale mai sus enunţate, instanţa supremă reţine că repunerea pe rol a cauzei se dispune de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în situaţia în care apreciază că sunt necesare probe sau lămuriri noi. Or, raportând motivele expuse în cuprinsul cererii de repunere pe rol la dispoziţiile legale care conferă instanţei posibilitatea de a repune cauza pe rol, rezultă că cererea reclamantei este nejustificată, ţinând seama şi de chestiunile prealabile soluţionate anterior deschiderii dezbaterilor pe fond şi consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat pe cererea formulată de a se constata că pârâta trebuia să îndeplinească obligaţiile contractuale reglementate prin art. 5, art. 18.5 şi că "obligaţiile asiguratului sunt reglementate de condiţiile de asigurare cu privire la situaţiile în care constată producerea evenimentului asigurat". A mai învederat că, numai după ce s-a luat cunoştinţă de producerea evenimentului asigurat, sunt aplicabile dispoziţiile art. 18.1, 18.3, 18.4, 18.5, 18.6, 18.7, 16.8.

Înalta Curte remarcă faptul că recurenta-reclamantă, deşi motivează că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererile menţionate de recurenta-reclamantă, totuşi apreciază că nu este vorba de cereri noi în apel, ci, eventual, de critici despre care se pretinde că nu ar fi fost luate în examinare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, din analiza considerentelor care alcătuiesc decizia pronunţată în apel, că aspectele invocate sunt analizate în cuprinsul deciziei atacate. Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a respectat obligaţiile contractuale care îi reveneau, în temeiul art. 18.1, 18.2, 18.6, atât în ceea ce priveşte anunţarea producerii evenimentului asigurat, cât şi în ceea ce priveşte limitarea consecinţelor produse.

În contextul dat, constatarea şi evaluarea daunelor de către asigurător, în temeiul art. 5 din condiţiile de asigurare, este precedată de îndeplinirea obligaţiilor impuse în sarcina asiguratului, de a anunţa producerea evenimentului asigurat în termenul convenit de părţi, aşa cum corect au motivat instanţele de fond.

Aşadar, critica invocată sub aspectul celor mai sus relevate este neîntemeiate.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de nelegalitate vizează neanalizarea susţinerilor formulate în cererea de apel, sub aspectul reinterpretării definiţiei evenimentului asigurat şi a riscului asigurat.

Această critică este infirmată de considerentele care au fundamentat decizia instanţei de apel, în care se reţine semnificaţia noţiunii de eveniment asigurat şi a celei de risc asigurat prin prisma definiţiilor care se regăsesc în condiţiile de asigurare şi în condiţiile particulare pentru daune materiale din contractul părţilor.

Recurenta-reclamantă a mai invocat nemotivarea hotărârii în legătură cu respingerea probelor solicitate în apel, precum si cu privire la conturarea unei situaţii de fapt diferite, dacă probele propuse ar fi fost încuviinţate în apel.

În privinţa acestor critici, se reţine caracterul formal invocat în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurenta-reclamantă urmăreşte să obţină o reapreciere a situaţiei de fapt prin raportare la probele propuse în apel, pentru a se stabili că recurenta-reclamantă a respectat clauzelor contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor în situaţia producerii evenimentului asigurat.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă tinde la o reapreciere a probatoriului cu consecinţa verificării modalităţii faptice în care părţile şi-au respectat obligaţiilor contractuale în cazul producerii evenimentului asigurat reclamat în cauză.

O atare critică nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii atacate, fiind înlăturată ca neîntemeiată.

Motivul de recurs fundamentat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul reglementează situaţiile în care instanţa recurge la texte de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta nu a fost în măsură justifice încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a apreciat producerea mai multor evenimente asigurate în perioade de timp diferite, în condiţiile în care a invocat un singur eveniment asigurat în cadrul căruia existau mai multe riscuri asigurate care au produs daunele.

Această critică nu poate fi încadrată în motivul de casare invocat, deoarece nu se invocă nicio normă de drept material încălcată sau greşit aplicată, susţinerile recurentei referindu-se la circumstanţe factuale specifice cauzei care, în opinia recurentei, se subsumează noţiunilor de eveniment asigurat şi risc asigurat.

În cadrul motivului de nelegalitate invocat nu se poate efectua o analiză a împrejurărilor de fapt evocate de recurentă spre a stabili dacă s-au respectat obligaţiilor care incumbă părţilor în cazul producerii evenimentului asigurat descris de recurentă şi pentru a se determina cauzele producerii evenimentului asigurat sau modalitatea în care a avut loc constatarea, evaluarea daunelor şi stabilirea datei la care s-a produs evenimentul asigurat. În absenţa unor motive care să susţină o eventuală încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material incidente, prin raportare la situaţia de fapt constatată, criticile recurentei vizează doar aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate specific recursului.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare se referă la aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire generică la interpretarea dispoziţiilor C. civ. şi a celor din Condiţiile contractuale.

În argumentarea acestei critici a invocat că s-a reţinut în sarcina asiguratului obligaţii care, în fapt, sunt în sarcina societăţii de asigurare. Fără a indica în concret dispoziţiile de drept material încălcate sau greşit aplicate, recurenta a învederat că instanţa de apel a dispus în sarcina sa precizarea datelor fiecăruia dintre evenimentele invocate, comunicarea cauzelor producerii evenimentului asigurat, determinarea, precizarea, individualizarea riscurilor asigurate care au produs pagubele şi alte asemenea aspecte de fapt, evidenţiate în cererea de recurs.

Instanţa de recurs reţine că nu se verifică susţinerea referitoare la inversarea obligaţiilor care incumbă părţilor de către instanţa de apel, considerentele din cuprinsul deciziei recurate, referitoare la respectarea regulilor impuse de mecanismul contractual agreat de părţi în ipoteza producerii evenimentului asigurat fiind corecte.

Instanţa de recurs nu poate cenzura argumentele prezentate de recurentă în legătură cu situaţia de fapt şi de a reevalua în acest scop probatoriul administrat, deoarece nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Toate celelalte critici relevă nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de modul de interpretare a clauzelor contractuale atât din perspectiva noţiunilor de eveniment asigurat şi risc asigurat, cât şi sub aspectul determinării obligaţiilor ce incumbă părţilor prin raportare la situaţia de fapt descrisă de recurenta-reclamantă şi la probatoriul administrat.

Examenul acestor critici fundamentate pe aspecte legate de situaţia de fapt şi de probele administrate tinde la o reevaluare de fond, care nu este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

Recurenta a redat conţinutul normativ al prevederilor art. 2207 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1547 şi 1548 C. civ., însă nu a fost în măsură să motiveze în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale de către instanţele devolutive.

În raport de considerentele ce preced, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Faţă de toate motivele mai sus reţinute, temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special D. şi administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 713/Ap din 14 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 octombrie 2019.