Appeal annulled as unstamped for failure to pay judicial stamp duty; defendant ordered to pay claimant €178,750.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 7 mai 2010 şi modificată la 19 mai 2010, sub nr. x/2010, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate dreptul său la dobândirea suprafeţei de 260,11 ha, teren aflat în proprietatea persoanelor identificate în anexă, care l-au mandatat pe pârât să încheie acte de vânzare-cumpărare în vederea transferului de proprietate asupra acestui teren în patrimoniul reclamantei;

2. să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare;

3. s-o mandateze pe reclamantă să îndeplinească formalităţile de intabulare a terenurilor în cărţile funciare şi să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate;

4. s-o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. din 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 1812 din 15 iulie 2010, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a pronunţat sentinţa arbitrală nr. 70 din 5 aprilie 2012, prin care a admis acţiunea reclamantei; a constatat dreptul acesteia la dobândirea în patrimoniul său a suprafeţei de 241,9433 ha, plus 54,7963 ha, hotărârea pronunţată ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a mandatat-o pe reclamantă să îndeplinească formele de intabulare în cărţile funciare a terenurilor ce fac obiectul primului capăt de cerere şi a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestei suprafeţe de teren.

Împotriva sentinţei arbitrale, B. a formulat acţiune în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 34 din 5 iunie 2014, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 55 din 11 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de reclamantul B., a anulat sentinţa arbitrală şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Tulcea; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.212 RON.

Împotriva acestor sentinţe, A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 475 din 12 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 5 iunie 2014 şi sentinţei civile nr. 55 din 11 septembrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 314 din 27 februarie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B. şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 178.750 euro, în echivalent RON la data plăţii.

Împotriva sentinţei primei instanţe, B. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 22/C din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 314 din 27 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. a declarat recurs, fără să indice în drept motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, "acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel: peste 250.000 RON - 6.611 RON + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 RON", iar conform art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, "cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din: taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani".

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că, prin adresa comunicată la 29 august 2018, recurentului-pârât i s-a pus în vedere să depună, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.039,04 RON, sub sancţiunea anulării recursului .

Or, la dosarul cauzei nu se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.039,04 RON, deşi în sarcina recurentului-pârât subzista obligaţia de a face această dovadă cel mai târziu la termenul de judecată din 8 octombrie 2019. Sub acest aspect, este de precizat că, după închiderea dezbaterilor şi anterior pronunţării, au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură al instanţei supreme, cererea recurentului-pârât pentru acordarea unui termen pentru lipsă de apărare şi o copie xerox privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.000 RON, iar nu o copie de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de serviciul de impozite şi taxe al unităţii administrativ teritoriale, aşa cum impune art. 39 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

Instanţa supremă reţine că respectiva copie nu oferă indicii clare sub aspectul achitării taxei judiciare de timbru în cauza dedusă judecăţii, cu atât mai mult cu cât nu este în cuantumul stabilit de instanţă, de 6.039,04 RON şi nu poartă numărul dosarului pendinte.

Cu alte cuvinte, o copie xerox care nu indică numărul dosarului ar putea să nască îndoiala că a fost deja folosită în altă cauză judiciară.

De altfel, chiar dacă s-ar fi considerat că depunerea unei copii xerox de pe înscrisul doveditor al plăţii creează prezumţia că înscrisul eliberat de Serviciul de Impozite şi Taxe al Unităţii Administrativ Teritoriale Tulcea se află în posesia recurentului-pârât, în cauză ar fi subzistat situaţia premisă a neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, iar sancţiunea prevăzută de lege este aceeaşi ca şi în cazul netimbrării în integralitate.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".

Pentru aceste motive, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ şi va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 22/C din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.