Res judicata inauthenticity of notarial acts: distinct assignment contracts and parties preclude application of prior nullity rulings

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la 18 octombrie 2010, sub nr. x/2010, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a convenţiei autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 şi a contractului de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 49 şi art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Prin cererea depusă la 15 februarie 2011, reclamanţii au precizat că invocă nulitatea absolută şi din perspectiva lipsei sigiliului de pe actele deduse judecăţii, în temeiul art. 49 lit. k) şi art. 52 din Legea nr. 36/1995.

Prin încheierea din 14 aprilie 2011, Tribunalul Galaţi a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. x/2010, având ca obiect cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu pârâţii C. şi E. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 49 şi art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Prin încheierea din 6 iunie 2011, Tribunalul Galaţi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta E., având în vedere că între cauzele conexate şi dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Tecuci nu există identitate de cauză, ci doar de părţi şi obiect; a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, având în vedere că interesul reclamanţilor constă în readucerea în patrimoniul lor a bunurilor ce au format obiectul convenţiilor autentificate sub nr. x şi 1703 din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F..

Prin încheierea civilă nr. 3917 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Călăraşi şi păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

Tribunalul Galaţi a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Tribunalului Călăraşi, prin încheierea din 4 octombrie 2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 259 din 11 martie 2014, Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., E. şi D. şi a constatat nulitatea absolută a convenţiei autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 şi a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin convenţia autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F., între reclamanţi şi pârâtul D., în calitate de promitenţi-vânzători şi pârâtul C., în calitate de promitent-cumpărător, a intervenit promisiunea de vânzare-cumpărare a cotei de 1/2 asupra terenului arabil de 366 ha, situat comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, tarlaua x, parcelele 347/2 şi 348/2, având număr cadastral provizoriu 1055.

Tribunalul Călăraşi a reţinut că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., promitentul-cumpărător C. a cesionat către pârâta E. drepturile dobândite prin convenţia anterior evocată.

Acelaşi tribunal a mai constatat că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., pârâtul C. a cesionat către pârâta E. şi drepturile dobândite printr-o altă promisiune de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006, care însă nu face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, a reţinut că promisiunea de vânzare-cumpărare îi priveşte pe A., B. şi D. şi, totodată, pe C., aşa cum rezultă din conţinutul înscrisului doveditor al actului juridic.

Din încheierea de autentificare a acestui act reiese că s-au prezentat şi şi-au exprimat consimţământul toate părţile în litigiu, cu excepţia pârâtului promitent-vânzător D..

Acelaşi tribunal a reţinut că nu poate fi primită susţinerea, în sensul că D. este menţionat în încheierea de autentificare, această susţinere nefiind reală.

În acest context, Tribunalul Călăraşi a constatat că art. 49 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la momentul autentificării actului dedus judecăţii, impune menţionarea în cuprinsul încheierii de autentificare a elementelor de identificare şi a modului de identificare a părţilor. Totodată, a constatat că art. 65 Legea nr. 36/1995 prevede sancţiunea nulităţii încheierii căreia îi lipsesc aceste elemente.

Prin urmare, acelaşi tribunal a apreciat că promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., nu îndeplineşte cerinţele formei autentice, fiind astfel nulă.

Tribunalul Călăraşi a reţinut că încheierile de autentificare a contractelor de cesiune nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009 cuprind în partea finală menţiunea "s-a perceput onorariul cu bonul fiscal nr. 50/26.11.2009".

Aceleaşi tribunal a evocat dispoziţiile art. 49 lit. i) din Legea nr. 36/1995, conform cărora încheierea de autentificare trebuie să cuprindă "menţiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului şi cuantumul acestora", iar lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, conform art. 65 din acelaşi act normativ.

A fost înlăturată apărarea pârâţilor în sensul că sancţiunea prevăzută de lege ar fi nulitatea relativă. În acest sens, Tribunalul Călăraşi a reţinut că sancţiunea nulităţii absolute rezultă din modul de redactare a textului anterior evocat, precum şi din scopul acestui text constând în evitarea evaziunii fiscale.

Constatând că există aceleaşi menţiuni pe ambele acte, acelaşi tribunal a apreciat că trebuiau emise bonuri separate, cu sume separate, pentru fiecare act în parte.

Tribunalul Călăraşi a reţinut că prima cesiune reprezintă un act subsecvent faţă de promisiunea de vânzare. Astfel, neexistând dreptul de a pretinde să i se vândă nu poate avea loc nici o cesiune a acestui drept, atât timp cât prima cesiune vizează "drepturile ce decurg din convenţia autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006 de notarul public F.".

Acelaşi tribunal a reţinut că sigiliul reprezintă ştampila notarului public, iar această cerinţă a fost respectată, întrucât a fost aplicată pe fiecare încheiere de autentificare a convenţiilor deduse judecăţii.

În final, Tribunalul Călăraşi a reţinut că timbrul sec reprezintă un element de siguranţă împotriva falsificării actului şi că lipsa timbrului sec nu afectează valabilitatea actului.

Împotriva sentinţei primei instanţe, C. şi E. au declarat apel, prin care au solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Biroul Individual Notarial F. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor-pârâţi, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi admiterea apelului, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor-pârâţi, formulată de Biroul Individual Notarial F..

Prin decizia civilă nr. 156A din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi C. şi E. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că: a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiei autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F.; a respins ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F.; a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor-pârâţi, formulată de Biroul Individual Notarial F.; i-a obligat pe intimaţii-reclamanţi la plata către intervenientul accesoriu a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, la 7 august 2014, pârâtul C. a înregistrat la sediul Biroului Notarului Public F. cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de autentificare nr. 1702 din 10 aprilie 2006, în sensul menţionării în cuprinsul acestei încheieri şi a numitului D..

Prin încheierea de rectificare nr. 19 din 18 august 2014, emisă de acelaşi notar public, s-a reţinut că, în cuprinsul convenţiei autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006 este menţionat D., semnătura olografă a acestuia aflându-se pe înscrisul constatator al convenţiei. Totodată, în cuprinsul acestei încheieri s-a consemnat că în registrul general notarial în care este înregistrată această convenţie sunt menţionaţi cei trei promitenţi-vânzători, inclusiv D.. De asemenea, s-a consemnat că notarul public F. a constatat prin propriile simţuri atât prezenţa numitului D. la încheierea convenţiei sus citate, cât şi voinţa acestuia în sensul încheierii sale, exprimată prin chiar semnătura de pe înscris.

Aceeaşi instanţă a reţinut că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a încheierii de rectificare, formulată de reclamanţi, a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6058 din 25 mai 2015 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 1085 din 22 septembrie 2016 a Tribunalului Constanţa.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că omisiunea din încheierea de autentificare a fost înlăturată prin procedura rectificării şi că această încheiere de este opozabilă părţilor litigante, fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel cum s-a decis prin hotărârile judecătoreşti mai sus-enunţate,

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că nu mai subzistă motivul de nulitate referitor la convenţia autentificată sub nr. x din 10 aprilie 2006.

În privinţa contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., instanţa de apel a constatat că, prin aceste convenţii, pârâtul C. a cesionat pârâtei E. drepturile decurgând din convenţiile autentificate sub nr. x şi 1703 din 10 aprilie 2006, de acelaşi notar public.

Curtea de apel a reţinut că aceste contracte de cesiune îşi produc efectele specifice între părţile contractante, fiind guvernate de principiul relativităţii efectelor actului juridic.

Instanţa de apel a mai constatat că reclamanţii au calitatea de terţi şi nu au invocat vreo vătămare personală decurgând din încheierea celor două convenţii.

În continuare, aceeaşi instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune, fără a justifica un interes legitim concret, care să fi fost afectat prin perfectarea celor două convenţii.

După expunerea unor consideraţii teoretice cu privire la interesul în formularea unei acţiunii în nulitatea unui act juridic, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt terţi faţă de convenţia de cesiune.

Aceeaşi instanţă a reţinut că şi dacă ar obţine anularea convenţiilor de cesiune, reclamanţii ar rămâne în continuare obligaţi faţă de pârâtul C., de a vinde acestuia, în temeiul convenţiilor perfectate cu acest pârât.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au justificat o vătămare a unui interes legitim, întrucât nu au invocat vreo pierdere prin îndeplinirea obligaţiei pe care ar avea-o faţă de cesionară, în cazul menţinerii contractelor de cesiune.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că sunt lipsite de interes cererile având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Instanţa de apel a înlăturat şi apărările intimaţilor-reclamanţi referitoare la puterea lucrului judecat cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiilor de cesiune anterior evocate, prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că în dosarul respectiv, reclamanta G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi E., constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Astfel, curtea de apel a reţinut că pricinile nu au aceleaşi părţi, existând identitate numai în privinţa pârâţilor C. şi E., iar obiectul cererilor este diferit, fiind vorba de contracte de cesiune distincte.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. şi A. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii.

Recurenţii-reclamanţi au menţionat că recursul vizează numai capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

După expunerea istoricului litigiului, autorii recursului au susţinut, în sinteză, că acţiunea din prezentul dosar are acelaşi temei de drept cu acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015

În acest sens, recurenţii-reclamanţi au arătat că în dosarul anterior evocat a fost admisă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F., prin sentinţa civilă nr. 3364 din 15 martie 2016 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin decizia nr. 1673 din 8 decembrie 2016 a Tribunalului Constanţa.

În aceste condiţii, autorii recursului au subliniat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864, când a respins excepţia puterii lucrului judecat, pe care au invocat-o în apel.

Aceleaşi părţi au susţinut că, prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015, fusese definitiv tranşată chestiunea nelegalităţii convenţiilor de cesiune, decurgând din nemenţionarea în încheierea de autentificare a onorariului notarial încasat.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţele din dosarul anterior menţionat au reţinut nelegalitatea convenţiilor de cesiune şi, totodată, au respins apărările invocate de pârâţi pe cale de excepţie. Astfel, au fost respinse excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active şi prescripţiei extinctive.

Prin urmare, autorii recursului au conchis că soluţia de respingere ca lipsită de interes a cererii de constatare a nulităţii celor două convenţii de cesiune încalcă statuările din procesul anterior şi, implicit, dreptul la un proces echitabil.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimaţii-pârâţi C. şi E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, ca nefondat, precum şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

G., H. şi I. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurenţilor-reclamanţi, prin care au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi admiterea recursului.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a încuviinţat cererea de intervenţie accesorie în interesul recurenţilor-reclamanţi, formulată de G., H. şi I..

J. şi K. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimaţilor-pârâţi C. şi E., prin care au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi respingerea recursului.

La termenul din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a încuviinţat cererea de intervenţie accesorie formulată de J. şi K. numai în interesul intimatei-pârâte E..

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că intimatul-pârât C. a depus la dosar declaraţia autentificată sub nr. x din 24 aprilie 2019, de B.N.P. L., prin care a precizat că achiesează integral la pretenţiile recurenţilor-reclamanţi şi solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

În legătură cu această declaraţie, instanţa supremă reţine că recursul vizează numai capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Aşadar, soluţia instanţei de apel de respingere ca nefondat a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiei autentificate sub nr. x din 10 aprilie 2006, de B.N.P. F., a intrat în autoritatea de lucru judecat.

În aceste condiţii, nu ar putea fi dispusă casarea în tot a deciziei recurate, faţă de limitele în care a fost învestită instanţa de recurs.

În privinţa achiesării la soluţia dată de instanţa de apel celorlalte capete de cerere, instanţa supremă constată că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. x din 7 octombrie 2016, E., în calitate de cedentă, cu acordul contractantului cedat C., a cesionat către J. şi K. toate drepturile decurgând din contractele de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Exprimându-şi acordul la cesionarea drepturilor sale decurgând din contractele deduse judecăţii, intimatul-pârât C. nu mai poate achiesa la pretenţiile recurenţilor-reclamanţi, întrucât nu mai deţine în patrimoniul său drepturile respective.

Cu alte cuvinte, intimatul-pârât C. nu mai poate dispune de drepturile pe care le-a înstrăinat în timpul procesului. A admite soluţia contrară ar echivala cu vătămarea drepturilor dobândite de cesionarii J. şi K..

În plus, achiesarea unei părţi la o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic nu este posibilă, întrucât constatarea nulităţii absolute intră în atribuţia exclusivă a instanţei de judecată. Astfel, în reglementarea C. civ. din 1864, sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, nulitatea are caracter exclusiv judiciar, nefiind prevăzute cazuri de nulitate amiabilă.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă reţine că nu poate lua act de achiesarea intimatului-pârât C. la recursul declarat în prezenta cauză.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864, când a respins excepţia puterii lucrului judecat, pe care au invocat-o în apel, întrucât acţiunea din prezentul dosar are acelaşi temei de drept cu acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 În acest sens, autorii recursului au arătat că, prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015, fusese definitiv tranşată chestiunea nelegalităţii convenţiilor de cesiune, decurgând din nemenţionarea în încheierea de autentificare a onorariului notarial încasat.

În legătură cu aceste critici, instanţa supremă reţine că autoritatea de lucru judecat cunoaşte nu doar manifestarea excepţiei procesuale, conform art. 1201 C. civ. din 1864 şi art. 166 C. proc. civ. din 1865, ci şi pe cea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

În manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, conform art. 1201 C. civ. din 1864.

Pe de altă parte, în manifestarea de prezumţie absolută, care corespunde unui efect pozitiv, autoritatea de lucru judecat vizează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, care astfel nu mai pot fi contrazise, ci se impun într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de stabilitate juridică.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că recurenţii-reclamanţi invocă nerespectarea de către instanţa de apel a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la cele statuate prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2015.

În dosarul anterior menţionat, reclamanta G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi E., constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7705 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

În prezentul dosar, acţiunea a fost formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E. şi are ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune autentificate sub nr. x şi 7707 din 26 noiembrie 2009, de B.N.P. F..

Aşadar, dezlegarea dată de instanţele care au soluţionat dosarul nr. x/2015 vizează alte contracte de cesiune decât cele ce formează obiectul prezentului litigiu.

Totodată, deşi C. şi E. au figurat ca pârâţi în ambele dosare, reclamanţii din cele două pricini sunt diferiţi.

Fiind deduse judecăţii contracte de cesiune diferite şi, neexistând identitate în privinţa tuturor părţilor din cele două procese, rezultă că dezlegările date în dosarul nr. x/2015 nu se impun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei instanţei de apel.

Va respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul recurenţilor-reclamanţi formulată de intervenienţii G. şi I., întrucât conţine aceleaşi argumente circumscrise motivului de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, cu referire la prevederile art. 1200 pct. 4, art. 1201 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, fiind valabile considerentele reţinute în adoptarea soluţiei de respingere a recursului. Celelalte apărări referitoare la excepţia lipsei interes excedează motivului de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi. Nefiind apărări subsumate acestui motiv, nu se mai impune analiza lor.

Va admite cererea de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte E. formulată de intervenienţii J. şi K..

Faţă de soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, îi va obliga în solidar pe recurenţii-reclamanţi B. şi A., ca părţi căzute în pretenţii, la plata către intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.709,57 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 156A din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul recurenţilor-reclamanţi formulată de intervenienţii G. şi I..

Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte E. formulată de intervenienţii J. şi K..

Obligă în solidar pe recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata către intimatul-intervenient Biroul Individual Notarial F. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.709,57 RON.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2019.