Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1646/2019 AI generated

Cassation nullity for lack of specific illegality grounds in moral damages assessment

Case Number Decizia nr. 1646/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the merits, thereby leaving the lower appellate decision in force, which had ordered the defendant insurance company to pay the claimant 300,000 RON in moral damages and 3,496.9 RON in material damages. The case involved a personal injury tort where the insurer challenged the appellate court's award of moral damages, arguing that the amount exceeded the limits of a national victim protection fund guideline and that the decision suffered from insufficient reasoning and misinterpretation of evidence. The court determined that the appeal was null because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead raising arguments regarding the sufficiency of motivation and the value of evidence, which constitute new judgments on the merits and factual reassessment beyond the scope of cassation review. The court held that the victim protection fund guideline is merely an administrative instrument for insurers and not a binding legal standard for judicial assessment of moral damage, and without valid legal grounds under Article 488, the appeal was annulled pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Cassation nullity for lack of specific illegality grounds in moral damages assessment: The case involved a personal injury tort where the insurer challenged the appellate court's award of moral damages, arguing that the amount exceeded the limits of a national victim protection fund guideline and that the decision suffered from insufficient reasoning and misinterpretation of evidence. The court determined that the appeal was null because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead raising arguments regarding the sufficiency of motivation and the value of evidence, which constitute new judgments on the merits and factual reassessment beyond the scope of cassation review. The court held that the victim protection fund guideline is merely an administrative instrument for insurers and not a binding legal standard for judicial assessment of moral damage, and without valid legal grounds under Article 488, the appeal was annulled pursuant to Articles 489(2) and 493(5) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
assessment of moral damages grounds for cassation civil annulment article of civil procedure interpretation of a judgment factual grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for annulling the cassation appeal because the motives invoked did not fall within the grounds for cassation provided by law.

art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural rule applied to annul the appeal without hearing the parties and without allowing any further appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub numărul x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.496,9 RON, reprezentând daune materiale, la plata sumei de 900.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea efectivă. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1944/04.072017, Tribunalul Ilfov a admis, în parte, cererea, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.496,9 RON, reprezentând daune materiale, suma de 700.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată, 6 iunie 2016, până la achitarea efectivă a debitului. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 9.707,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 1658 din 14 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a admis apelul apelantei-pârâte B. S.A. şi a schimbat, în parte, hotărârea apelată în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

A menţinut, în rest, sentinţa apelată.

A obligat intimatul la plata sumei de 3782,5 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, precum şi întoarcerea executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Prin memoriul conţinând motivele invocate în susţinerea recursului recurenta-pârâtă a invocat faptul că instanţa de apel că nu a analizat, în suficientă măsură, jurisprudenţa naţională, precum si cea indicată prin hotărârile depuse în faţa instanţei de apel, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, ceea ce, consideră recurenta, echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

A considerat că nivelul daunelor acordate intimatului - situat aproape de limita maximă a despăgubirilor acordate în România pentru cazuri similare - excede limitei prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, nefiind menţinut raportul de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită.

A făcut referire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la importanţa principiului echităţii in acordarea daunelor morale, susţinând că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat, în suficientă măsură, respingerea apelului, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces şi la probele administrate în cauză.

A arătat că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun ca motivarea hotărârii judecătoreşti să fie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară.

Intimatul-reclamant C. a formulat întâmpinare, prin care a precizat că lasă la latitudinea instanţei soluţia ce se va pronunţa, iar intimatul-reclamant A. a invocat, în întâmpinarea formulată, excepţia nulităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., calea de atac formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nul, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosar nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de instanţa de apel, care să se subsumeze dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în conţinutul cererii de recurs, recurenta-pârâtă face trimiteri la modul eronat în care Curtea de Apel Bucureşti a apreciat cuantumul daunelor morale ce se cuveneau reclamantului, fără a se ţine cont de limitele despăgubirilor fixate de Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de protecţie a victimelor străzii, de jurisprudenţa naţională şi de hotărârile depuse la dosarul de apel.

În acelaşi timp, consideră recurenta că, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces şi la probele administrate în cauză, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat, în suficientă măsură, respingerea apelului declarat.

În raport cu susţinerile recurentei-pârâte, anterior sintetizate, Înalta Curte consideră că recurenta-pârâtă a invocat doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În realitate, argumentele invocate de către recurenta-pârâtă în cererea de recurs constituie nemulţumiri ale acesteia referitoare la modul în care Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat pe fond cauza şi vizează, exclusiv, aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs.

Este relevant, în acest sens, faptul că, în cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă critică maniera în care instanţa de apel a statuat asupra elementelor de fapt deduse judecăţii, în raport cu apărările părţilor din proces şi cu probele administrate în cauză.

Referitor la limitele despăgubirilor fixate de Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de protecţie a victimelor străzii, la care face referire recurenta-pârâtă, Înalta Curte subliniază că acesta a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări şi nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, astfel, nici caracter obligatoriu pentru instanţe.

Cât priveşte motivarea hotărârii instanţei de apel, se reţine că recurenta - pârâtă a arătat în mod explicit că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces şi la probele administrate în cauză, arătând că din certificatul medico-legal ataşat cererii de chemare în judecată nu rezultă decât un număr de 75-80 de zile de îngrijiri medicale, iar nu şi celelalte consecinţe medicale despre care reclamantul face vorbire (diminuarea vederii la ochiul stâng, lipsa acuităţii vizuale la ochiul drept), reclamantul ataşând întâmpinării la apel o serie de acte medicale care nu pot fi avute în vedere la acordarea despăgubirilor, întrucât atestă afecţiuni care nu au legătură cu urmările accidentului.

Prin urmare, recurenta - pârâtă subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critici privitoare la modalitatea în care instanţa a apreciat şi valorificat probele administrate în cauză, invocând, în esenţă, faptul că soluţia pronunţată în apel este contrară probelor administrate. Or, aceste susţineri nu pot face obiect de analiza în recurs, pentru că aceasta ar presupune reaprecierea probatoriului şi o nouă judecata pe fond a cauzei.

În lipsa unei argumentaţii care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-pârâtă neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

În considerarea celor ce preced, având în vedere şi inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat, în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1658 din 14 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2019.