Currency-risk clause litigation: untimely cassation appeal due to failure to prove procedural impediment from conflicting Constitutional Court and Supreme Court interpretations

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 un număr de 66 de reclamanţi, între care şi domnul A., au chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C., prin B. S.A. D. prin B. S.A., solicitând să se constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1, coloana K a cererii de chemare în judecată din contractele de credit încheiate de către fiecare dintre reclamanţi şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia urmând a se face în funcţie de cursul CHF - LEU existent la data contractării fiecărui contract de credit, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 24.02.2015, Tribunalul a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţi şi formarea de dosare distincte pentru fiecare.

În urma disjungerii s-a format şi dosarul nr. x/2015 privind pe reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 4137 din 7 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, a declarat apel recurentul-reclamant A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 5 mai 2016, sub nr. x/2015.

Prin decizia nr. 1382 din 13 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant.

Decizia a fost comunicată apelantului-reclamant la data de 9 iulie 2018, iar intimatei-pârâte B. S.A la data de 10 iulie 2019.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., la data de 10 octombrie 2019, formulând, totodată, o cerere de repunere în termenul de formulare a recursului.

Recurentul-reclamant a solicitat, în cadrul recursului formulat, admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

A considerat că, raportat la exigenţele deciziei CJUE, analiza efectuată de instanţa de apel asupra clauzelor deduse judecăţii nu poate fi menţinută, întrucât nu respectă nici mecanismul de verificare impus de Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, explicat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza nr. C-186/16, sens în care a făcut trimitere la obligaţiile pe care instanţa naţională este obligată să le verifice, indicând paragrafele 26-31, 32-41, 43-51, 52-58 din evocata decizie.

A criticat decizia recurată arătând că instanţa de apel, în analiza principiului nominalismului monetar, nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 20 alin. (2) din Constituţie, în sensul că nu a aplicat excepţia instituită de art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza nr. C/186/16.

O altă critică s-a referit la faptul că instanţa de apel a greşit atunci când a constatat caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate, în raport cu cerinţele avute în vedere de decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza nr. C-186/16: redactarea clauzei (paragrafele 44, 45) şi informarea, în faza precontractuală, privind consecinţele economice ale clauzei (paragrafele 45, 49, 50, 51 din decizie).

Prin raportare la decizia anterior menţionată, recurentul-reclamant a prezentat consideraţiuni cu privire la: obligaţia de informare a consumatorului referitor la efectele economice ale clauzei, obligaţia băncii de a avertiza cu privire la posibilele variaţii de curs şi, de asemenea, efectele unor astfel de variaţii.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, formulată în baza dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că s-a întemeiat, cu bună credinţă, pe dispoziţiile obligatorii erga omnes ale deciziei nr. 52 din data de 18 iunie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu a formulat calea de atac a recursului în termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

A menţionat că împiedicarea de a formula recurs a luat sfârşit prin decizia nr. 484/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial din data de 1 octombrie 2018, care a ajuns la o soluţie contrară celei dispuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul deciziei nr. 52 din data de 18 iunie 2018.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de repunere în termen şi respingerea recursului, ca tardiv formulat.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, în cuprinsul căruia s-a apreciat că se impune respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, concomitent cu admiterea excepţiei tardivităţii formulării căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, concomitent cu excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Din analiza prevederilor legale enunţate reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze cererea de repunere în termen în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării şi, totodată, să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea recurentului-reclamant, se constată că decizia recurată precizează, în mod expres, că este atacabilă cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare.

Prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, s-a constatat ca sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională, astfel încât, în condiţiile prorogării aplicării, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României (20.07.2017), în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Ulterior, prin decizia nr. 52/18.06.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609/17.07.2018 (în interiorul termenului de declarare a recursului, de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Prin considerentele deciziei nr. 454 din data de 04.07.2018, Curtea Constituţională a României a reţinut, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale şi că, sub aspectul efectelor deciziei nr. 369/30.05.2017, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului C. proc. civ., hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv devine susceptibilă de recurs, dacă a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Statuările diferite din cuprinsul deciziilor anterior menţionate au fost de natură a crea o situaţie incertă în ceea ce priveşte efectul concret al deciziei nr. 369/2017, astfel că, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituţională a României a pronunţat decizia nr. 874, prin care a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

Însă împrejurarea că la data de 9 iulie 2018, când decizia atacată a fost comunicată recurentului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţase decizia nr. 52 din 18.06.2018 nu poate fi considerată o împiedicare a părţii în exercitarea căii de atac a recursului, astfel cum susţine recurentul.

În nenumărate alte cauze, circumscrise aceluiaşi context juridic, părţile interesate şi-au conservat dreptul la formularea căii de atac şi au dat dovadă de diligentă, declarând recurs împotriva hotărârilor pronunţate în apel, chiar şi în situaţia în care o asemenea cale de atac era prohibită (fie prin dispozitivul hotărârii atacate, fie prin interpretarea conferită de decizia nr. 52 din 18.06.2018 a Înaltei Curţi în privinţa deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României), respectivele părţi formulând, ulterior introducerii căii de atac, apărări şi excepţii procesuale sub acest aspect, inclusiv excepţii de neconstituţionalitate, în sprijinul declarării recursului ca fiind admisibil.

Împrejurările descrise de recurent nu se circumscriu unor "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 C. proc. civ., deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, recurentul având obligaţia de a manifesta un comportament procesual activ şi diligent în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac a recursului, cu atât mai mult cu cât aceasta era expres indicată în dispozitivul deciziei atacate.

Cu privire la termenul de recurs, dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că acesta "este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin raportare la aceste texte legale, instanţa supremă constată că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată recurentului-reclamant la 9 iulie 2018, astfel că termenul de recurs de 30 zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit în ziua de 9 august 2018.

Cum recurentul-reclamant a expediat prin poştă cererea de recurs, la data de 10 octombrie 2018, recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 30 de zile prescris de lege, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care sancţionează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurentul-reclamant a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurentul reclamant şi, totodată, va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1382 din 13 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-reclamant A..

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1382 din 13 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2019.