Inadmissibility of appeal against appellate dismissal: enforcement objection and constitutional limits on procedural remedies
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court’s decision that rejected the lower court’s appeal as inadmissible; consequently, the first-instance judgment dismissing the debtors' objection to enforcement as late-filed and the second-instance decision rejecting the appeal against that judgment remain in force. The case involved a civil enforcement dispute where the debtors challenged auction adjudication acts, execution reports, and sought the reversal of enforcement, but their attempts to challenge these decisions via successive appeals were procedurally flawed. The decisive legal basis was Article 282 of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered in appeal are not subject to a further appeal, and Article 312(1) of the Code of Civil Procedure, combined with the constitutional principle in Article 129 that only legally prescribed procedural remedies may be used, rendering the attempt to appeal an appellate court's dismissal of an appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 722 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 282 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against appellate dismissal: enforcement objection and constitutional limits on procedural remedies: Prin cererea de recurs, contestatorii A. şi B. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data 14 aprilie 2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, contestatorii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul C. să se dispună anularea actelor de adjudecare întocmite la data de 27 iunie 2011 şi 4 iunie 2013, în Dosarul de executare nr. x/2010 al executorului judecătoresc D., a procesului-verbal întocmit la data de 17 ianuarie 2012 în Dosarul de executare cu nr. x/2011 şi a Procesului-verbal întocmit la data de 8 noiembrie 2013 în Dosarul de executare cu nr. x/2013 de către executorul judecătoresc E., precum şi întoarcerea executării silite.
În drept au fost invocate prevederile art. 722 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a respins ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatul C., s-a respins cererea de întoarcere a executării silite şi s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, fiind obligaţi contestatorii, în solidar, la plata sumei de 300 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii A. şi B.
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 115/2017 din 11 mai 2017 a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi a Deciziei civile nr. 115/R din 11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, au formulat apel contestatorii A. şi B.
Prin Decizia civilă nr. 430/2018 din 19 februarie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins ca inadmisibil apelul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 2948/27 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi a Deciziei civile nr. 115/R/11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii F. şi G.
Împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, au declarat recurs contestatorii A. şi B.
Prin cererea de recurs, contestatorii A. şi B. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
În argumentarea memoriului de recurs, contestatorii A. şi B. susţin că hotărârile atacate sunt netemeinice şi nelegale deoarece au fost date cu încălcarea legii şi s-au întemeiat pe o gravă greşeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, iar în continuare aceştia fac un istoric al cauzei arătându-şi nemulţumirea faţă de hotărârile pronunţate.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurenţilor A. şi B. este inadmisibil şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Recursul are ca obiect Decizia civilă nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil apelul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 115/R/11 mai 2017, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 2948 din 27 mai 2016 pronunţate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sentinţă prin care s-a respins ca tardivă contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Hotărârea împotriva căreia apelanţii au declarat calea de atac a apelului a fost pronunţată în recurs, fiind irevocabilă, astfel încât aceasta nu mai era susceptibilă de a fi atacată, pe calea apelului, întrucât nu face parte din categoria hotărârilor la care se referă dispoziţiile art. 282 C. proc. civ., de asemenea, pentru aceleaşi considerente, prezenta cale de atac a recursului nu mai putea fi exercitată de contestatorii A. şi B.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 430/2018 din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.
GGC - NN