Inadmissibility of nullity complaint against declination of competence for lack of statutory appeal route
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal by way of nullity (contestație în anulare) filed by an intervenor, thereby upholding the prior decision which had declined jurisdiction due to lack of material competence. The case involved a dispute over the absolute nullity of a sale-purchase contract and the ownership of a real property, where the Supreme Court initially ruled on multiple appeals but subsequently determined it was not the competent instance to hear the specific appeals against a first-instance decision. The court held that the extraordinary remedy of nullity was inapplicable because, under Article 158(3) of the 1865 Code of Civil Procedure applicable at the time of filing, the correct avenue for challenging a declaration of incompetence was an ordinary appeal, not an extraordinary one; furthermore, the applicant failed to invoke the procedural defects in the prior appeal as required by Article 317, rendering the motion inadmissible regardless of the erroneous statement in the challenged decision's operative part claiming no further appeals were available.
Legislator headnote
AI generatedart. 306 C. proc. civ, art. 165 C. proc. civ, art. 164 C. proc. civ, art. 120 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 alin. (2) C. proc. civ, art. 158 alin. (3) din C. proc. civ; Inadmissibility of nullity complaint against declination of competence for lack of statutory appeal route: La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2014, instanţa, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea tuturor cererilor de chemare în garanţie formulate de intervenienta E., în rejudecare, reţinând că acestea întârzie judecata cererii principale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2019
Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 17 mai 2007, reclamantul A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 martie 1997 şi transcris sub nr. x din 13 martie 1997.
Pârâta B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. şi pârâta E., să se constatate nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 08.07.2003 asupra imobilului din str. x şi să se dispună obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul susmenţionat.
La termenul de judecată din 6 decembrie 2007, instanţa a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii şi autorităţii de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 1980 din 5 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004.
Totodată, a dispus disjungerea cererii reconvenţionale de judecata acţiunii principale şi formarea unui nou dosar, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată.
La termenul de judecată din 27 martie 2008 a fost încuviinţată, în principiu, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta E., petiţie prin care s-a solicitat admiterea acţiunii reclamantului A..
Prin sentinţa civilă nr. 2070 din 9 aprilie 2009, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamant; a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta E., în contradictoriu cu reclamantul A. şi pârâţii B., D. ŞI C., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 13 martie 1997 la BNP F..
Prin decizia civilă nr. 1020 A din 6 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea şi a luat act că părţile îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B..
La termenul de judecată din data de 10.06.2011, E. a formulat o cerere de recurs nemotivată, iar instanţa i-a pus în vedere acesteia să depună în termen de 15 zile motivele de recurs.
Având în vedere că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul fixat şi nici ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a constatat nulitatea recursului declarat de E., pentru nemotivare, în conformitate cu art. 306 C. proc. civ.
Cât priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă B., Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Buftea.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea pentru rejudecare la data de 3 aprilie 2012 sub nr. x/2007.
La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2014, instanţa, în baza art. 165 C. proc. civ., a dispus disjungerea tuturor cererilor de chemare în garanţie formulate de intervenienta E., în rejudecare, reţinând că acestea întârzie judecata cererii principale.
La acelaşi termen de judecată, în temeiul art. 164 C. proc. civ. s-a dispus conexarea la dosar a cauzei nr. x/2007, având ca obiect cerere reconvenţională formulată de B. şi judecarea acestora împreună.
La termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2014, cererea reconvenţională formulată de intervenienta E., a fost disjunsă de cererea principală, în temeiul art. 120 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că întârzie judecata cererii principale, din cauza intervenientei care nu a precizat acţiunea, conform dispoziţiei instanţei, urmând a se forma un dosar nou având ca obiect acţiune în pretenţii.
La acelaşi termen de judecată s-a luat act de renunţarea pârâtei-reclamante la judecata cererii reconvenţionale formulată de aceasta, în contradictoriu cu pârâta intervenientă E..
Au fost discutate excepţii procesuale care au fost unite cu fondul cauzei, potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 6688 din data de 15 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2007 a fost admisă excepţia lipsei de interes a intervenientei E.; a fost respinsă cererea de intervenţie voluntară principală ca lipsită de interes; a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de pârâta-reclamantă B. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de intervenientă, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a pârâtei-reclamante B. formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune formulată de intervenientă, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii C., D., B. şi intervenienta E., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea reconvenţională; a fost obligat reclamantul-pârât A. să lase pârâtei-reclamante B., în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din casă şi teren în suprafaţă de 1835 mp, situat în comuna Snagov, sat Snagov, str. x; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile şi a tuturor încheierilor premergătoare, intervenienta E. a formulat apel.
La data de 14 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Ilfov a fost înregistrată cererea de apel formulată de apelantul-reclamant A., care a solicitat şi repunerea în termenul de apel.
Prin decizia nr. 896/A din 24 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului formulat de apelantul-reclamant A., ca neîntemeiată, şi a fost respinsă cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul-reclamant A., ca rămasă fără obiect.
Au fost admise apelurile formulate de apelanta-intervenientă E. şi de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 6688 din 15 decembrie 2014, pronunţate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C. şi D.; a fost desfiinţată sentinţa civilă apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă au declarat recurs reclamantul A., intervenienta E. şi pârâta B..
Prin decizia civilă nr. 2114 din 23 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de recurentul - reclamant A., de recurenta-intervenientă E. şi de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 896/A din 24 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
II. Împotriva deciziei anterior menţionate a formulat contestaţie în anulare recurenta-intervenientă E., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi următoarele din C. proc. civ. din 1865.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că judecata dosarului în care s-a pronunţat decizia contestată s-a realizat cu lipsă de procedură şi prin încălcarea dreptului la apărare.
Ca atare, a invocat nulitatea absolută a hotărârii atacate.
Intimata B. a formulat în cauză întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea pronunţată este aceea a recursului.
III. Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi cele ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Alineatul 1 al art. 317 din C. proc. civ. din 1865, invocat de către contestatoare, prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:
"contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 17 mai 2007, Înalta Curte constată că în cauză, alături de textele anterior citate, sunt incidente şi dispoziţiile art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, în forma în vigoare la acel moment (forma nemodificată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), care stabilesc:
"Dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare".
În raport cu textele de lege anterior redate, instanţa constată, pe de o parte, că hotărârea atacată în cauză nu este susceptibilă a fi atacată cu contestaţie în anulare, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii introductive, calea de atac ce putea fi exercitată în speţă era aceea a recursului.
Prin raportare la cerinţele menţionate de dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. din 1865, se reţine că, prealabil utilizării căii de atac a contestaţiei în anulare, criticile contestatoarei, referitoare la neîndeplinirea procedurii de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, trebuiau invocate în cadrul unei cereri de recurs, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.
În dispozitivul hotărârii atacate s-a menţionat, eronat, că împotriva acesteia nu poate fi exercitată vreo cale de atac, însă această împrejurare este lipsită de semnificaţie juridică sub aspectul analizat, având în vedere faptul că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac implică totodată şi consecinţa că menţiunea greşită în dispozitivul hotărârii nu-i răpeşte părţii calea de atac pe cale legea i-a conferit-o, în speţă recursul.
Ca atare, decizia contestată nu poate face obiectul procedurii reglementate de textul art. 317 din C. proc. civ. din 1865.
Aşa fiind, pentru toate argumentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea E. împotriva deciziei nr. 2114 din 23 mai 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea E. împotriva deciziei nr. 2114 din 23 mai 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2019.