Competence conflict over judicial review of public sector recruitment: Administrative jurisdiction prevails where no employment contract exists and challenge targets administrative act validity under Law 554/2004.

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.06.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din subordinea Directorului General; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorităţii, urmare a recalculării punctajului obţinut şi declarării admise la concursul menţionat; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat, urmare a respingerii candidaturii reclamantei în mod nelegal, calculate de la data de 22.11.2017 (data afişării rezultatului final al concursului) şi până la data pronunţării unei hotărâri definitive în cauză.

La data de 27.08.2018 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La data de 5.12.2018, reclamanta a formulat cerere modificatoare şi completatoare, prin care a solicitat în principal, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din subordinea Directorului General; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorităţii, urmare a recalculării punctajului obţinut şi declarării admise la concursul menţionat; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat, urmare a respingerii candidaturii reclamantei în mod nelegal, calculate de la data de 22.11.2017 (data afişării rezultatului final al concursului) şi până la data pronunţării unei hotărâri definitive în cauză, iar în subsidiar a solicitat anularea grilei nr. 39 din cadrul probei reluate de cunoştinţe PC susţinută la data de 09.11.2017 şi obligarea pârâtei la acordarea punctajului aferent acestei întrebări de 0,25 puncte, cu consecinţa recalculării notei pentru proba reluată de cunoştinţe PC şi implicit a notei finale a examenului susţinut de către aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 5089/05.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin acţiunea de faţă reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în principal, să se constate nulitatea rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din subordinea Directorului General şi obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie pe un post vacant similar celui scos la concurs în cadrul Autorităţii, urmare a recalculării punctajului obţinut şi declarării admise la concursul menţionat

Din interpretarea prevederilor art. 10 alin. (1)-(4) din Anexa la H.G. nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, raporturile juridice dintre Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi personalul acesteia sunt guvernate de legislaţia muncii, încadrarea personalului făcându-se prin încheierea unui contract individual de muncă.

Aşadar, în cauza de faţă, a reţinut instanţa, chiar dacă nu a fost încheiat contractul de muncă între reclamantă şi angajator între cele două părţi există un raport juridic generat de demararea procedurii de către pârâtă, pentru ocuparea postului de referent de specialitate în cadrul Compartimentului Secretariat din Serviciul Juridic şi Resurse Umane din subordinea Directorului General şi înscrierea/participarea reclamantei la respectivul concurs, ale cărei rezultate le contestă. Or, în această situaţie, raportul juridic dedus judecăţii capătă natura juridică unui raport de dreptul muncii, iar nu de contencios administrativ, chiar dacă, reclamanta nu a dobândit încă calitatea de angajat, eventualele litigii/cereri în legătură cu aceasta fiind supuse legislaţiei Codului muncii după cum este prevăzut în mod expres în art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 28.01.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1336 din 12 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de repunere ca cauzei pe rol, ca neîntemeiată; a admis exceptia necompetentei teritoriale a instantei; a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ, in favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La termenul de judecată din data de 05.03.2019, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

În ceea ce priveşte cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de către reclamantă, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale şi nu asupra fondului cauzei, nefiind încuviinţate şi administrate probele în cauză.

Cu privire la excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale invocată din oficiu, s-a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, a reţinut instanţa, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul reclamantului sau de cel al locului de muncă, astfel că, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Ilfov, având în vedere că domiciliul reclamantei este situat în localitatea Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, iar aceasta nu a avut şi nu are calitatea de angajat al pârâtei (nefiind atrasă competenţa după locul de muncă).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 1413/2019 din 10 mai 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de A. în contradictoriu cu AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în sinteză, următoarele:

Relevantă pentru stabilirea instanţei competente material să soluţioneze prezentul litigiu este cererea de chemare în judecată, în forma iniţială, iar nu cererea completatoare şi modificatoare, în raport de prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, s-a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulităţii rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent, obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie a reclamantei pe un post vacant similar celui scos la concurs, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat.

Cererea a fost întemeiată de parte pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ şi ale H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, motivele de nulitate fiind subsumate nerespectării normele incluse în H.G. nr. 611/2008.

Prevederile cuprinse în art. 68 şi 71 din actul normativ anterior menţionat stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante.

Aceeaşi competenţă a instanţelor de contencios administrativ este stabilită şi de art. 35 din H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, act normativ invocat de reclamantă prin cererea modificatoare şi completatoare.

Este adevărat că postul pentru care a candidat reclamanta este un post de personal contractual, angajarea părţii putându-se realiza în condiţiile legislaţiei muncii, conform art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993, privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, însă trebuie observat că la momentul sesizării instanţei de judecată reclamanta nu avea calitatea de angajat, iar partea şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe normele privind contenciosul administrativ, a mai reţinut instanţa.

Tribunalul a apreciat că situaţia de fapt calificată juridic de către reclamantă, prin acţiunea introductivă, nu poate fi schimbată de instanţa de judecată, în vederea stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cererii, astfel că în speţă, în raport de obiectul dedus judecăţii şi normele a căror nerespectare a fost invocată competenţa aparţine instanţei de contencios administrativ şi anume Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, tribunalul a avut în vedre şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, dar şi prevederile H.G. nr. 405/1993, din care reiese calitatea de autoritate centrală a pârâtei din prezentul litigiu.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulităţii rezultatului concursului pentru ocuparea postului de referent, obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de numire în funcţie a reclamantei pe un post vacant similar celui scos la concurs, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariului neîncasat şi că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale H.G. nr. 611/2008, motivele de nulitate fiind subsumate nerespectării normele incluse în acest act normativ; totodată, se constată că prin cererea modificatoare şi completatoare depusă de reclamantă a fost invocată şi H.G. nr. 286/2011.

Dispoziţiile art. 68 şi 71 din H.G. nr. 611/2008 (pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice) stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante; aceeaşi competenţă a instanţelor de contencios administrativ fiind stabilită şi de art. 35 din H.G. nr. 286/2011.

Înalta Curte reţine că, întrucât, între reclamantă şi pârâtă nu exista niciun contract de muncă, reclamanta având doar vocaţia la dobândirea unui post de personal contractual, dar nedobândind această calitate, pentru a fi aplicate dispoziţiile speciale privind legislaţia muncii, conform art. 10 din Anexa la H.G. nr. 405/1993, privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, precum şi văzând că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe normele privind contenciosul administrativ, nu se poate vorbi în speţă de existenţa unui raport juridic de dreptul muncii.

Prin urmare, cum pretenţia concretă a reclamantei nu derivă din raporturi juridice de muncă, în condiţiile în care aceasta nu are calitatea de angajat al pârâtei, prezentului litigiu nu i se pot aplica dispoziţiile legii speciale instituite în domeniul conflictelor de muncă cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei.

Având în vedere art. 68 şi 71 din H.G. nr. 611/2008, art. 35 din H.G. nr. 286/2011, care stabilesc competenţa instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea cererilor referitoare la nulitatea concursului pentru ocuparea posturilor vacante, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data sesizării instanţei), dar şi prevederile H.G. nr. 405/1993, din care reiese calitatea de autoritate centrală a pârâtei din prezentul litigiu, Înalta Curte constată că este competentă în soluţionarea cauzei Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.