Jurisdiction for judicial staff salary claims: territorial competence under special conflict-of-interest rules for court employees

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/21.11.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat ca instanţa de judecată să dispună, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, obligarea Curţii de Apel Piteşti şi Tribunalului Argeş la plata diferenţelor salariale dintre plăţile efectiv efectuate şi sumele cuvenite în baza O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, urmând ca ulterior datei de 01.12.2015 să se aplice şi majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite; obligarea pârâţilor să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv şi, pe cale de consecinţă, să achite reclamanţilor sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie); obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 400/07.03.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepţia necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul de Justiţie, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, în soluţionarea cauzei, invocată prin întâmpinare de pârâtul Curtea de Apel Piteşti şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Dâmboviţa a reţinut următoarele:

Cererea de faţă are ca obiect obligarea angajatorilor la plata unor drepturi salariale şi nu contestarea actelor de stabilire a drepturilor salariale, prin urmare, competenţa materială aparţine tribunalului - secţiile ce judecă litigii de muncă şi nu Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

În cauză s-a invocat prin întâmpinare de către pârâtul Tribunalul Argeş excepţia necompetenţei teritoriale.

Conform dispoziţiilor art. 231 din Codul Muncii "prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă".

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Însă, conflictele de muncă sunt individuale sau colective conform dispoziţiilor art. 266 din Codul Muncii, iar prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 se prevede că, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul a apreciat că aceste din urmă dispoziţii sunt aplicabile în cauză în ceea ce priveşte competenţa teritorială, de vreme ce este vorba de o dispoziţie dintr-o lege ce are caracter special faţă de dispoziţiile Codului Muncii, ce constituie legea generală în materia dreptului muncii şi derogatorii de la aceasta, cu atât mai mult cu cât au intrat în vigoare ulterior dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, modificându-le implicit.

Astfel, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 au primit forma actuală prin pct. 3 al art. XXI din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, iar dispoziţiile art. 269 alin. (2) au forma actuală de la chiar momentul intrării în vigoare a Codului Muncii.

Aşadar, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanţii aveau un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul şi cel în care era situat locul lor de muncă.

Or, nici unul dintre reclamanţi nu a furnizat informaţii cu privire la domiciliul său, iar la dosar nu există probe care să dovedească faptul că vreunul dintre reclamanţi ar avea domiciliul în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa.

Totodată, locul de muncă al reclamanţilor este situat în Piteşti, deci în circumscripţia Tribunalului Argeş.

În aceste condiţii, s-a reţinut că Tribunalul Dâmboviţa apare ca nefiind competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză, competenţa de soluţionare aparţinând Tribunalului Argeş.

Instanţa a mai reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., referitoare la competenţa facultativă, de vreme ce reclamanţii sunt judecători în cadrul Tribunalului Specializat Argeş.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, dispoziţii ce se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

S-a reţinut în aceste condiţii, că este evident faptul că şi în ceea ce priveşte judecătorii, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt aplicabile doar dacă aceştia funcţionează la instanţa competentă să soluţioneze cererea potrivit dispoziţiilor de drept comun.

Or, reclamanţii funcţionează la Tribunalul Specializat Argeş iar instanţa competentă potrivit dreptului comun este Tribunalul Argeş, acestea fiind instanţe distincte. Aşadar, s-a reţinut că reclamanţii nu pot sesiza decât instanţa competentă potrivit dreptului comun în materie, Tribunalul Argeş, şi nu una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, conform art. 127 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4379/15.11.2018 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. în contradictoriu cu pârâţii: MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL PITEŞTI, TRIBUNALUL ARGEŞ, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Argeş a reţinut constatat următoarele:

După redarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., referitoare la competenţa teritorială facultativă, instanţa a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018, publicată în M.Of. nr. 638 din 23 iulie 2018, au fost admise două excepţii de neconstituţionalitate şi s-a constatat că: sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale; dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 şi prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate fi considerat în prezent ca producând efecte juridice doar în următoarea formă: Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

A mai reţinut că potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor. În speţă, reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Specializat Argeş. Astfel, sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Piteşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la data de 01.02.2019 sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 19.06.2019 (primul termen de judecata cu procedura de citare legal îndeplinită), instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetentă teritoriala de ordine publică în soluţionarea prezentei pricini.

Prin sentinţa nr. 297/2019 din 19 iunie 2019, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Olt şi Tribunalul Argeş; a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanţii aveau un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul şi cel în care era situat locul lor de muncă.

Or, nici unul dintre reclamanţi nu a furnizat informaţii cu privire la domiciliul său, iar la dosar nu există probe care să dovedească faptul că vreunul dintre reclamanţi ar avea domiciliul în circumscripţia Tribunalului Olt.

Totodată, locul de muncă al reclamanţilor este situat în Piteşti, deci în circumscripţia Tribunalului Argeş.

În aceste condiţii, s-a reţinut că Tribunalul Olt apare ca nefiind competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză, competenţa de soluţionare aparţinând Tribunalului Argeş.

De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ..(in forma în vigoare la data formulării cererii de chemare in judecată), referitoare la competenţa facultativă, de vreme ce reclamanţii sunt grefieri în cadrul Tribunalului Specializat Argeş.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, dispoziţii ce se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi a stabilit că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

S-a reţinut în aceste condiţii, că este evident faptul că şi în ceea ce priveşte judecătorii, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt aplicabile doar dacă aceştia funcţionează la instanţa competentă să soluţioneze cererea potrivit dispoziţiilor de drept comun.

În speţă, reclamanţii funcţionează la Tribunalul Specializat Argeş, iar instanţa competentă potrivit dreptului comun este Tribunalul Argeş, acestea fiind instanţe distincte.

În consecinţă, reclamanţii nu pot sesiza decât instanţa competentă potrivit dreptului comun în materie, Tribunalul Argeş, şi nu una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, conform art. 127 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ne aflăm în prezenţa unui litigiu de muncă.

Se reţine că reclamanţii au calitatea de grefieri ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Specializat Argeş şi, în acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamanţilor, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestora.

Conform art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea"(alin. (1); "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de aceiaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, (alin. (2); "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, (alin. (3)."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Se reţine că art. 127 din C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, în speţă, calitatea reclamanţilor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., indiferent de instanţa pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Argeş.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin acest text legal sunt nominalizaţi, fără nicio distincţie, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanţelor la care aceştia funcţionează, instanţe judecătoreşti ori parchete, instanţe/parchete civile ori militare.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze pricina, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Olt, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, învecinată Curţii de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Specializat Argeş, unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere calitatea reclamanţilor, în temeiul art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în limitele declarate constituţionale prin decizia nr. 290/26.04.2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României, competent să soluţioneze prezentul litigiu de muncă este Tribunalul Olt.

În raport de prevederile legale menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.