Admissibility of unconstitutionality exception to appeal deadline start date based on insolvency gazette publication rather than notification

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu numărul x/2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. SPRL - Filiala Bucureşti, contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul x/2011

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat următoarele:

Instanţa de recurs a reţinut si motivat că termenul de recurs curge de la data publicării în BPI a hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale şi nu de la data comunicării prin poştă a sentinţei recurate, împrejurare care încalcă dreptul la un proces echitabil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, în mai multe cauze pronunţate împotriva României, încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale. Astfel, contestatorul, in calitate de fost administrator persoană fizica nu avea posibilitatea sa se aboneze, contra cost, la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, aşa cum argumentează instanţa de recurs prin motivarea hotărârii de respingere a recursului, ca tardiv formulat.

A arătat contestatorul că, în mod greşit, s-a dezvoltat argumentul obligaţiei sale de abonare si consultare a Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, atâta timp cât chiar Curtea Constituţionala a hotărât ca persoanele fizice (care nu au calitatea de creditori) nu pot fi citate prin intermediul acestei publicaţii care oferă acces numai contra cost.

Legea insolventei instituie masuri diferite pentru ca părţile implicate în procedura insolvenţei să se bucure de o informare corecta a situaţiei lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, contestatorul să îşi poată exercita dreptul la apărare, dreptul la a formula o cale de atac şi dreptul la un proces echitabil.

Curgerea termenului de recurs de la publicarea in BPI a hotărârii de atragere a răspunderii încalcă drepturile constituţionale. Dreptul de a formula recurs este condiţionat de existenţa unor cerinţe excesive - abonament la BPI, nejustificate în mod obiectiv sau raţional.

Atâta timp cât prin Decizia Curţii Constituţionale 1137/2007 s-a stabilit ca o persoana fizica nu poate fi citată prin BPI dat fiind existenta unui cost financiar pentru accesul la aceasta publicaţie, cu atât mai mult nu se poate impune ca termenul de recurs formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti în care una din părţi este persoană fizică să curgă de la data publicării in BPI (ar însemna ca persoana fizica oricum trebuie sa suporte costul unui abonament la BPI, in ciuda dispoziţiilor CCR).

Prin validarea unui astfel de raţionament, instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile Curţii Constituţionale, a arătat contestatorul.

La data de 13.05.2019, contestatorul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1), (3)1 şi 9 din Legea 85/2006, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia.

Prin decizia civilă nr. 499 R din 20 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata B. SPRL FILIALA BUCUREŞTI, ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia atacată a fost admisă excepţia tardivităţii şi a fost respins recursul declarat de contestatorul în cauză, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii irevocabile se poate formula, pentru motivele limitativ prevăzute de lege la art. 317 şi 318 C. proc. civ. 1865, contestaţie în anulare.

Contestatorul a susţinut că dezlegarea dată excepţiei tardivităţii recursului este rezultatul unei greşeli materiale, motiv de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. 1865.

În realitate, ceea ce invocă contestatorul nu reprezintă o greşeală materială a instanţei, ci chiar nelegalitatea acesteia. Din conţinutul deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a analizat aspectele invocate de contestator prin calea de atac de faţă.

Or, s-a reţinut, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu poate verifica legalitatea aprecierilor instanţei de recurs, căci prin această cale extraordinară de atac nu se poate realiza un control judiciar al deciziei atacate, motiv pentru care a fost respinsă contestaţia în anulare ca neîntemeiată.

În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (5) din legea 47/1992, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate este condiţionată de legătura dintre dispoziţiile legale la care se referă excepţia cu obiectul cauzei.

S-a arătat că autorul căii extraordinare de atac a solicitat controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor legale ce reglementează curgerea termenului de recurs de la momentul publicării hotărârii în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Prin contestaţia formulată s-au invocat aspecte ce privesc tardivitatea recursului, dar acestea nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de lege pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare şi, deci, nu pot face obiectul analizei instanţei, astfel cum s-a concluzionat anterior. Prin urmare, s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate de la art. 29 alin. (1) din legea 47/21992, astfel că cererea de sesizare trebuie respinsă în temeiul art. 29 alin. (5).

Prin cererea depusă la data de 22 mai 2019, recurentul A. a arătat că înţelege să formuleze recurs, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 şi art. 488 alin. (6) si 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 499 R din 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1), (3) indice 1 si 9 din Legea 85/2006, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu admiterea cererii de sesizare.

Recurentul a arătat că din interpretarea art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 reiese că pentru sesizarea Curţii Constituţionale sunt necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti - în cazul de faţă în dosarul pendinte;excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare - condiţie îndeplinită deoarece, deşi Legea 85/2006 a fost abrogată, aceasta îşi produce efectele încă, având in vedere ca dosarele de faliment pornite sub imperiul acestei legi sunt supuse in continuare Legii 85/2006. Curtea Constituţionala a României a hotărât, prin Decizia 83/2017 ca "deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date, aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate"; norma vizată de excepţie să aibă legătura cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioara a Curţii Constituţionale - condiţie îndeplinita, atâta timp cat articolele de lege atacate nu au fost declarate neconstituţionale. Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei este de natura sa producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal - cel privitor la curgerea termenului de recurs împotriva hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale, în acest mod existând o legătura directă între dispoziţia legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză. Pe de altă parte, rolul concret si decisiv pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale în proces, va produce efecte asupra conţinutului hotărârii judecătoreşti.

Recurentul a mai arătat că hotărârea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea greşita a normelor de drept material.

Recurentul a mai arătat că demersul juridic aduce elemente de noutate ce pledează in favoarea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate, având in vedere atât incidenţa legislaţiei cu privire la dreptul său privind accesul la justiţie, cât şi dreptul la nedivulgarea intr-o publicaţie a domiciliului şi datelor personale.

S-a mai susţinut că prevederile legale criticate îi încalcă accesul liber la justiţie, întrucât recurentul este pus in imposibilitatea formulării în timp util a recursului soluţionat prin decizia civila nr. 208/05.03.2019 (recurs respins ca tardiv formulat, raportata la data publicării hotărârii in BPI), decizie împotriva căreia a înţeles să exercite contestaţia in anulare. Recurentul a arătat că astfel, instanţa investita cu soluţionarea recursului a condiţionat dreptul si termenul de formulare a recursului de data la care trebuia sa cunoască faptul că hotărârea atacată a fost publicata prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvenţă (BPI) si nu de data la care i-a fost expediata sentinţa prin intermediul Poştei Romane.

Recurentul a arătat că, din interpretarea deciziei CAB si a textelor de lege se înţelege ca legea romana prevede ca acesta, în calitate de fost administrator al unei societăţi aflate in faliment, ar fi trebuit sa fie abonat, încă din anul 2011 la BPI (anul deschiderii procedurii de insolventa a societăţii debitoare) pentru a afla daca si când se publica o hotărâre judecătoreasca de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva sa. Aşadar, recurentul a arătat că este obligat la plata unui cost pentru a avea acces la justiţie si la hotărârea judecătorească. Buletinul Procedurilor de Insolventa nu poate fi asimilat sau substituit unui agent procedural al instanţei pentru comunicarea unei hotărâri. A menţionat recurentul ca instanţa de judecata nu a precizat in hotărârea recurata sau in minuta acestei hotărâri ca aceasta urmează a se publica in BPI si ca din acel moment începe să curgă termenul său de recurs.

Recurentul a considerat ca instanţa de judecata şi articolele de lege criticate îi condiţionează comunicarea unei hotărâri judecătoreşti si exercitarea recursului de existenta unui abonament, fapt care conduce la încălcarea drepturilor sale.

Mai mult, a susţinut recurentul, practica şi demersurile instanţelor judecătoreşti precum si textele de lege atacate, ce au ca si consecinţa publicarea adresei sale personale in BPI, a CNP-ului, precum si a altor date personale vin in contradicţie cu reglementările Regulamentului General Privind Protecţia Datelor, act ce a fost ratificat de către Statul Roman in anul 2018.

Recurentul a considerat că, deşi legiuitorul a instituit modalităţi tehnologice moderne ce pot conduce la urgentarea procedurilor de citare şi comunicare a hotărârilor judecătoreşti, acest demers nu poate conduce la înlăturarea ansamblului de garanţii edictate pentru dreptul la accesul la justiţie si pentru dreptul la confidenţialitatea datelor cu caracter personal (divulgate prin publicarea lor in BPI). Din analiza textelor de lege atacate precum si din dispoziţiile altor hotărâri ale Curţii Constituţionale, s-a mai susţinut, reiese, mai degrabă, că celeritatea procedurii are în vedere comunicarea actelor de procedură către societăţile comerciale-persoane juridice (debitoare sau creditori) cu interese patrimoniale afirmate in cadrul unui dosar de insolventa si nicidecum comunicarea unei hotărâri către o persoana fizica prin BPI si, implicit, determinarea datei pentru curgerea dreptului de a formula recurs.

S-a mai susţinut că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 460 din 19 mai 2005 privind conţinutul, etapele, condiţiile de finanţare, publicare şi distribuire a Buletinului procedurilor de insolvenţă, Buletinul procedurilor de insolvenţă a fost înfiinţat în scopul publicării anumitor tipuri de acte de procedură, şi anume citaţii, apeluri, obiecţiuni, alte cereri, hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul procedurii de insolvenţă. Or, dosarul de atragere a răspunderii patrimoniale a unei persoane fizice este distinct de dosarul de insolvenţă a unei societăţi debitoare, astfel încât o hotărâre de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi publicata prin BPI fara încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei fizice.

Din considerentele reţinute de Curtea Constituţionala a României, prin Decizia 83/2017, se deduce ca prin BPI se publică actele referitoare la o societate debitoare si la creditorii acesteia si nicidecum o hotărâre de atragere a răspunderii patrimoniale pronunţata intr-un dosar disjuns din dosarul de insolvenţă a unui debitor, s-a mai arătat.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a stabili dreptul şi accesul la justiţie atunci când părţilor reclamante li se opun publicaţii oficiale sau termene restrânse pentru căile de atac, amintind în acest sens hotărârea C. şi alţii versus Spania, 25 ianuarie 2000. CEDO a sancţionat faptul ca dreptul şi accesul la justiţie nu trebuie să fie condiţionate de data la care hotărârea a fost publicata in Jurnalul Oficial al instanţei supreme (a respectivului stat). Recurentul a arătat că a înţeles să formuleze recurs înăuntrul termenului prescris de lege, dar de la data primirii prin posta a hotărârii judecătoreşti.

Recurentul a apreciat că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 31 alin. (2) privind dreptul la o informare corectă din partea autorităţilor publice, art. 124 alin. (2), precum si celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, si art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.

Art. 21 alin. (2) din Constituţie - nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept - impune că nu poate fi interpretată în sens restrictiv o dispoziţie legală atâta timp cât aceasta aduce limitări ale exercitării dreptului de acces la justiţie care nu sunt implicite naturii acesteia, neputând fi aduse atingere substanţei dreptului, golindu-l de conţinut. Recurentul a considerat ca prin interpretarea articolelor de lege indicate in modul in care instanţa a făcut interpretarea se permite existenţa unor limitări ale accesului la justiţie, limitările sunt nerezonabile şi nefireşti pentru buna desfăşurare a activităţii de justiţie.

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deşi recurentul a indicat în cuprinsul cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (6) si 8 din Noul C. proc. civ., faţă de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora va fi examinată cererea de recurs.

Încadrând criticile formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând recursul formulat îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii de admisibilitate, ce rezultă din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Alin. 5 al art. 29 din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei.

Verificarea condiţiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competenţa instanţei în faţa căreia a fost ridicată această excepţie, aşa încât Curtea de Apel Bucureşti respectând aceste dispoziţii, a verificat cererea părţii oprindu-se mai întâi asupra admisibilităţii sesizării potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speţă, în stadiul procesual al judecării contestaţiei în anulare la Curtea de Apel Bucureşti, contestatorul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. art. 7 alin. (1), art. 3 indice 1 si art. 9 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Se reţine că, obiectul contestaţiei în anulare formulate de contestator împotriva deciziei civile nr. 208 din 05.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul x/2011, vizează o decizie prin care a fost respins ca tardiv recursul formulat de acesta.

Astfel, având în vedere că, în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile normative puse în discuţie trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, înţelegând prin aceasta fondul litigiului şi orice alte prevederi care au legătură cu fondul litigiului, Înalta Curte constată că nu există legătură între dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 3 indice 1 şi art. 9 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei şi obiectul concret al cauzei.

Înalta Curte, reţine că, în mod corect, faţă de obiectul contestaţiei în anulare, respectiv o decizie prin care s-a respins ca tardiv recursul, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, întrucât, prin contestaţia formulată s-au invocat aspecte ce privesc tardivitatea recursului, dar acestea nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de lege pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare şi, deci, nu pot face obiectul analizei instanţei învestită cu soluţionarea căii de retractare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că dezlegarea dată excepţiei tardivităţii recursului este rezultatul unei greşeli materiale, motiv de anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. 1865.

Pornind de la împrejurarea că o contestaţie în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, în mod corect a apreciat instanţa de retractare că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv că articolele de lege invocate de parte nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Pentru aceste motive susţinerile recurentului în sensul că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale, precum şi cele potrivit cărora hotărârea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea greşita a normelor de drept material, nu pot fi primite.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a prezentat în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit, decizia instanţei fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de retractare a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, instanţa de retractare a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 a statuat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

În consecinţă, având în vedere că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - în ce priveşte legătura cu soluţionarea cauzei, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia din decizia recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.

Celelalte susţineri ale recurentului care vizează temeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu pot fi supuse analizei, în condiţiile în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, fără a se pronunţa asupra temeiniciei.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 499 R din 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.