Banking fraud and unjustified enrichment: evidentiary insufficiency and inapplicability of extrajudicial expert reports in civil liability claims

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia Comercială la data de 03.06.2004, sub nr. x/2004, reclamanta FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR IN SISTEM BANCAR in calitate de lichidator al A. S.A., a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând: obligarea pârâtului B. sa restituie băncii suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) primita în contul bancar, fără just temei, cont deschis la sucursala din Bucureşti a A. S.A.; obligarea pârâtului B. sa plătească băncii dobânda legala ce se va calcula la suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) si care va curge de la data alimentarii contului paratului, respectiv din data de 15.11.2001, până la data plaţii efective a datoriei sus menţionate către bancă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 992 C. civ., art. 43 cod comercial, art. 109, 112 si 720 indice 1 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 23.06.2005, tribunalul a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

La termenul de judecată din data de 04.09.2015, tribunalul a respins cererea de redeschidere a judecăţii formulată de reclamant, reţinând măsura suspendării cauzei pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 12/12.01.2017 a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., dispunându-se casarea în tot a încheierii din 04.09.2015, admiterea cererii de redeschidere a judecăţii formulată de reclamanta şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

La termenul din 08.12.2017, reclamanta a depus o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că suma de 3.697.000.000 RON Rol reprezintă prejudiciul pe care pârâtul l-a produs în patrimoniul A. prin următoarele fapte, în strânsă legătură: pe de o parte prin fapta ilicită constituind în neîndeplinirea obligaţiei legale de restituire a sumei de 3.697.000.000 RON vechi, pe care pârâtul a primit-o în contul bancar, deschis la A., fără a-i fi datorată, fiind incidente prevederile art. 992 C. civ. din 1864; pe de altă parte, prin fapta ilicită concurentă celei de mai sus, constând în însuşirea şi utilizarea fără drept, în interes propriu, a sumei de 3.697.000.000 RON rol pe care a primit-o în cont fără a-i fi datorată, fiind incidente prevederile art. 998 C. civ. din 1864.

În drept, s-au invocat prevederile art. 992 şi 998 C. civ. din 1864, ţinând cont de natura juridica a acţiunii, obiectul acesteia, faptele reclamate şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea.

Reclamanta a depus la data de 15.12.2017, precizări ale cererii de chemare în judecată prin care a arătat, cu privire la natura juridică a acţiunii şi temeiul de drept, că acţiunea este fundamentată pe o situaţie de fapt constând din doua fapte delictuale civile distincte, produse de către pârât si care sunt concurente la producerea aceluiaşi prejudiciu în patrimoniul A., incidente fiind doua temeiuri de drept, respectiv, art. 992 si art. 998 din C. civ. 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 148/19.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 369.700 RON Ron, arătând că situaţia de fapt invocată are la bază săvârşirea de către pârât a două fapte delictuale distincte care au condus la producerea aceluiaşi prejudiciu în patrimoniul A., respectiv:

1) neîndeplinirea obligaţiei legale de restituire a sumei de bani pe care pârâtul a primit-o în contul bancar, deschis la A., sub forma unor operaţiuni dolosive ce au produs delapidarea A., considerând incidente prevederile art. 992 din C. civ. din 1864;

2) însuşirea şi utilizarea, fără baza legală, în interes propriu, a sumei de bani pe care a primit-o în contul bancar, prin operaţiuni frauduloase de delapidare a A., cu consecinţa prejudicierii reclamantei, considerând incidente prevederile art. 998 din C. civ. din 1864.

Sub aspectul situaţiei de fapte, tribunalul a reţinut în baza înscrisurilor existente la dosar, că la A. S.A. a fost deschis contul curent nr. x, ca titular al acestuia figurând pârâtul B..

Reclamanta a depus la dosar un extras din raportul de expertiză contabilă judiciară pretins efectuat în dosarul nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că potrivit acestuia, la data de 15.11.2001, contul pârâtului a fost creditat cu suma de 3.697.000.000 RON Rol, această sumă provenind din suma de 58.350.000.000 RON virată la data de 15.11.2001 de către C. S.A. în contul clientului S.C. D. S.A., la aceeaşi dată din contul S.C. D. S.A. cont deschis la A. fiind efectuată o plată de 3.697.000.000 RON rol către B. cu explicaţia "pl.cf.ctr. B.".

Reclamanta a înfăţişat înscrisuri care atestă dispoziţii privind virarea din contul deschis pe numele pârâtului a următoarelor sume de bani:

- 541.156.000 RON Rol către E. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON rol către F. prin Op nr. 2/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către G. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către H. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către I. prin OP nr. x/15.11.2001, cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către J. prin OP nr. x/15.11.2001, cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către K. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către L. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către M. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 271.350.000 RON Rol către N. prin OP nr. x/15.11.2001 cu explicaţia "diverse";

- 442.344.000 RON Rol către O. prin OP nr. x/15.11.2001.cu explicaţia "diverse".

Totodată, reclamanta a înfăţişat Ordinul de plată numerar nr. 31055/15.11.2001 care consemnează plata sumei de 270.000.000 RON Rol către B., explicaţia plăţii fiind "restituire cont personal".

În raport de situaţia de fapt reţinută şi de probatoriul administrat, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamantă întemeiată pe dispoziţiile art. 992 din C. civ. din 1864, în ceea ce priveşte neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei de restituire a sumei de bani primită de acesta în contul bancar, faptă omisivă căreia reclamanta i-a atribuit şi un caracter delictual.

În ceea ce priveşte plata lucrului nedatorat, tribunalul a reţinut că aceasta se încadrează în categoria faptelor juridice licite (art. 986 din C. civ. din 1864), atitudinea părţilor raportului juridic născut ca urmare a săvârşirii faptului juridic nefiind, în principiu, ilicită, chiar dacă situaţia ce rezultă în urma săvârşirii poate fi calificată drept injustă.

Referitor la condiţiile plăţii nedatorate, deduse din interpretarea prevederilor art. 992 şi 993 C. civ. 1864, tribunalul a reţinut că prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens şi accipiens, iar plata să fie făcută din eroare, ceea ce presupune că solvensul (cel care a făcut plata) a avut credinţa că este debitor al accipiensului.

În raport de construcţia juridică a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile plăţii nedatorate, în condiţiile în care ipoteza avansată de reclamantă este aceea că, în speţa de faţă, creditarea contului bancar al pârâtului s-a realizat prin operaţiuni bancare frauduloase, iar nu din eroare de către reclamantă.

Referitor la acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală (art. 998 din C. civ. din 1864), tribunalul a reţinut că pentru a fi angajată răspunderea civila delictuală a pârâtului este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia.

În speţă, s-a apreciat că probele administrate în cauză nu conturează săvârşirea de către pârât a unei fapte ilicite şi nici existenţa unui prejudiciu în patrimoniul băncii.

Sub un prim aspect, tribunalul a constatat că susţinerile reclamantei în sensul că suma de bani pretinsă a fost transferată în mod fraudulos în contul pârâtului sunt lipsite de un suport probator adecvat, în condiţiile în care aceste probe nu evidenţiază săvârşirea de către pârât a unei fapte ilicite care să aibă ca effect creditarea contului sau cu suma de bani arătată de reclamantă (3.697.000.000 RON Rol).

În acest sens, s-a avut în vedere că fisa de cont depusă la filele x, reprezintă un înscris din evidenţele interne ale băncii, care nu este opozabil pârâtului, nefiind însuşit de acesta. Totodată, instanţa observă că în cuprinsul acestui înscris nu se menţionează cui aparţine contul 2511000041501241 din care s-a efectuat transferul sumei de 3.697.000.000 RON.

Concluziile exprimate în cadrul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de expertul P. au avut la bază actele depuse la dosar de reclamantă până la acel moment, respectiv fişa de cont aferentă contului pârâtului şi ordinele de plată de la filele x, vol. I. Instanţa a pus în vedere reclamantei, la termenul din 08.12.2017, să precizeze dacă susţinerile sale de la termenul din 23.06.2005 reprezintă obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză şi dacă înţelege să le mai susţină, însă până la termenul de judecată subsecvent nu a depus precizări în acest sens.

Reclamanta a menţionat faptul că prejudiciul provine din surse atrase ale A., respectiv din suma de 58.350.000.000 RON (rol) virată la data de 15.11.2001 de către C. S.A. pe contul clientului S.C. D. S.A. (cont deschis la A.), din contul S.C. D. S.A., la aceeaşi dată, fiind efectuată o plată către pârâtul B. în valoare de 3.697.000.000 RON (rol), însă aceste susţineri nu au fost dovedite în condiţiile legii.

Astfel, în ceea ce priveşte raportul de expertiză pretins efectuat în dosarul nr. x/2005 de care se prevalează reclamanta, tribunalul a constatat că acesta are un caracter extrajudiciar şi că a fost depus numai în extras, necuprinzând semnăturile persoanelor cărora li se atribuie întocmirea raportului, experţii Q. şi R.. În acelaşi timp, nu există nicio dovadă a înregistrării acestui raport la organele judiciare şi a modalităţii în care acesta a fost valorificat în cadrul dosarului penal nr. x/2005 În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că înscrisul analizat, în forma prezentată de reclamantă, nu poate fi opozabil pârâtului.

În acelaşi timp, înscrisul aflat la fila x, reprezentat de fişa de cont D. S.A., nu a fost certificat pentru conformitate cu originalul, deşi reclamantei i s-a pus în vedere la termenul din 08.12.2017 ca toate înscrisurile de care înţelege să se folosească să fie certificate pentru conformitate cu originalul conform art. 112 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât acest înscris nu poate fi luat în seamă. Totodată, înscrisul menţionat nu este opozabil pârâtului, nefiind recunoscut de acesta.

În legătură cu cele două fişe de cont prezentate de reclamantă, tribunalul a observat că în cuprinsul acestora se face referire la Ordinul de plată nr. x/15.11.2001 ca fiind documentul care stă la baza transferului sumei de 3.697.000.000 RON Rol în contul pârâtului. Or, reclamanta nu a înfăţişat acest document şi nici nu a făcut vreo referire, în descrierea situaţiei de fapt, la acesta, deşi a susţinut că alimentarea contului pârâtului cu suma de 3.697.000.000 RON Rol s-ar fi făcut în lipsa unor documente justificative.

Întrucât nu au fost administrate probe din care să rezulte în mod neîndoielnic caracterul fraudulos al creditării contului pârâtului, nici celelalte aspecte invocate de reclamantă referitoare la însuşirea şi utilizarea de către pârât a sumei de bani nu pot avea un caracter ilicit.

Reclamanta nu a făcut nici o referire, în cuprinsul cererii precizatoare la persoana/persoanele care ar fi operat în sistemul bancar tranzacţia prin care a fost alimentat contul pârâtului, prin cererea iniţială arătând că acest cont ar fi fost creditat prin operaţiuni bancare de către prepuşii băncii fără a nominaliza aceste persoane.

Suplimentar, cu privire la fişa de cont depusă în vol. I al dosarului, s-a reţinut că în fapt, contul atribuit pârâtului a fost deschis la data de 05.02.2001, iar, până la data de 15.11.2001, când s-au efectuat transferurile sau retragerile pretins frauduloase, figurează înregistrate un număr mare de operaţiuni de creditare (cu sume ce depăşesc suma a cărei restituire se solicită) şi de debitare. Reclamanta nu a înfăţişat documentele care au stat la baza acestor operaţiuni, nedemonstrând astfel, în mod indubitabil, că plăţile ordonate de pârât prin ordinele de plată depuse la dosar ar fi fost efectuate din suma pretins transferată în contul său din contul aparţinând societăţii D. S.A., deşi sarcina probei revenea acesteia.

Prin Ordonanţa emisă la data de 22.09.2014 în dosarul nr. x/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire penală şi criminalistică s-a dispus clasarea cauzei faţă de B. pentru infracţiunile prevăzute de art. 2151 C. pen., art. 214 C. pen. şi art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată şi completată, art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 221 C. pen. cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Din cuprinsul ordonanţei nu rezultă împrejurarea că faptele imputate pârâtului în litigiul civil de faţă sunt cele faţă de care s-a dispus clasarea în dosarul penal anterior menţionat, faptele descrise în ordonanţa dată în dosarul penal vizând alte operaţiuni.

În considerarea celor expuse, tribunalul a apreciat neîntemeiată acţiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată (inclusiv cu privire la capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale având în vedere caracterul său accesoriu), astfel încât aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva sentinţei civile nr. 148/19.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat.

În fundamentarea acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:

În fapt, instanţa de apel a reţinut că prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.697.000.000 RON ROL (369.700 RON), susţinând în esenţă următoarea construcţie juridică:

- la data de 15.11.2001 C. S.A. a virat în contul clientului S.C. D. S.A. suma de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON), sumă de bani în privinţa căreia reclamanta susţine că ar reprezenta "surse atrase A.";

- din această sumă de bani, suma de 3.697.000.000 RON (369.700 RON) a fost utilizată pentru creditarea contului pârâtului B. deschis la A. cu nr. x;

- pârâtul a utilizat această sumă de bani, deşi nu avea acest drept, pentru a efectua plăţi către alte persoane, conform ordinelor de plată depuse la dosar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 992-993 C. civ. referitoare la plata nedatorată, precum şi pe disp. art. 998 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Referitor la modalitatea de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a disp. art. 992-993 C. civ. privind plata nedatorată, instanţa de apel a constatat că apelanta reclamantă nu a expus prin apelul formulat nicio critică concretă, limitându-se la invocarea dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia juridică a plăţii nedatorate.

Instanţa de apel a apreciat că au fost în mod legal aplicate aceste dispoziţii în raport de situaţia de fapt prezentată de către reclamantă, întrucât dispoziţiile art. 993 C. civ. prevăd că are dreptul de-a cere restituirea acela care "din eroare", crezându-se debitor, a plătit o datorie, ceea ce presupune ca solvensul (cel care a făcut plata) să fi avut credinţa că este debitor al accipiensului (cel care a primit plata).

Având în vedere susţinerile apelantei reclamante din cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că ar fi avut loc o creditare frauduloasă a conturilor intimatului pârât cu sume de bani provenind din surse atrase ale A., instanţa de apel a apreciat că în mod legal s-a reţinut de către prima instanţă că nu este îndeplinită condiţia ca plata să fi fost efectuată din eroare de către apelanta reclamantă. Nu numai că aceasta nu a susţinut că ar fi avut credinţa că este debitor al intimatului pârât (accipiens), ci dimpotrivă a subliniat caracterul fraudulos al creditării contului, ca urmare a unor fapte ilicite şi nicidecum din eroare.

În ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 998 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, s-a reţinut în mod legal că aceasta presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, redate în cuprinsul sentinţei, inclusiv cele referitoare la existenţa faptei ilicite imputabile celui chemat în judecată, precum şi a unui prejudiciu produs în patrimoniul reclamantului.

De asemenea, contrar susţinerilor apelantei reclamante, instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este şi temeinică, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată fiind bazată pe interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, care nu au fost de natură a susţine existenţa unei fapte ilicite imputabile intimatului pârât şi nici a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, astfel cum se susţine prin cererea formulată.

S-a apreciat astfel în mod temeinic că din cuprinsul probelor nu rezultă că ar fi fost creditat contul intimatului pârât cu suma de 3.697.000.000 RON ROL (369.700 RON) şi că această sumă ar fi provenit din suma de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON) în privinţa căreia apelanta reclamantă susţine că ar reprezenta "surse atrase A.", nefiind astfel dovedit nici caracterul fraudulos al creditării contului pârâtului şi nici al înstrăinării sumelor de bani aflate în contul deschis pe numele acestuia.

Instanţa de apel a subliniat că la pronunţarea sentinţei prima instanţă a avut în vedere toate probele administrate în cauză, în privinţa cărora a expus considerente corespunzătoare, pe când în apelul promovat, reclamanta a făcut referire în principal la raportul de expertiză întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT (din care a depus la dosar un extras - dosar TB).

În privinţa acestui raport de expertiză şi a forţei sale probante, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

În primul rând, contrar susţinerilor apelantei reclamante, acest raport de expertiză are caracter extrajudiciar, din moment ce a fost întocmit într-un alt dosar de urmărire penală - subl. nn) decât dosarul de faţă. Astfel, toate probele administrate în cadrul unui alt litigiu decât cel cu judecarea căreia a fost învestită instanţa de judecată au un caracter extrajudiciar.

În al doilea rând, astfel cum s-a reţinut anterior, acest raport de expertiză a fost întocmit într-un dosar de urmărire penală (nr. 34/D/P/2005 al DIICOT- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), neexistând nicio probă din care să rezulte modalitatea în care a fost valorificat în dosarul penal nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti.

În al treilea rând, concluziile expuse în cuprinsul acestui raport (depus la dosar doar în extras, fără a purta semnătura persoanelor care l-au întocmit - aspecte evidenţiate şi prin sentinţa apelată şi necriticate în apel), nu pot fi opozabile intimatului pârât din cauză, care nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală. Dimpotrivă, în privinţa intimatului pârât s-a dispus clasarea cauzei prin Ordonanţa din data de 22.09.2014, din cuprinsul acesteia rezultând că a fost efectuată în privinţa intimatului pârât din prezenta cauză o anchetă cu privire la alte fapte decât cele care fac obiectul analizei în prezenta cauză.

În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi acordată valoare probatorie absolută raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, astfel cum pretinde apelanta reclamantă, cu atât mai mult cu cât restul probelor administrate în cauză nu conduc la concluzia îndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Pentru a concluziona în acest sens, instanţa de apel a apreciat că a avut în vedere următoarele probe analizate de către tribunal, din cuprinsul cărora în mod temeinic s-a apreciat că nu poate fi reţinută existenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, respectiv:

- înscrisul reprezentând fişa contului nr. x nu a fost însuşit de intimatul pârât prin semnătură, reprezentând un instrument de lucru intern al apelantei reclamante; pe de altă parte, din cuprinsul acestuia, nu rezultă cui aparţine contul nr. x din care s-a efectuat transferul sumei de 3.697.000.000 RON, fiind astfel nedovedită susţinerea apelantei reclamante în sensul că suma de bani de 58.350.000.000 RON ROL (5.835.000 RON RON) ar reprezenta "surse atrase A.";

- din cuprinsul acestui înscris rezultă că de la data deschiderii contului intimatului pârât (05.02.2001) până la data de 15.11.2001, figurează ca fiind efectuate mai multe operaţiuni de creditare, astfel încât nu există certitudinea că plăţile dispuse ulterior de către intimatul pârât ar fi fost efectuate cu sume de bani pretins a fi transferate din contul nr. x;

- în ceea ce priveşte fişa contului nr. x (depusă la dosar fila x vol. II), tribunalul a remarcat faptul că aceasta nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul, deşi reclamantei i s-a pus în vedere să procedeze în acest sens; de asemenea, s-a avut în vedere că acest înscris nu poate fi opus intimatului pârât, fiind un instrument de lucru intern al apelantei reclamante;

- a mai remarcat tribunalul că în ambele fişe de cont (atât cea depusă la dosar TB, cât şi cea aflată la fila x vol. II) se face referire la ordinul de plată nr. x/15.11.2001 ca fiind documentul care stă la baza transferului sumei de 3.697.000.000 RON ROL, înscris care nu a fost depus la dosar, iar în cuprinsul fişei contului nr. x rezultă că plata ar fi fost efectuată "CF CTR". Contrar acestor împrejurări de fapt, apelanta reclamantă a susţinut că transferul ar fi avut loc fără a avea la bază documente justificative.

Instanţa de apel a subliniat faptul că prin apelul promovat, reclamanta nu a contestat modalitatea în care prima instanţă a analizat probele menţionate anterior, şi nici concluziile extrase din probele administrate, nefiind expusă nicio critică concretă în acest sens, limitându-se în a susţine că faptele ilicite ale pârâtului ar rezulta din înscrisurile bancare semnate de către acesta, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară şi raportul de expertiză judiciară din anul 2004.

În ceea ce priveşte înscrisurile bancare semnate de către intimatul pârât, instanţa de apel a constatat că într-adevăr au fost depuse la dosar ordine de plată, din care rezultă că intimatul pârât ar fi transferat din contul său mai multe sume de bani către alte persoane. De asemenea, a fost depus la dosar ordinul de plată nr. x/15.11.2001, din care rezultă că ar fi fost debitat contul nr. x cu suma de 270.000.000 RON ROL (27.000 RON RON), şi au fost efectuate plăţi către alte persoane (sens în care au fost depuse în apel înscrisuri - dosar CAB).

Însă toate aceste înscrisuri nu probează decât faptul că intimatul pârât ar fi efectuat plăţi cu sume de bani din contul său, ceea ce nu are semnificaţia unei fapte ilicite, din moment ce nu s-a dovedit că aceste sume ar fi fost dobândite fraudulos de către intimatul pârât, astfel cum susţine apelanta reclamantă, prin creditarea contului său cu sume de bani aparţinând apelantei reclamante, în urma unei conivenţe frauduloase între prepuşii săi şi intimatul pârât din cauză.

De altfel, tribunalul a remarcat că nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici al cererii precizatoare, reclamanta nu a făcut nicio referire la persoanele care ar fi operat în sistemul său bancar tranzacţiile prin care a fost alimentat contul pârâtului, şi cu atât mai puţin la existenţa unei eventuale conivenţe frauduloase între aceste persoane şi intimatul pârât.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză judiciară efectuat în anul 2004 în prezenta cauză, instanţa de apel a apreciat că în mod temeinic acestuia nu i-a fost acordată relevanţă probatorie, având în vedere că acesta a fost întocmit exclusiv pe baza înscrisurilor depuse în dosar până la acel moment procesual (respectiv fişa contului nr. x şi ordinele de plată filele x vol. I.). Expertul contabil nu a procedat la verificarea evidenţelor contabile ale apelantei reclamante, aspect de altfel recunoscut şi de către reclamantă la termenul de judecată din data de 23.06.2005 (în acest sens încheierea din data de 23.06.2005 dosar TB).

Deşi prima instanţă a pus în vedere reclamantei la termenul de judecată din data de 08.12.2017 să precizeze dacă susţinerile sale de la termenul de judecată din data de 23.06.2005 reprezintă obiecţiuni la raportul de expertiză, la dosar nu au fost depuse la dosar precizări în acest sens.

De altfel, s-a constatat că prin apel reclamanta a făcut referire doar într-o modalitate generală la existenţa raportului de expertiză efectuat în anul 2004, fără a fi combătute considerentele primei instanţe referitoare la valoarea probatorie a acestuia.

În raport de toate aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că este temeinică concluzia primei instanţe în sensul că în cauză nu a fost probată nici existenţa faptei ilicite a intimatului pârât şi nici existenţa prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante.

În final, în ceea ce priveşte referirea apelantei reclamante la disp. art. 370 Codul comercial, ce reglementează efectele contractului de cont curent, instanţa de apel a considerat că invocarea acestui text de lege nu este de natură a suplini exigenţele probatorii pe care le presupune tipul de răspundere civilă care stă la baza pretenţiilor din cererea de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, faptul că prin încheierea contractului de cont curent se produce strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului, nu înseamnă că sumele de bani ce ar fi constituit obiectul creditării/alimentării contului bancar al pârâtului ar fi provenit din sume proprii ale băncii, astfel cum susţine apelanta reclamantă, cât timp nu se realizează proba concretă a unei astfel de împrejurări.

Împotriva deciziei civile nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat, în esenţă, că:

Aplicarea greşita a legii deriva din modul in care instanţa a inteles sa dea relevanta probelor administrate. Astfel, atât instanţa de fond cat si instanţa de apel, in considerentele hotărârii, valorificând insuficient probatoriul administrat in dosar, constata ca "nefiind dovedit caracterul fraudulos al creditarii contului paratului si nici al instrainarii sumelor de bani aflate in contul deschis pe numele acestuia.", in condiţiile in care, caracterul fraudulos al tuturor operaţiunilor, a fost constatat chiar prin raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul x/2005, căruia nu i se recunoaşte valoare probatorie in prezenta cauza.

S-a susţinut că raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul de urmărire penala nr. 34/D/P/2005 conţine constatările experţilor, pe baza tuturor documentelor bancare existente, cu privire la intreaga stare de fapt care a condus la delapidarea A. si in care au fost angrenate toate persoanele implicate inclusiv intimatul parat si, mai mult, a stat la baza soluţionării dosarului penal nr. x/2010, fiind omologata in acest dosar, întrucât pe baza acestei expertize instanţa penala a soluţionat dosarul penal nr. x/2010, atât la fond prin sentinţa penala nr. 764/11.05.2015 a Tribunalului Bucureşti cat si in apel prin decizia penala nr. 424/A/22.03.2018 a Curţii de Apel Bucureşti.

Mai mult, a arătat recurenta-reclamantă, instanţa de apel a reţinut in mod greşit faptul că la dosarul cauzei nu ar exista: "nicio proba din care sa rezulte modalitatea in care a fost valorificat (n.n. raportul de expertiza) in dosarul penal nr. x/2010 ", in condiţiile in care A. a depus la dosarul cauzei odată cu cererea de recurs impotriva încheierii de suspendare formulata la data de 21.07.2016, sentinţa penala nr. 764/11.05.2015, cu un conţinut de 557 pagini, in considerentele căreia este redat aceast raport de expertiza in proporţie considerabila.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, pe fondul nevalorificarii suficiente a probatoriului aflat la dosar, de către instanţa de fond, proba cu expertiza efectuata in dosarul de urmărire nr. x/2005, administrata in dosarul penal x/2010 in care s-a judecata delapidarea A., a fost înlăturata nelegal, instanţa de apel preluând, motivarea instanţei de fond, fara a proceda la verificarea intregului probatoriu existent la dosar.

Dispoziţiile art. 261 din C. proc. civ. din 1865, care prevăd la punctul 5 ca hotărârea va cuprinde; "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", obliga instanţa sa fundamenteze hotărârea analizând toate probele existente la dosar.

Or, in condiţiile in care instanţele de judecata, atât la fond cat si in apel, ar fi analizat sentinţa penala nr. 764/11.05.2015, existenta la dosarul cauzei, ar fi avut posibilitatea sa observe faptul ca raportul de expertiza judiciara financiar contabila efectuat in dosarul nr. x/2005 a fost omologat si in dosarul penal nr. x/2010 format din dosarul nr. x/2005 al DIICOT-PICCJ, întrucât prin acest raport, asa cum am subliniat si mai sus au fost constatate faptele de delapidare a A. ale tuturor persoanelor angrenate in acest mecanism, inclusiv toate faptele intimatului parat, B., implicit faptele acestuia descrise in prezenta cauza.

Recurenta-reclamantă a considerat că aceasta modalitate de nerespectare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, se repercutează asupra legalităţii deciziei, fiind afectat insusi modul de stabilire a situaţiei de fapt.

Fata de cele precizate si probate, la fond şi in apel, raportat la motivele de nelegalitate, recurenta-reclamantă a opinat că se poate constata insuficienta administrare a probelor existente la dosar, instanţa de apel nepronuntandu-se asupra admisibilităţii noilor probe aduse in apel, in condiţiile dispozitiilor art. 295 C. proc. civ. din 1865, respectiv ordine de plata privind ridicări numerar, dovezi concludente ale ieşirilor de capital din A., dovedindu-se astfel întreaga stare de fapt care a condus la crearea preiudiciului in patrimoniu A..

În concluzie, recurenta-reclamantă a opinat că neaplicarea de către instanţa de judecata, ori incorecta interpretare de către aceasta a dispoziţiilor legale, pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar, o îndreptăţeşte să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost motivat si probat.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei recurate si a considerentelor acesteia, cu consecinţa modificării in integralitate a sentinţei civile nr. 148/19.01.2019 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, in sensul admiterii acţiunii şi obligarea intimatului-parat sa plătească A. atât prejudiciu cauzat, in cuantum de 369.700 ron (3.697.000.000 RON vechi), cat si dobânda legala, aferenta, calculata de la data alimentarii contului, respectiv de la data de 21.05.2001, pana la data stingerii efective a datoriei către banca; în subsidiar, a solicita casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, in vederea administrării probatoriului necesar soluţionării cauzei.

Analizând recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2); iar, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Critica recurentei în sensul că aplicarea greşită a legii derivă din modul in care instanţa a inteles sa dea relevanţă probelor administrate, nu poate fi susţinută cu temei, în condiţiile în care aprecierea probelor este reprezentată de operaţiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar, în speţă, instanţa de apel a administrat întregul probatoriu pertinent, concludent şi util cauzei, apreciere cu privire la care instanţa este suverană.

Ceea ce se invocă este de fapt o nemotivare determinată de lipsa analizării tuturor probelor existente la dosar, dar criticile recurentei nu susţin nemotivarea, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să aprecieze probatoriul şi să-şi argumenteze soluţia adoptată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că art. 261 pct. 5 C. proc. civ. obligă instanţa sa fundamenteze hotărârea analizând toate probele existente la dosar şi că, pe fondul nevalorificarii suficiente a probatoriului aflat la dosar, de către instanţa de fond, proba cu expertiza efectuata in dosarul de urmărire nr. x/2005, administrata in dosarul penal x/2010, a fost înlăturată nelegal,iar instanţa de apel a preluat motivarea instanţei de fond fără a proceda la verificarea intregului probatoriu existent la dosar.

Or, observând considerentele deciziei recurate, se constată că, instanţa de apel a procedat la o analiză amplă a probatoriului administrat şi, urmare acestei analize, a apreciat că nu poate fi acordată valoare probatorie absolută raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, în condiţiile în care restul probelor administrate în cauză nu conduc la concluzia îndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, sens în care evidenţiind înscrisurile analizate de prima instanţă, a apreciat, în mod corect, că din cuprinsul acestora nu poate fi reţinută existenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu produs apelantei reclamante, astfel cum temeinic a reţinut şi prima instanţă.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

În speţă, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel îndeplineşte cerinţele unei motivări clare, precise şi suficiente, întrucât instanţa de apel a examinat motivele de apel prin prisma apărărilor formulate, relevante în raport de obiectul acţiunii, considerentele instanţei fiind clare şi explicite, exprimând raţiunile avute în vedere la adoptarea soluţiei astfel că, nu se poate susţine cu temei că decizia nu este motivată în raport cu probele existente la dosar, ţinând cont şi de faptul că în aprecierea probatoriului instanţa este suverană.

Înalta Curte constată că, în realitate, argumentele aduse în motivarea recursului vizează aspecte de netemeinicie, făcând trimitere la probele administrate în cauză, respectiv la înscrisuri şi la raportul de expertiza judiciara financiar-contabila efectuat in dosarul de urmărire penala nr. 34/D/P/2005, care nu pot face obiectul analizei în recurs.

Conform art. 295 din C. proc. civ.: "(1)Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu. (2)Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei".

Nu se poate susţine cu temei că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii noilor probe aduse in apel, respectiv ordine de plata privind ridicări numerar, dovezi concludente ale ieşirilor de capital din A., in condiţiile dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., câte vreme judecătorul este cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză.

Este de reţinut că probele se propun prin cererea de chemare în judecată, iar dacă în timpul desfăşurării procesului rezultă din dezbateri necesitatea completării materialului probator, acesta se completează din dispoziţia instanţei şi numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior, ceea ce nu este cazul în speţă.

Trebuie menţionat că autoarea căii extraordinare de atac reclamă neaplicarea de către instanţa de judecată a dispoziţiilor legale ori o incorectă interpretare a acestora, pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar.

Astfel, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel privitoare la probele administrate în cauză, la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţă, precum şi la nepronunţarea instanţei asupra admisibilităţii noilor probe aduse in apel, fără a se ţine cont de rolul suveran al judecătorului în aprecierea probelor şi cu privire la necesitatea completării materialului probator, însă numai din dispoziţia instanţei şi numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a lămurit situaţia de fapt prin administrarea unor probe utile şi concludente cauzei, raportat la obiectul cerereii de chemare în judecată.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi. În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivare, atâta vreme cât în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate şi face aprecieri concrete cu privire la acestea şi cât se motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut că în cauză nu a fost probată nici existenţa faptei ilicite a intimatului pârât şi nici existenţa prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii intimatului-pârât.

Faţă de aceste argumente, în mod corect, au reţinut atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar că cererea reclamantei nu este întemeiată.

În limita criticilor formulate, argumentele recurentei-reclamante aduse în sprijinul motivelor de nelegalitate se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanţă care, în speţă, nu coincid cu aşteptările părţii, însă simpla nemulţumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei în sensul că în cauză nu a fost probată nici existenţa faptei ilicite a intimatului pârât şi nici existenţa prejudiciului produs în patrimoniul apelantei reclamante, nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului.

Aşadar, instanţa de apel a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză, statuând în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii intimatului-pârât.

Aşa fiind, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor formulate de apelantă, reţinând situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, dar şi de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate.

Înalta Curte, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 634/2019 din 4 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.