Prescription of action for successive contractual obligations and valuation of retained book stock

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum de 1.736.906 RON, reprezentând valoarea stocului de cărţi aflat în custodia pârâtei aşa cum reiese din evidenţele contabile ale societăţii A. S.R.L..

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2739 din 4 mai 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi a obligat pârâta să restituie reclamantei stocul de carte aparţinând acesteia din urmă şi care însumează un număr de 246.222 volume aflate în posesia pârâtei, iar în ipoteza în care aceasta nu le poate restitui, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 791.482,30 RON reprezentând contravaloarea acestora; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei nr. 2739 din 4 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta S.C. D. S.R.L. (fostă C.) care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă, în motivele de apel, sub aspectul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material, la acţiune, că în cuprinsul contractului încheiat între părţi la data de 1 martie 2008, s-a prevăzut la art. 1.1-ii-b-2, obligativitatea apelantei de a valorifica returul de carte într-un interval de 12 luni de la primirea acesteia.

În situaţia în care instanţa de fond ar fi apreciat ca neîntemeiată solicitarea apelantei cu privire la neluarea în seamă a "Listei de inventar din data de 31 decembrie 2010" aceasta ar fi trebuit să arate motivele pentru care a fost înlăturată această apărare a pârâtei.

Pe fondul cauzei, s-a invocat faptul că obligarea apelantei la restituirea stocului de carte care însumează 246.222 volume este neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 2154 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. (fostă C.) împotriva sentinţei civile nr. 2739 din 4 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei civile nr. 2154 din 7 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta D. S.R.L. (fostă C.) criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Decizia este nelegală deoarece instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că, în speţă ne aflăm în prezenţa unui contract cu executare succesivă, astfel că, la calculul termenului de prescripţie, Curtea trebuia să aplice dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora:

"În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită".

Curtea de Apel a calculat termenul de prescripţie în raport de prevederile dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, aplicându-le în mod greşit, de la data de 29 martie 2011.

Avizul de însoţire a mărfii nu se regăseşte în raportul de expertiză, iar Curtea reţine, în mod nelegal faptul că, termenul de prescripţie se calculează plecând de la data ultimului aviz de însoţire a mărfii.

Prin raportare la data fiecărui aviz de expediţie care se regăseşte în raportul de expertiză contabilă, precum şi, la dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu clauza din contract conform căreia C. trebuie să asigure valorificarea "returului" într-un interval de 12 luni de la primirea returului, acţiunea în pretenţii formulată de intimata-reclamantă, A. este prescrisă.

Astfel, termenul de 12 luni prevăzut în contract începe să curgă de la data fiecărui aviz de însoţire a cărţilor menţionate în răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, după care curge termenul de prescripţie de 3 ani.

În ceea ce priveşte fondul, prin decizia recurată, Curtea a aplicat greşit dispoziţiile referitoare la angajarea răspunderii civile contractuale.

Curtea a reţinut că pârâta-recurentă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale în privinţa unei cantităţi de 148.175 volume de carte, conform raportului de expertiză completat şi depus la dosar în data de 16 martie 2016.

Pe de altă parte, acceptarea recurentei la masa credală de către intimată cu suma de 747.353,79 RON, creanţă înscrisă în tabelul definitiv fără a exista vreo contestaţie din partea lichidatorului judiciar B. IPURL reprezintă recunoaşterea datoriei faţă de recurentă.

În cauza dedusă judecăţii, reţinerea de către recurenta-pârâtă a stocului de carte nu poate avea caracter ilicit întrucât poate avea drept cauză justificativă o operaţiune juridică permisă de lege (art. 1144 C. civ. de la 1864 - Despre compensaţie). C. civ. prevede că datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele.

Sub aspectul prejudiciului, Curtea, în mod greşit a apreciat că acesta constă în echivalentul a 791.482,30 RON, reprezentând contravaloarea celor 246,224 volume de carte, deoarece, cu excepţia listei de inventar şi a corespondenţei electronice, s-ar putea reţine cel mult 148.175 volume de carte ceea ce presupune diminuarea contravalorii prejudiciului.

Având în vedere că valoarea de 791.482,30 RON stabilită de expertul desemnat este valoarea de preţ de achiziţie înregistrată în contabilitatea A. şi nicidecum valoarea presupusului stoc de carte aflat în posesia intimatei, în mod greşit a fost obligată recurenta, în subsidiar, a acestei sume, încălcându-se dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ. de la 1864.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

F. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, nu s-au încălcat şi nici nu s-au aplicat greşit normele de drept material.

Recurenta D. S.R.L. (fostă C.) susţine că trebuia să se aplice dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora "În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită".

În contractul încheiat între părţi, potrivit art. 1.1-ii-b-2, s-a stabilit obligaţia pârâtei-recurente de a valorifica returul de carte într-un interval de 12 luni de la primirea acestuia, iar potrivit art. 5.3.9 din acelaşi contract, returul trebuia "să fie topit" sau soldat până la valoarea costului de producţie, încheindu-se un protocol în acest sens.

Aşa fiind, se poate reţine că, în chiar cuprinsul contractului sunt prevăzute termene de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.

Din acest punct de vedere, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958. Raportându-se la avizele de însoţire a mărfii, Curtea a reţinut că ultimul dintre acestea este din data de 29 martie 2011, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, depus la dosarul cauzei.

Termenul de 12 luni prevăzut în contract începe să curgă de la 29 martie 2011, astfel că termenul de prescripţie de 3 ani curge de la 29 martie 2012.

Acesta a fost raţionamentul Curţii de Apel referitor la excepţia prescripţiei dreptului material şi Înalta Curte apreciază că este corect.

În ceea ce privesc criticile recurentei referitoare la faptul că avizul din 29 martie 2011 nu se regăseşte în raportul de expertiză, iar termenul de prescripţie nu poate fi calculat prin raportare la acesta deoarece au avut loc mai multe expediţii de cărţi însoţite de avize cu date cuprinse în intervale diferite de timp, nu pot fi primite. Aceasta deoarece privesc situaţia de fapt şi modul în care instanţa de apel a făcut aprecieri asupra probelor administrate în cauză, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că s-au respectat prevederile legale în materia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în mod corect, excepţia a fost respinsă.

De asemenea, s-a reţinut în mod corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale, respectiv: existenţa raporturilor contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa prejudiciului patrimonial, existenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul.

Criticile referitoare la existenţa raporturilor contractuale, respectiv faptul că avizele de însoţire a mărfii au fost contestate nu reprezintă motive de nelegalitate a deciziei recurate, ci critici de netemeinicie, astfel că nu pot fi analizate în prezentul recurs.

Înalta Curte are în vedere faptul că în cauză a fost efectuat un raport de expertiză prin care s-a stabilit că pârâta-recurentă are încă în custodie un număr de 246.224 volume de carte, astfel că nerestituirea acestora echivalează cu o încălcare a obligaţiilor contractuale astfel cum sunt prevăzute în contractul nr. x din 1 martie 2008.

În ceea ce priveşte faptul că recurenta-pârâtă s-a înscris la masa credală cu suma de 747.353,79 RON, aceasta nu are relevanţă în cauză, faţă de obiectul acţiunii şi de faptul că pârâta-recurentă are un stoc de 246.224 de volume.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. (fostă C.) împotriva deciziei civile nr. 2154/2017 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 octombrie 2019.