Expiry of annulment deadlines and material jurisdiction for extraordinary remedies against lower court judgments

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 19 noiembrie 2015, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală pentru perioada 18 august 1948 - 27 mai 2014, datorată pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin decizia civilă nr. 156 din 27 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2009 la data la care s-a născut obligaţia de plată, dobândă legală care se calculează potrivit argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Daunele moratorii au fost evaluate la suma de 1.797.100,6 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1027 din 27 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi l-a obligat pe pârât la plata daunelor moratorii constând în dobânda legală pentru perioada 27 septembrie 2012 - 27 mai 2014, aferente sumei corespunzătoare cotei de 2/3 din despăgubirea de 200.000 RON, actualizată la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. A respins în rest pretenţiile reclamantelor.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele A. şi B., pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - prin A.J.F.P. Caraş - Severin şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Prin decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă au fost respinse apelurile declarate în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A. şi B., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

La 14 mai 2019, B. şi A. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi sentinţei civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

La 25 iunie 2019, intimatul Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Examinând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare promovată împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, conform art. 224 raportat la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 506 C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data comunicării hotărârii şi un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas definitivă.

În cauza de faţă, se constată că decizia nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost comunicată contestatoarelor la 6 iunie 2018, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs, iar contestaţia în anulare a fost promovată la 14 mai 2019, potrivit ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosar.

În acest context, se constată că, în speţă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele B. şi A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Or, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Cum în cauză contestaţie în anulare a fost promovată cu depăşirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatoarele B. şi A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

În continuare, examinând excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţei civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016 a Tribunalului Timiş, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţine următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate …", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Dispoziţiile art. 505 C. proc. civ. instituie regula aplicabilă contestaţiei în anulare cu privire la competenţa de soluţionare a acesteia, stabilind că cererea se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite nu operează prorogarea de competenţă.

Raportând textele legale evocate la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care dispun că:

"necompetenţa este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad", şi, totodată, văzând şi dispoziţiile art. 505 C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluţioneze contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş.

Astfel, în cauză, obiectul contestaţiei în anulare îl reprezintă decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor legale evocate, competentă a soluţiona contestaţie în anulare este Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, respectiv Tribunal Timiş, secţia I civilă, acestea fiind instanţele care au pronunţat decizia civilă nr. 270 din 29 septembrie 2016 şi, respectiv, sentinţa civilă nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016.

Pentru argumentele expuse, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 coroborate cu art. 505 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, va fi admisă excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu şi, în consecinţă, va fi declinată competenţa soluţionării contestaţiei în anulare formulată de contestatoarele B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Timişoara, iar contestaţia în anulare promovată împotriva sentinţei civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatoarele B. şi A. împotriva deciziei nr. 202 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatoarele B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatoarele B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1027/PI din 24 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă cu privire la soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei în anulare.

Fără nicio cale de atac cu privire la soluţia de declinare a contestaţiei în anulare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.