Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1533/2019 AI generated

Municipality wins jurisdictional objection: deposit-release claim recharacterized as tort damages, case transferred to tribunal.

Case Number Decizia nr. 1533/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Civil Section II) granted the Municipality of Bucharest's exception of material incompetence and declined jurisdiction over the applicants' claim seeking allocation of a 46,194,940.84 RON judicial deposit (cauțiune) paid by the Municipality for a stay of execution, referring the case to the Bucharest Tribunal. The applicants had filed the claim under Article 723¹(3) of the Civil Procedure Code following final rejection of the Municipality's appeals against an appellate decision that resolved a contract rescission dispute (a property exchange contract), ordering the Municipality to pay the applicants large sums and the applicants to return property. The Court held that, although the applicants styled the request as one for release of the deposit, it was in substance a contentious claim for damages based on tort liability (alleged abusive procedural conduct causing prejudice), not the formal, non-contentious release procedure; therefore, under Article 2(1)(b) of the 1865 Civil Procedure Code, jurisdiction lay with the tribunal as the court of ordinary jurisdiction for claims exceeding 500,000 RON, not with the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 1409 din C. civ, art. 163 din C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 7231 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 lit. b) C. proc. civ, art. 7231 C. proc. civ; Municipality wins jurisdictional objection: deposit-release claim recharacterized as tort damages, case transferred to tribunal: The applicants had filed the claim under Article 723¹(3) of the Civil Procedure Code following final rejection of the Municipality's appeals against an appellate decision that resolved a contract rescission dispute (a property exchange contract), ordering the Municipality to pay the applicants large sums and the applicants to return property. The Court held that, although the applicants styled the request as one for release of the deposit, it was in substance a contentious claim for damages based on tort liability (alleged abusive procedural conduct causing prejudice), not the formal, non-contentious release procedure; therefore, under Article 2(1)(b) of the 1865 Civil Procedure Code, jurisdiction lay with the tribunal as the court of ordinary jurisdiction for claims exceeding 500,000 RON, not with the High Court.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters civil judgment contract of deposit liability of municipalities contentious procedure settlement of charges on property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. (de la 1865)

Used to establish the material competence of the tribunal for claims valued over 500,000 RON, the basis for the declinatory exception.

Art. 158 alin. (3) C. proc. civ. (de la 1865)

Applied to decline the case to the competent court after upholding the exception of lack of material competence.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Deliberând asupra cererii formulate de petenţii A. şi B., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă la 20 ianuarie 2010 sub nr. x/2010, reclamanţii B. şi A. l-au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând rezoluţiunea contractului de schimb cu sultă autentificat sub nr. x din 15 martie 2008 de Biroul Notarului Public "C. şi D." Bucureşti, din culpa exclusivă a pârâtului Municipiul Bucureşti; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de schimb cu sultă, în sensul redobândirii de către Municipiul Bucureşti a dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a oferit spre schimb (Satul Francez) şi a plăţii de către Municipiul Bucureşti a echivalentului valoric al imobilului pe care reclamanţii l-au oferit spre schimb; obligarea Municipiului Bucureşti la plata sumei recunoscute ca fiind datorată de Municipiul Bucureşti prin contractul de schimb; obligarea Municipiului Bucureşti la plata sumelor primite de la reclamanţi cu titlu de sultă conform contractului de schimb; obligarea Municipiului Bucureşti la plata dobânzii legale la sumele datorate, de la 15 martie 2008 până la plata efectivă a acestor sume.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1020, art. 1021, art. 1408 şi art. 1409 din C. civ.

La 14 iunie 2010 reclamanţii au formulat o cerere precizatoare, prin care au arătat că totalul sumelor solicitate este de 143.987.000 euro, adică 593.168.845 RON la cursul de 4,1196 RON pentru 1 euro la 20 ianuarie 2010 şi dobânzile curse până la momentul introducerii acţiunii sunt în sumă de 79.484.625 RON, totalul sumelor ce formează pretenţiile fiind de 672.653.470 RON. Reclamanţii au arătat că s-au solicitat dobânzile până la plata efectivă, fără ca acestea să poată fi evaluate.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2011, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a solicitat să se constate nulitatea parţială a contractului de schimb cu sultă încheiat între B. şi A., pe de o parte şi Municipiul Bucureşti, de cealaltă parte, autentificat sub nr. x în 15 martie 2008 de către Biroul Notarului Public "C. şi D.", dat fiind că art. 6.8 din contract, prin care Municipiul Bucureşti şi-a asumat obligaţia "de a aproba pe terenul din Satul Francez dat în schimb E. în temeiul contractului de schimb, parametrii urbanistici similari zonei, respectiv POT 60%, CUT 3,5 şi H (înălţime): P+5", este lovit de nulitate absolută.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 36 şi 45 din Legea nr. 215/2001, pe dispoziţiile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi pe cele ale Legii nr. 52/2003.

La termenul din 29 martie 2011, Tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. x/2011 la dosarul nr. x/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 1309/2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-au hotărât următoarele:

- a fost admisă cererea principală formulată de reclamanţii B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi cu pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu reclamanţii B. şi A.;

- s-a dispus rezoluţiunea contractului de schimb cu sultă autentificat sub nr. x din 15 martie 2008 de notar public D. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de schimb cu sultă, în sensul că a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General la plata către reclamanţii B. şi A. a următoarelor sume: 109.216.400 euro, reprezentând contravaloarea imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi în b-dul x nr. 110-112, sector 1; 6.417.669 euro reprezentând contravaloarea sultei achitate de reclamanţii B. şi A. prin contractul de schimb cu sultă; 29.757.210 euro reprezentând contravaloare despăgubiri, conform contractului de schimb cu sultă; 79.484.625 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumelor indicate anterior, calculată pentru perioada aprilie 2008 - decembrie 2009, precum şi dobânda legală aferentă sumelor indicate anterior, calculată în continuare până la data plăţii efective a acestor sume;

- au fost respinse ca neîntemeiate cererile de intervenţie forţată a S.C. F. S.R.L. şi a S.C. G. S.A.

Prin încheierea din 25 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiate cererile de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1309 din 5 iulie 2011, pronunţată de această instanţă.

Împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 5 iulie 2010 şi a încheierilor interlocutorii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Municipiul Bucureşti, atât prin Primarul General, cât şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Pârâţii B. şi A. au declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 16546 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2011, arătând că nu au avut cunoştinţă de existenţa acestui dosar, că în sens contrar s-a pronunţat Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă prin sentinţa civilă nr. 1309 din 5 iulie 2011. Au invocat prevederile art. 163 din C. proc. civ.

În motivele de apel, pârâţii au arătat că se impune anularea acestei proceduri, având în vedere situaţia de litispendenţă, în realitate existând o singură cauză, iar competenţa de soluţionare a acesteia revine instanţei mai înalte în grad, care judecă deja aceeaşi cerere în faza apelului. Apelanţii au arătat că invocă aceleaşi apărări pe care le-au formulat în dosarul nr. x/2011, cererile fiind identice.

În cadrul procedurii de judecată în apel, prin încheierea din 13 mai 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia de litispendenţă şi a reunit la prezentul dosar dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, instanţă care înregistrase apelul declarat în acest dosar.

La 7 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 313/A, prin care a admis apelul reclamanţilor B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 16546 din 27 septembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Prin aceeaşi decizie au fost admise apelurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 5 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, astfel:

- a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanţii B. şi A. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti;

- a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţii B. şi A. împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă:

1. a dispus rezoluţiunea contractului de schimb cu sultă autentificat sub nr. x din 15 martie 2008 de notar public D.;

2. a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de schimb cu sultă, obligându-l pe pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti la plata către reclamanţi a următoarelor sume:

- 109.216.400 euro, reprezentând contravaloarea imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi în b-dul x nr. 110-112, plus dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii - 20 august 2010 până la data plăţii efective a sumei;

- 6.417.669 euro, reprezentând contravaloarea sultei achitate de reclamanţii B. şi A. prin contractul de schimb cu sultă, plus dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu luna aprilie 2008, până la data plăţii efective a sumei;

- i-a obligat pe reclamanţii B. şi A. la restituirea în deplină proprietate şi posesie către pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti a imobilului liber de orice sarcini, situat în Bucureşti, Şoseaua x, compus din teren în suprafaţă de 28.500 mp şi construcţiile edificate pe acesta, identificate conform art. 2.2 din contractul de schimb cu sultă;

3. a respins ca neîntemeiat capătul din cererea principală formulată de reclamanţii B. şi A. privind acordarea despăgubirilor în sumă de 29.757.210 euro, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume;

4. a menţinut dispoziţiile sentinţei civile nr. 1309/05.07.2011 privind respingerea cererii conexe formulate de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu reclamanţii B. şi A. în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi dispoziţiile privind respingerea cererilor de intervenţie forţată a S.C. F. S.R.L. şi a S.C. G. S.A.

Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 313A din 7 noiembrie 2013 au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul Municipiul Bucureşti, atât prin Primarul General, cât şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Prin decizia nr. 3534 din 12 noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a decis următoarele:

- a respins excepţia lipsei de interes invocată de recurenţii-reclamanţi B. şi A. cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

- a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti invocată de recurenţii-reclamanţi B. şi A. în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

- a admis excepţia insuficientei timbrări a recursului declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. şi a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de aceştia împotriva deciziei civile nr. 313/A din 7 noiembrie 2013;

- a admis recursul declarat de recurentul - pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 313/A din 7 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia civilă nr. 832 A din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în rejudecare, s-au decis următoarele:

- s-a admis apelul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 16546 din 27 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2011, pe care a schimbat-o în totalitate, respingând ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti;

- s-a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 5 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

1. l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata către reclamanţii B. şi A. a contravalorii imobilului teren situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi în b-dul x nr. 110-112, în cuantum de 69.312.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii - 20 ianuarie 2010 şi până la data plăţii efective a sumei;

2. l-a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la plata către reclamanţii B. şi A. a dobânzii legale aferente sumei de 6.417.669 euro, sumă stabilită prin sentinţa nr. 1309 din 5 iulie 2011, începând cu data introducerii acţiunii - 20 ianuarie 2010 şi până la data plăţii efective a sumei;

3. a fost înlăturată dispoziţia din sentinţă privind plata dobânzilor din aprilie 2008;

4. a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamanţi privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 29.757.210 euro;

5. au fost obligaţi reclamanţii B. şi A. să restituie în deplină proprietate şi posesie pârâtului imobilul liber de orice sarcini, imobil situat în Bucureşti, Şoseaua x, compus din teren în suprafaţă de 28.500 mp şi construcţiile edificate pe acesta, identificate conform art. 2.2 din contractul de schimb cu sultă autentificat sub nr. x din 15 martie 2008 de notar public D..

- au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1309 din 5 iulie 2011;

- a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă;

- a fost majorat onorariul cuvenit experţilor de la suma de 1.000 RON la suma de 6.000 RON pentru fiecare expert, fiind obligat apelantul-pârât la plata sumei de 6.000 RON pentru fiecare expert.

Ulterior, prin încheierea din 10 decembrie 2018, instanţa de apel a respins ca neîntemeiată cererea Municipiului Bucureşti, reprezentat prin Primar General, prin care s-a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 832 A din 11 iulie 2018.

Împotriva deciziei civile nr. 823 A din 11 iulie 2018 au declarat recurs reclamanţii B. şi A., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a participat la dezbaterea cauzei în apel.

De asemenea, a declarat recurs împotriva deciziei şi încheierilor premergătoare din 13 iunie 2016, 25 iunie 2018 şi 4 iulie 2018 Muncipiul Bucureşti, prin Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Acelaşi recurent a declarat recurs şi împotriva încheierii din 10 decembrie 2018, solicitând casarea acesteia şi lămurirea dispozitivului deciziei în sensul solicitat de parte.

Prin încheierea din 21 august 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus suspendarea provizorie a deciziei atacate până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul recursului, iar prin încheierea din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea petentului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 832 A din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, până la soluţionarea recursurilor.

Prin decizia nr. 1158 din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

S-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi încheierilor din 13 iunie 2016, 25 iunie 2018, 4 iulie 2018 şi 10 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

S-a respins ca nefondat şi recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La 13 iunie 2019, petenţii A. şi B. au formulat cerere de atribuire a cauţiunii în sumă de 46.194.940,84 RON, achitată de recurentul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2018, cu recipisa nr. x din 9 august 2018, emisă de H. - Sucursala Victoria.

În motivare, petenţii au susţinut că cererea a fost formulată cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că cererea de atribuire a cauţiunii a fost formulată de partea îndreptăţită, respectiv de intimaţii-reclamanţi prejudiciaţi prin suspendarea executării şi apoi prin tergiversarea de către recurent a soluţionării recursului, pentru a beneficia cât mai mult de efectele acestei suspendări.

De asemenea, s-a arătat că cererea de atribuire a cauţiunii a fost formulată în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.

La 24 septembrie 2019, intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportat la faptul că cererea în despăgubiri asupra cauţiunii este una în răspundere civilă delictuală, pentru care competenţa materială şi teritorială se determină după regulile de drept procesual comun, iar nu după cele privind cauţiunea. Prin urmare, intimatul a susţinut că cererea este de competenţa materială a Tribunalului Bucureşti, potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ.

Analizând cererea formulată de petenţii A. şi B. în raport cu temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Petenţii A. şi B. au formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., prin care au solicitat atribuirea sumei de 46.194.940,84 RON, consemnată cu titlu de cauţiune cu recipisa nr. x din 9 august 2018, emisă de H. - Sucursala Victoria de către recurentul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti în dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect cererea de suspendare a executării până la soluţionarea recursului împotriva deciziei civile nr. 832 A din 11 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recurs ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi care a fost respins ca nefondat la 4 iunie 2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., "cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabila, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".

Deşi aserţiunea petenţilor cu privire la scopul şi funcţiile cauţiunii, astfel cum este reglementată în art. 7231 C. proc. civ. sunt corecte, concluzia pe care încearcă să o acrediteze în expunerea raţionamentului juridic, în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii este competentă să soluţioneze şi acţiunea în despăgubiri din cuantumul cauţiunii, este vădit greşită, neavând niciun fundament în dispoziţiile legale incidente în această materie.

Înalta Curte constată că cererea petenţilor A. şi B. nu se circumscrie prevederilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., deoarece nu este o cerere de restituire a cauţiunii, ci este o cerere de despăgubire din cauţiune ca urmare a imposibilităţii de executare a titlului executoriu.

Acţiunea în despăgubiri este o acţiune patrimonială având un obiect evaluabil în bani, competenţa de soluţionare în prima instanţă a unei astfel de cereri fiind supusă dispoziţiilor generale cuprinse în Cartea I Titlul I- Competenţa după materie şi Titlul II Competenţa teritorială din C. proc. civ.

Asimilarea cu care petenţii operează în expunerea raţionamentului juridic, între instanţa competentă să dispună restituirea cauţiunii şi instanţa competentă să soluţioneze cererea de despăgubiri din valoarea cauţiunii, formulată de persoana îndreptăţită este lipsită de temei legal, deoarece nicio dispoziţie din cuprinsul art. 7231 C. proc. civ. nu justifică o astfel de concluzie, distinct de faptul că, în materie de competenţă a instanţelor judecătoreşti funcţionează principiul legalităţii, competenţa fiind determinată prin lege, iar în materie de competenţă materială sau de atribuţiune normele care o reglementează au un caracter imperativ.

Competenţa în materia eliberării cauţiunii este statuată în art. 332, cu referire la art. 7231 C. proc. civ. şi implică, într-adevăr, numai verificări formale sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prescrise de textul de lege, cererea având un caracter necontencios.

În schimb, cererea în despăgubiri din valoarea cauţiunii este o cerere contencioasă, care presupune examinarea elementelor răspunderii civile delictuale sub aspectul exerciţiului abuziv al acţiunii (în speţă cererea de suspendare a executării), al prejudiciului produs şi al legăturii de cauzalitate dintre paguba pricinuită şi conduita procesuală a părţii, competenţa de soluţionare a unei astfel de acţiuni patrimoniale aparţinând instanţei de drept comun, în raport cu valoarea sa.

În cauză, petenţii încearcă să acrediteze ideea că este vorba despre o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., idee cu care însă Înalta Curte nu poate fi de acord pentru că aceste prevederi legale vizează doar instituţia restituirii de cauţiune, iar cererea petenţilor este, în realitate, o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pentru care competenţa se determină potrivit dreptului comun.

Astfel, conform art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil litigiului de faţă în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012), tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 158 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, raportat la suma de 46.194.940,84 RON solicitată de petenţii A. şi B. prin cererea formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenţii A. şi B., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.