Admissibility of constitutional exception challenging insolvency notification rules where lower court dismissed annulment petition on procedural grounds

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor dosarului constată şi reţine următoarele:

Prin cererea formulată la 12 iunie 2019 recurenta Grupa de Creditori "Salariaţii" debitoarei A. S.R.L., prin reprezentant ales B. a solicitat Curţii de Apel Craiova sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 101 şi art. 149 din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.

În motivarea acestei excepţii, recurenta a susţinut că sunt neconstituţionale aceste dispoziţii legale deoarece prevăd judecarea cauzei având ca obiect confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare al unei societăţi în procedura insolvenţei fără citarea creditorilor salariaţi conform C. proc. civ., deşi aceşti creditori nu au fost notificaţi în prealabil cu privire la deschiderea procedurii conform C. proc. civ.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, având ca obiect recursul declarat de contestatoarea Grupa de Creditori "Salariaţii" debitoarei A. S.R.L., prin reprezentant ales B. împotriva încheierii de şedinţă din 4 februarie 2019 şi sentinţei nr. 77 din 18 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 115 din 23 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în doasrul nr. 1504/104/2018 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1), art. 101 şi art. 149 din Legea nr. 85/2006, prin raportate la art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.

În motivarea acestei încheieri, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. Astfel, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În esenţă s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea litigiului, respectiv a încheierii de şedinţă din 4 februarie 2019, pentru care se susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la mai multe excepţii şi pe cererea de suspendare a judecăţii şi a sentinţei nr. 77 din 18 februarie 2019, prin care contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că petenţii încă au deschisă calea de atac a recursului. Cu alte cuvinte, instanţa a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate vizează fondul cererii, în timp ce recursul vizează excepţiile invocate la fond, care au condus la respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

La 28 iunie 2019, în termen legal recurenţii Salariaţii debitoarei S.C. A. S.R.L., prin reprezentant ales B. au declarat recurs împotriva încheierii din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin recursul formulat recurenţii au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii recurate, cu consecinţa anulării acesteia şi a admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1), art. 101 şi art. 149 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată au legătură cu soluţionarea litigiului, raportat la faptul că acestea prevăd judecarea cauzei având ca obiect confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare al unei societăţi în insolvenţă fără citarea creditorilor salariaţi conform C. proc. civ.

În susţinerea teoriei avansate, recurenţii au arătat că prin contestaţia în anulare formulată a fost solicitată anularea hotărârilor judecătoreşti prin care a fost infirmat planul de reorganizare al S.C. A. S.R.L. din cauza nelegalei citări a grupei creditorilor salariaţi în cadrul procedurii. Prin urmare, excepţia vizează normele legale care prevăd lipsa citării acestor creditori în procedura având ca obiect confirmarea planului de reorganizare.

Totodată, s-a mai arătat că dreptul de a fi citat şi de a lua astfel cunoştinţă de existenţa şi de termenul procesului este un element inerent legat de dreptul de a participa la judecarea cauzei, fiind astfel inclus în principiul contradictorialităţii.

În opinia recurenţilor, condiţia ca prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei nu trebuie interpretate într-un sens restrictiv, care să restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanţa inferioară şi-a întemeiat soluţia, atunci când excepţia de neconstituţionaiitate este invocată în căile de atac.

Prin urmare, recurenţii au subliniat că, faţă de obiectul contestaţiei în anulare, dar şi raportat la motivele de recurs, normele a căror constituţionalitate o contestă au incidenţă în soluţionarea cauzei, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată stipulează faptul că instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1), că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, de procuror sau de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial din oficiu (alin. (2) şi că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3).

Conform alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa în faţa căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Evocarea prevederilor legale precitate relevă faptul că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate pe care instanţa judecătorească în faţa căreia a fost invocată excepţia este obligată să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituţională atunci când constată existenţa oricăreia dintre ele.

Recurenţii au susţinut că art. 7 alin. (1), art. 101 şi art. 149 din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că creditorii cu creanţe salariale se vor cita direct prin B.P.I., fără a beneficia de o primă comunicare a actelor de procedură potrivit C. proc. civ., asemănător soluţiei consacrate pentru ceilalţi debitori şi creditori.

În opinia recurenţilor, instanţa a respins în mod greşit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, având în vedere că între dispoziţiile legale invocate şi modul de soluţionare a cauzei există o strânsă legătură, raportat la faptul că, în speţă, contestaţia în anulare este întemeiată exact pe nelegala citare a grupei salariaţilor în judecarea cauzei în care au fost pronunţate hotărârile a căror anulare se solicită.

Înalta Curte constată că motivul de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută la alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitor la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei incidenţa normelor legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în procesul în care această excepţie a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, o atare cerinţă fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în speţă, în mod corect curtea de apel a constatat că această cerinţă nu este întrunită, deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu obiectul recursului, care vizează modul în care au fost rezolvate excepţiile invocate la fond şi care a condus la soluţia de respingere a contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

Astfel, se constată că normele a căror neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de recurs ar fi avut legătură cu fondul contestaţiei în anulare, care viza nelegala citare. Ele ar fi putut forma obiectul sesizării Curţii Constituţionale în recurs numai dacă instanţa de contestaţie în anulare, învestită cu motivul de anulare referitor la nelegalitatea procedurii de citare, ar fi examinat acest motiv, l-ar fi găsit neîntemeiat din perspectiva incidenţei normelor privind citarea prevăzute de legea insolvenţei şi ar fi respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

Numai că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu a ajuns să cerceteze acest motiv de contestaţie în anulare, întrucât a admis un fine de neprimire care a condus la soluţia respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, aspect criticat prin recursul declarat şi care nu are legătură cu dispoziţiile referitoare la citarea în procedura insolvenţei pretins neconstituţionale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că articolele invocate ca fiind neconstituţionale trebuie corelate cu faza procesuală a recursului şi examinate în raport cu criticile din recurs, fără a fi posibil ca, în contextul unei soluţii pronunţate fără a se intra în cercetarea fondului, să se ceară instanţei de recurs să antameze fondul necercetat de instanţa anterioară.

Prin urmare, având în vedere că în speţă nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia, soluţia criticată prin recursul de faţă este apreciată ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 47/1992.

Pe cale de consecinţă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii Salariaţii debitoarei S.C. A. S.R.L. prin reprezentant ales B. împotriva încheierii din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 octombrie 2019.