Social insurance refund claim assigned to Mureș Tribunal on mandatory territorial prorogation.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba, la data de 6 decembrie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Casa Naţională de Pensii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice la restituirea sumei de 10.202 RON, reprezentând contribuţia individuală de asigurări sociale reţinute cu ocazia achitării drepturilor salariale restante în perioada 1.01.2012 - 30.10.2017, cu depăşirea plafonului legal prevăzut de art. 2964 4 alin. (2) şi art. 29618 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflaţie, la care să se adauge dobânda legală fiscală aferentă sumelor reţinute nelegal.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, printre altele, că în perioada în litigiu, în care au fost efectuate reţinerile din drepturile sale salariale, a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Sentinţa civilă nr. 512 din 14 martie 2018, Tribunalul Alba, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă.

Prin Sentinţa nr. 587/CAF/2018, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Conflictul negativ de competenţă dintre cele două secţii ale Tribunalului Alba a fost soluţionat prin Sentinţa nr. 139 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, fiind stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Casa Naţională de Pensii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice să-i restituie contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru perioada 01.01.2012 - 30.10.2017, contestând de fapt modul în care angajatorul a calculat, reţinut şi virat la bugetul statului sumele reprezentând contribuţiile de asigurări sociale reglementate de Legea nr. 263/2010.

Constatând că litigiul de faţă nu s-a născut în baza unui raport juridic de drept fiscal, ci a unuia de asigurări sociale determinat de existenţa unui raport de muncă între angajat şi angajator, curtea de apel a constatat că speţei îi sunt aplicabile prevederile art. 153 lit. a) din Legea nr. 263/2010, forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, potrivit cărora litigiile privind modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale se soluţionează, în primă instanţă, de către tribunale.

Totodată, a mai reţinut că nu prezintă nicio relevanţă, din punct de vedere al determinării obiectului şi naturii litigiului, precum şi a competenţei materiale funcţionale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, împrejurarea că baza de calcul a contribuţiilor sociale individuale este reglementată de art. 2964 din Codul fiscal anterior.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, în temeiul art. 135 alin. (4) raportat la art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., curtea de apel a atribuit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în favoarea completului specializat în judecarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I civile din cadrul Tribunalului Alba.

Instanţele aflate în conflict:

Prin Sentinţa civilă nr. 1349 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Alba, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Mureş, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.

Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1434 din 27 noiembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Alba, competenţa soluţionării acţiunii civile formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Pensii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus din oficiu suspendarea judecăţii şi înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că în speţă trebuie identificată norma de competenţă teritorială care guvernează procesul civil de faţă, pentru a se putea decela dacă la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, stabilirea competenţei în această cauză reprezenta o "facta praeterita" sau "facta pendentia" în materie de competenţă.

Sub acest aspect, tribunalul a arătat că există două opinii în jurisprudenţă şi în doctrina juridică, apreciind că, oricare dintre aceste opinii ar fi împărtăşite şi aplicate în cauza dedusă judecăţii, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018 nu pot fi incidente retroactiv în speţă, astfel cum au fost ele invocate în sentinţa de declinare pronunţată de Tribunalul Alba.

În prima opinie, dacă într-un dosar în curs de judecată a fost deja pronunţată o hotărâre de stabilire a competenţei instanţei iniţial sesizate (inclusiv un regulator de competenţă), această împrejurare constituie o "facta praeterita" în raport de publicarea ulterioară a unei decizii a Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii textului legal care a avut la bază pronunţarea hotărârii de stabilire a competenţei instanţei

Faţă de aceste exigenţe extrem de clare ale aplicării deciziilor Curţii Constituţionale (inclusiv ale Deciziei nr. 290/2018), trebuie observată natura normei a cărei neconstituţionalitate a fost declarată, în cazul de faţă fiind vorba de o normă de competenţă (art. 127 alin. (1) - (2) C. proc. civ.).

Raportat la această normă de drept procesual, se impune operarea distingerii între: situaţii trecute ("facta praeterita") care, prin esenţa lor, scapă de sub puterea efectelor unor asemenea decizii; situaţii în curs de desfăşurare ("facta pendentia"), care cad sub influenţa efectelor deciziilor după cum au validat sau nu un drept definitiv până la momentul publicării; situaţii viitoare ("facta futura") care, în mod neîndoielnic, sunt sub incidenţa efectelor deciziilor de neconstituţionalitate.

În cazul în care în discuţie este o normă de procedură civilă, aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispoziţiile art. 24 - 27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare ("lites pendentes") le este incidentă legea în vigoare la momentul pronunţării hotărârilor judecătoreşti, inclusiv a celor care soluţionează conflictele de competenţă, stabilind deja definitiv competenţa unei instanţe.

De altfel, în mod asemănător s-a pronunţat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, atunci când, constatând că a fost depăşit momentul procesual de care legea lega anumite efecte juridice, a considerat că ar fi vorba despre o aplicare retroactivă a efectelor deciziei de neconstituţionalitate, chiar dacă procesul se afla în curs de desfăşurare (Decizia Curţii Constituţionale nr. 707 din 9 noiembrie 2017).

În concluzie, în cauza dedusă judecăţii, competenţa Tribunalului Alba a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Sentinţa nr. 139/21 iunie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia), deci acest moment procesual a fost deja depăşit ("facta praeterita") la data publicării Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale (23 iulie 2018), care astfel nu poate retroactiva în speţă.

În cea de a doua opinie, momentul în funcţie de care trebuie decelată norma de competenţă care guvernează procesul civil, este cel al datei înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă (la acest moment se raportează "facta praeterita" sau "facta pendentia" în materie de competenţă).

După prezentarea argumentelor reţinute în susţinerea acestei opinii, tribunalul a statuat că, în raport de data începerii procesului de faţă (data înregistrării cererii de chemare în judecată: 6 decembrie 2016), efectele Deciziei nr. 290/2018 (publicată la data de 23 iulie 2018) nu pot retroactiva.

Prin urmare, în raport cu criteriul legal expres şi imperativ al datei înregistrării cererii de chemare în judecată, ca moment de decelare a normei legale care stabileşte competenţa instanţei, competenţa acestei instanţe era deja stabilită de lege (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie), moment care era deja depăşit la data publicării Deciziei nr. 290/2018, aşa încât aplicarea efectelor acestei decizii şi în cauza de faţă ar însemna o întoarcere în timp şi, deci, încălcarea principiului neretroactivităţii. Printr-o astfel de aplicare retroactivă, hotărârea instanţei constituţionale nu ar mai avea putere doar pentru viitor, aşa cum statuează art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ci ar avea, în mod nepermis, putere şi efecte pentru trecut, modificând efectele juridice pe care legiuitorul le-a ataşat actului de învestire a instanţei (înregistrarea cererii de chemare în judecată), prin care a început procesul ("tempus regit actum"), atunci când a stabilit cărei legi îi va fi supusă competenţa instanţei. Aceasta, întrucât, în noua concepţie a C. proc. civ., legea care guvernează desfăşurarea procesului şi întocmirea actelor de procedură (inclusiv a actului jurisdicţional de verificare a competenţei stabilite de lege) este legea în vigoare la data începerii procesului ("lex temporis processus").

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul şi natura litigiului pendinte au fost stabilite prin Sentinţa nr. 139/2018 din 21 iunie 2018, pronunţată în regulator de competenţă de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a statuat că este vorba de un litigiu de asigurări sociale determinat de existenţa unui raport de muncă dintre angajat şi angajator, fiind aplicabile dispoziţiile art. 153 lit. a) din Legea nr. 263/2010, forma în vigoare la data înregistrării acţiunii.

Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantului, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea acestuia de procuror general ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Totodată, conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Tribunalul Mureş a fost generat de interpretarea şi aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.

Contrar celor reţinute de Tribunalul Mureş, în cauza dedusă judecăţii nu s-a pronunţat o hotărâre de stabilire a competenţei teritoriale, deoarece prin Sentinţa nr. 139 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a pronunţat un regulator privind competenţa materială procesuală (specializată) a secţiilor din cadrul Tribunalului Alba, această competenţă stabilindu-se în favoarea completului specializat în judecarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I civile a instanţei.

Totodată, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unor sintagme cuprinse în norma de competenţă prevăzută de art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin decizie a Curţii Constituţionale care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs (facta pendentia).

Punctul de vedere exprimat de Tribunalul Mureş referitor la efectele în timp ale constatării neconstituţionalităţii omite însă situaţiile juridice în curs de desfăşurare, în care nu s-a depăşit momentul verificării competenţei teritoriale a instanţei.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 se aplică tuturor proceselor în curs, dacă nu s-a depăşit momentul verificării competenţei prevăzut de art. 131 C. proc. civ., respectiv primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, fiind lipsit de relevanţă momentul înregistrării cererii de chemare în judecată.

După stabilirea competenţei specializate în favoarea sa, Tribunalul Alba, secţia I civilă, şi-a verificat competenţa teritorială la termenul din 19 septembrie 2018, respectiv după publicarea la 23 iulie 2018, în Monitorul Oficial, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018.

În acest context, intervenirea constatării neconstituţionalităţii normei de procedură sub aspectele evocate nu putea fi ignorată de instanţă.

Prin urmare, nu se poate reţine o situaţie de retroactivitate, ci de constatare a faptului că stabilirea competenţei teritoriale în cauzele în care sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este în mod vădit influenţată de un eveniment (declararea neconstituţionalităţii) ce îi afectează sfera de aplicabilitate.

Astfel, în procesele aflate în curs de soluţionare, instanţele judecătoreşti sunt ţinute de statuările Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate a posteriori, căci acestea decid asupra stabilirii instanţei competente teritorial să soluţioneze procesul.

Procesul echitabil nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, fiind vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incidentă norma legală astfel cum a fost configurată după pronunţarea instanţei de contencios constituţional.

Astfel, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competenţă, care se referă la o categorie specială de cereri, normă ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeaşi instanţă.

Astfel, conform art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea"(alin. (1); "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de aceiaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, (alin. (2); "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, (alin. (3)."

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor (parag. 42).

De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, în speţă, calitatea reclamantului - de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., indiferent de instanţa pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Alba.

Scopul edictării art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin acest text legal sunt nominalizaţi, fără nicio distincţie, subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de tipul instanţelor la care aceştia funcţionează, instanţe judecătoreşti ori parchete, instanţe/parchete civile ori militare.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Mureş, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Târgu Mureş, învecinată Curţii de Apel Alba Iulia, în a cărei circumscripţie se află Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unde reclamantul îşi desfăşoară activitatea în calitate de procuror general.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2019.

GGC - NN