Revocatory action for fraudulent alienation of real estate to family members and creditor protection via inopposability

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la 26 august 2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- revocarea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H., prin care B. şi C. au înstrăinat către I. (fiică) şi E. (mamă, respectiv soacră) căsătorită cu J., imobilul situat în intravilanul municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, compus din teren în suprafaţă de 380 mp şi construcţiile aflate pe acesta, respectiv construcţia C1 - locuinţa, compusă din 2 camere, bucătărie şi beci, construcţia C2 - garaj şi construcţia C3 - locuinţa compusă din 3 camere de locuit şi dependinţe (construcţiile C1 şi C3 au suprafaţa construită de 116,62 mp, iar construcţia C2 are suprafaţa de 33,99 mp) la preţul de 260.000 RON, cu consecinţa revenirii bunului în patrimoniul debitoarei sale B., căsătorită cu C., precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1562-1565 C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 3336 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes, a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., a dispus revocarea contractului de vânzare încheiat între B. şi C., în calitate de vânzători, şi D., E., căsătorită cu F., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H..

Totodată, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei, în solidar, suma de 6.205 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile de la art. 1562 şi art. 1563 C. civ., referitoare la revocarea contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H., ca urmare a prejudiciului suferit de reclamantă prin reducerea semnificativă a stării de insolvabilitate a pârâtei-debitoare B., intenţiei de fraudare a pârâţilor-vânzători, soţii B. şi C., complicităţii la fraudă a terţilor, respectiv pârâţii-cumpărători D. - fiica vânzătorilor, şi E., căsătorită cu F. - mama vânzătoarei, precum şi condiţia privind existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile anterioară încheierii vânzării imobilului aflat în discuţie.

Totodată, ca efect al admiterii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 1565 C. civ., s-a reţinut că actul de vânzare este inopozabil faţă de societatea creditoare S.C. A. S.R.L., bunul fiind indisponibilizat până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea reclamantei, cu excepţia cazului în care pârâţii-dobânditori ai imobilului ce a făcut obiectul contractului respectiv vor plăti societăţii creditoare o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de creditoare prin încheierea actului de vânzare, autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notar public G. din cadrul H..

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, tribunalul a respins-o, apreciind că simpla menţiune a unui preţ al transferului dreptului de proprietate nu reprezintă o dovadă a faptului că reclamanta-creditoare nu ar fi suferit niciun prejudiciu.

Totodată, s-a mai reţinut că, prin stabilirea, în mod surprinzător, a plăţii preţului, în rate, pe o perioadă de 4 ani, reclamanta este în situaţia în care, pe de-o parte, nu are posibilitatea de a-şi recupera creanţa într-un termen rezonabil, creanţă ce reprezintă un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Omului, iar pe de altă parte, creşte exponenţial riscul creditoarei de a îşi mai recupera integral creanţa, neexistând certitudinea că pârâţii-dobânditori ai imobilului ar fi, la rândul lor, solvabili, pentru a achita preţul stabilit prin contract.

3. Apelurile declarate de pârâţii B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 3336 din 18 noiembrie 2016 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă au fost respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1664 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamanta S.C. A. S.R.L. justifică interes în promovarea prezentului demers judiciar privind acţiunea revocatorie, dată fiind calitatea pârâtei B. de debitor al reclamantei prin care şi-a asumat obligaţia de plată a biletului la ordin seria x I3BB nr. x emis, la 1 iulie 2014, de S.C. K. S.R.L., pentru suma de 44.000 RON, cu scadenţă la 25 septembrie 2014, societate care nu şi-a onorat la timp obligaţia de plată.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu este relevant faptul că în patrimoniul pârâtei B. s-ar mai afla şi alte bunuri mobile şi imobile ce ar putea fi supuse executării silite şi că prejudicierea creditoarei-reclamante este evidentă, din moment ce prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notarul public G. debitoarea-pârâtă B. şi-a micşorat patrimoniul, prin vânzarea celui mai valoros bun şi pentru care plata preţului de 260.000 RON a fost eşalonată în 8 rate, ceea ce denotă frauda.

Totodată, dată fiind calitatea terţilor dobânditori ai bunului, respectiv de membrii ai familiei pârâte-debitoare şi anume fiică, mamă şi tată, precum şi modul de eşalonare a plăţii preţului, în mod cert, terţii au cunoscut existenţa creanţei anterioară încheierii actului şi au achiziţionat bunul urmăribil tocmai pentru a zădărnici încasarea acesteia.

Pentru argumentele expuse, raportat la principiul bunei-credinţe în executarea contractelor reglementat de art. 1170 C. civ., instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia sentinţei, iar în baza art. 480 alin. (1) C. proc. civ. au fost respinse apelurile ca nefondate.

4. Împotriva deciziei civile nr. 1664 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recursuri atât pârâţii B., C., cât şi pârâţii D., E. şi F..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 20 noiembrie 2017.

4.1. Recursul pârâţilor B. şi C. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În motivarea recursului s-a susţinut că, dacă instanţa de apel se raporta la clauzele contractului de vânzare în discuţie ar fi constatat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii.

La analiza condiţiilor de admisibilitate instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere probele administrate prin raportare la art. 1563 şi următoarele C. civ., referitoare la revocarea actului fraudulos.

Privitor la prejudiciu s-a susţinut că debitul rămas de achitat la momentul soluţionării apelului se ridica la suma de 19.711,63 RON, iar pentru existenţa prejudiciului era necesar să fie depus cel puţin un proces-verbal de constatare a inexistenţei de bunuri susceptibile de executare întocmit cu ocazia executării silite, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Referitor la patrimoniu s-a arătat că instanţa de apel a avut în vedere doar acest bun imobil, în condiţiile în care a fost făcută dovada existenţei şi altor bunuri aflate în patrimoniul pârâţilor, iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a recuperat sume de bani în contul creanţei tocmai din preţul tranzacţiei, a cărei revocare a solicitat-o.

Instanţa de apel nu a făcut nicio apreciere asupra valorii cumulate a bunurilor deţinute de pârâţi, în contextul în care au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest sens, reclamanta S.C. A. S.R.L. preferând să formuleze o acţiune revocatorie a înstrăinării unui imobil deşi existau alte bunuri ce puteau fi urmărite silit pentru acoperirea creanţei.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, respectiv cea a fraudei, recurenţii au susţinut că atât timp cât preţul este unul real iar sumele de bani încasate din vânzare ajung în conturile reclamantei nu se poate reţine existenţa vreunei intenţii de fraudare.

Sub acest aspect s-a arătat că în situaţia în care actul ar fi fost încheiat cu intenţia de fraudare a reclamantei S.C. A. S.R.L., preţul trebuia să fie unul derizoriu.

Totodată, în mod eronat a fost reţinută complicitatea la fraudă, deoarece la data încheierii contractului de vânzare imobilul era liber de sarcini, iar faptul că părţile din tranzacţie sunt rude nu presupune în mod automat o complicitate cu scopul măririi stării de insolvabilitate, în acest sens statuând şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4073/2011.

În final, s-a mai susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a apreciat ca fiind justificat interesul reclamantei S.C. A. S.R.L. în promovarea acţiunii.

4.2. Cererea de recurs formulată de pârâţii D., E. şi F. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, fiind dezvoltate următoarele critici:

Excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii în mod greşit a fost respinsă, deoarece instanţele de fond nu au analizat condiţia prevăzută de legiuitor la art. 33 C. proc. civ., iar prevederile art. 2324, art. 1170 şi art. 1562 C. civ. au fost aplicate eronat.

Având în vedere conţinutul contractului de vânzare încheiat între pârâţi şi efectele juridice produse de convenţie faţă de reclamanta S.C. A. S.R.L. nu există un interes actual de a declara inopozabilitatea actului juridic, faţă de existenţa clauzei de reziliere din contract, coroborat cu existenţa deja a popririi asupra preţului din contract.

În continuare, s-a mai arătat faptul că în cauză valoarea creanţei rămasă de recuperat de către reclamantă este în sumă de 14.000 RON plus cheltuielile de executare, că indiferent de soarta contractului, prejudiciul creat reclamantei nu se produce, acesta neexistând la data introducerii acţiunii şi nici în viitor.

De altfel, fiecare sumă de bani, cu titlu de tranşă sau rată din preţul contractului, încasată de pârâta B., intră automat în patrimoniul reclamantei S.C. A. S.R.L., ca urmare a poprii contului acesteia.

Motivarea instanţei de apel cu privire la interesul reclamantei prin invocarea art. 2324 C. civ. nu poate fi avută în vedere, deoarece prin încheierea contractului de vânzare nu a avut loc o diminuare a patrimoniului pârâtei B., în cauză, nefiind încălcată nici regula prevăzută de art. 1170 C. civ.

Totodată, nu este îndeplinită condiţia fraudării interesului creditoarei prevăzută de art. 1562 C. civ., deoarece instanţele de fond ar fi trebuit să analizeze modalitatea în care înţelege reclamanta S.C. A. S.R.L. să-şi satisfacă creanţa, la dosar existând înscrisuri care dovedesc că starea patrimonială a pârâtei B. şi faptul că aceasta are bunuri a căror valoare acoperă creanţa datorată, reclamanta nejustificând în niciun fel de ce nu a promovat executarea silită şi asupra acelor bunuri.

5. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat, în principal, anularea recursurilor în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece criticile recurenţilor-pârâţi nu se încadrează în limitele motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor pârâţilor, deoarece decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, apreciindu-se în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, fapt ce a condus la declararea inopozabilităţii contractului de vânzare faţă de reclamantă.

6. Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., recurenţii-pârâţi B. şi C. au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că au formulat veritabile critici de nelegalitate.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, punându-se în vedere părţilor că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii au formulat puncte de vedere asupra raportului, prin care au arătat că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea din 2 octombrie 2018 s-a dispus respingerea excepţiei nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., admiterea în principiu a recursurilor, iar în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a stabilit termen de judecată.

8. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să le respingă pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, faţă de împrejurarea că prin recursurile declarate de pârâţii E., F., D., C. şi L. se invocă critici referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes şi acţiunii revocatorii, acestea vor fi analizate împreună, urmând a se răspunde printr-un considerent comun ambelor recursuri:

Prima chestiune supusă analizei vizează neîndeplinirea condiţiilor referitoare la interesul reclamantei, recurenţii-pârâţi susţinând că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

Criticile nu pot fi reţinute.

Sub un prim aspect, se observă că prin criticile invocate recurenţii-pârâţi aduc în discuţie chestiuni de fond cu privire la starea de solvabilitate a debitoarei care deţine alte bunuri şi care ar putea acoperi creanţa datorată reclamantei în cazul unei eventuale executări silite.

În cauză, interesul în promovarea acţiunii revocatorii se justifică prin scopul urmărit de reclamantă, respectiv acela de a îşi recupera creanţa integral şi într-un timp rezonabil, prezentul litigiu fiind promovat în vederea restabilirii dreptului valorificării bunului imobil deţinut de debitoarea-pârâtă B., cea care a garantat plăţile S.C. K. S.R.L., prin emiterea unor instrumente de plată avalizate, care nu au fost onorate la scadenţa obligaţiei de plată.

Cea de a doua chestiune judicioasă supusă analizei vizează greşita soluţie dată asupra acţiunii revocatorii, recurenţii-pârâţi susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate. De asemenea, criticile nu pot fi reţinute.

Declararea inopozabilităţii contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 5 ianuarie 2015 de notarul public G. încheiat de pârâţii soţii B. şi C., faţă de reclamanta S.C. A. S.R.L., a fost dispusă de instanţele anterioare, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor acţiunii revocatorii de la art. 1562 şi art. 1563 C. civ.

Astfel, s-a apreciat că prejudiciul reclamantei constă în faptul că pârâta-debitoare B., căsătorită cu C., şi-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea convenţiei de vânzare cu pârâţii D. şi E., căsătorită cu F., membri ai familiei sale, respectiv fiica şi părinţii, a celui mai valoros bun deţinut şi pentru care plata preţului de 260.000 RON a fost eşalonată în 8 rate, pe o perioadă de 4 ani, ceea ce denotă frauda şi complicitatea pârâţilor-cumpărători la fraudă. De altfel, s-a avut în vedere că este îndeplinită şi condiţia anteriorităţii creanţei datorate reclamantei.

Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii privind convenţia încheiată de pârâţi s-a făcut de către instanţa de apel atât prin prisma prevederilor legale incidente, cât şi a probatoriului administrat în cauză, coroborat cu situaţia de fapt, fiind menţinută în mod corect soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată.

Dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L., în calitate de creditoare, conferit de legiuitor ca mijloc de protecţie prin dispoziţiile art. 1562-1565 C. civ., care reglementează acţiunea revocatorie, nu poate fi contestat, având în vedere că pârâta-debitoarea B. nu a înţeles să îşi îndeplinească de bunăvoie obligaţiile derivate din relaţiile de comerţ dintre societatea reclamantă şi S.C. K. S.R.L., pentru care pârâta a garantat plata prin emiterea unor instrumente de plată avalizate, context în care instanţa de apel în mod corect a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2324 alin. (1) şi art. 1170 C. civ.

Demersurile reclamantei privind recuperarea creanţei s-au realizat atât prin presiune asupra patrimoniului debitoarei B., cât şi prin forţa coercitivă a statului, iar faptul că reclamanta a apelat la mijlocul de protecţie oferit de legiuitor prin acţiunea revocatorie, ce face obiectul prezentului litigiu, este tocmai pentru a îşi proteja interesele în vederea recuperării integrale a creanţei şi într-un timp rezonabil, prin anihilarea oricărui act fraudulos şi vătămător încheiat cu scopul limitării acestei posibilităţi.

Prin urmare, argumentele recurenţilor-pârâţi cu privire la existenţa în patrimoniu şi a altor bunuri urmăribile, cele referitoare la lipsa unui proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc privind bunurile susceptibile de executare nu pot fi valorificate, faţă de valoarea redusă a creanţei rămase în executare sunt întrutotul chestiuni de fapt verificate în faţa instanţelor de fond şi nu pot fi cenzurate în cadrul contractului de legalitate al deciziei.

Înalta Curte arată că invocarea greşitei aplicări a legii nu vizează interpretarea, încălcarea, ignorarea unor norme legale, ci modul în care instanţa de fond, verificând condiţiile acţiunii revocatorii, a stabilit starea de fapt şi a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor pentru admiterea acţiunii, în temeiul art. 1562 - 1563 C. civ.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâţii E., F., D., C. şi L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii E., F., D., C. şi L. împotriva deciziei civile nr. 1664 din 25 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2019.