Renunciation of cassation appeal regarding nullity and abusive currency risk clauses in a Swiss Franc credit contract

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care:

- Să se constate nulitatea absolută a art. 1.1 din contractul de credit nr. x/25.08.2008, a actelor adiţionale nr. x/21.11.2011 şi y/24.06.2014 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul nr. 4 a BNR din 1 .04.2005, constând în obligaţia tuturor comercianţilor şi prestatorilor de servicii de a efectua toate operaţiunile în moneda naţională, respectiv leul românesc .

- Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar - art. VI pct. 1.3.2 alin. (4) din Condiţiile generale de creditare, înserată în contractul de credit şi actele adiţionale şi eliminarea acestora.

- Stabilizarea obiectului material al contractului de credit la cursul de schimb CHF - LEU de la momentul semnării contractului - 25.08.2008, respectiv 249.391,52 RON, curs care să fie valabil pe toată durata contractului.

- Denominarea în monedă naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională .

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 93 alin. lit g, art. 93 alin. lit g din Ordonanţa de Guvern nr. 21/1992, art. 36, art. 37, art, 68 din O.U.G. nr. 50/2010, 14 lit. a), art. 15 din Legea nr. 190/1999, ale art. 969 C. civ. 1864, Art. 1 alin. (3) din Legea 193/2000, precum şi pe celelalte temeiuri de drept indicate în cuprinsul cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 812 din 25.10.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva sentinţei civile nr. 812 din 15.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia Civilă, au declarat apel A. şi B..

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă prin decizia nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 a respins apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile cu nr. 812/25.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II Civilă -contencios administrativ Fiscal, pe care a păstrat-o.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În susţinerea recursului, recurenţii au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile au vizat două aspecte. Sub un prim aspect recurenţii susţin că clauza de risc valutar inserată în contractul de credit nr. x/25.08.2008 şi a actelor adiţionale nr. x/21.12.2011 şi y/24.06.2014.

Se arată că, clauza de risc valutar este o clauza abuziva, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului şi la circumstanţele acestuia, precum şi la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influenţării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiilor asumate de către părţi, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecinţele negative asupra posibilităţii de respectare a obligaţiilor contractuale.

Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului. Or, având în vedere obligaţia de transparenţa contractuală instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigenţelor de informare şi protecţie inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului consumatorului de a înţelege prevederile şi efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care şi le asuma la contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncilor de a Informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă Instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionat în dreptul european şi naţional întrucât este de natura să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate.

Raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conţinând clauze prestabilite de către Banca, şi care se impun clientului fără a-i da posibilitatea acestuia de a influenţa conţinutul lor, fapt ce determină inegalitatea poziţiilor juridice ale părţilor contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract.

Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar constituie o clauza abuzivă întrucât reclamanţii, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrânşi, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.

Reclamanţii, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constatat şi suportat manifestările unui risc valutar masiv, din perspectiva cursului aplicabil ratelor lunare de rambursare a creditului. Ca urmare a aprecierii treptate a CHF în raport cu toate monedele, acesta a ajuns la aceeaşi paritate cu EURO. în consecinţă, paritatea CHF/EURO a ajuns la un nivel de peste 4 RON/1 CHF, ratele lunare în RON majorându-se şi cu 130% în comparaţie cu momentul semnării contractului de credit. Efectul maxim al riscului valutar până în prezent s-a concretizat în data de 23.1.2015, când paritatea CHF/RON a ajuns la nivelul record de 4.5817 RON/1 CHF, francul elveţian ajungând să fie mai valoros decât euro. Tn consecinţă, cursul aplicabil ratei din ianuarie 2016 a fost de 4.484 RON/1 CHF, iar cursul aplicabil ratei din martie 2015 a fost de 4,2173 RON/1 CHF.

În consecinţă, se arată că reclamanţii nu am fost niciodată informaţi complet, corect şi precis de pârâtă în calitatea sa de profesionist sofisticat din domeniul financiar - bancar, înainte de încheierea contractului de credit în CHF, asupra posibilităţii creşterii cursului CHF aplicabil ratelor lunare cu peste 130 % în câţiva ani şi asupra posibilităţii înregistrării unor pierderi semnificative, deşi aceste aspecte erau cunoscute profesioniştilor în privinţa monedelor de refugiu cum e francul elveţian.

Singurul reper oferit în mod efectiv a fost cursul BNR de 2.1736 RON/1 CHF din 25 august 2008, data încheierii contractului de credit.

Sub al doilea aspect, reclamanţii arată că pentru restabilirea echilibrului contractual se impune stabilizarea obiectului material al contractului de credit nr. x/25.08.2008 la cursul de schimb CHF-RON de la momentul semnării contractului 25.0S.2008, respectiv 249.391,52 RON pentru toată perioada de derulare a relaţiilor contractuale.

Având în vedere prevederile art. 969 C. civ. conform cărora părţile trebuie să acţioneze cu bunâ-credintă atât la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de părţi la momentul încheierii contractului şi, pe cale de consecinţa, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părţile au înţeles să le stabilească, consideră că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea in vigoare a Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluţiilor conturate in practică.

În finalul recursului se arată că în ce priveşte întinderea obligaţiei băncii de a informa clienţii cu privire la riscul de schimb valutar legat de împrumuturile încheiate în monedă străina s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Decizia CJUE. C-186/16, Andriciuc şi alţii v. D. S.A..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2018 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Prin cererea înregistrată la 22 august 2018, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat cerere prin care a solicitat ca instanţa să ia act de declaraţia de renunţare la judecată exprimată de reclamanţi în curpinsul unui act autentic.

Înalta Curte, a luat în examinare cererea formulată de către recurenţii-reclamanţi, în temeiul art. 464 alin. (2) C. proc. civ. şi a reţinut:

Potrivit art. 406 C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel ori a celei de recurs, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Conform art. 464 alin. (2) C. proc. civ. achiesarea expresă se face prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale.

Prin declaraţia autentificată sub nr. x din 24 iulie 2018, la Societatea Profesională Notarială E. şi Asociaţii, existentă la dosar, reclamanţii au arătat că renunţă în mod expres şi irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a reclamanţilor în sensul de a renunţa la judecata prezentei căi de atac, reprezintă un act de dispoziţie al acestora, care nu este suspus cenzurii instanţei.

În consecinţă, Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de către reclamanţi, apreciază îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 406 coroborat cu art. 464 C. proc. civ., privind renunţarea la judecata recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţare la judecata recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2019.