Competence for professional liability claims in sanitation services: nature of dispute versus party status

Decizia nr. 1510

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Deliberând, asupra conflictului de competenţă de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1849/18 aprilie 2017 a Judecătoriei Giurgiu s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de către instanţă, s-a respins cererea formulată de către S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 54/29.01.2018, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 480 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., reprezentată prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinţei civile nr. 1849/18 aprilie 2017 a Judecătoriei Giurgiu.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., în insolvenţă prin Administrator Judiciar C. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului A. la plata sumei de 422,15 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat pentru perioada 02.2011 - 02.2012, pentru următoarele motive:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I Civilă prin decizia nr. 57 din 17 ianuarie 2019 a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin administrator judiciar C. SPRL împotriva deciziei civile nr. 54 din data de 29 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la 31 ianuarie 2019.

Examinând excepţia necompetenţei secţiei a III-a în soluţionarea prezentului litigiu, Curtea a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă această activitate are sau nu un scop lucrativ.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

În speţă, pretenţiile formulate de apelanta reclamantă reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de aceasta potrivit obiectul său de activitate, în temeiul unui contract de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori. Aşadar, reclamanta, persoană juridică ce este constituită sub forma de societate comercială pe acţiuni, pretinde contravaloarea unor prestaţii efectuate în calitatea sa de profesionist

Prin raportare la aceste coordonate ale pretenţiei deduse judecăţii de către reclamanta, Curtea a constatat că litigiul de faţă este unul care priveşte aspecte ce ţin de activitatea de profesionist, în sensul normelor juridice menţionate în precedent.

Criteriul naturii litigiului este esenţial în stabilirea instanţei competente funcţional să soluţioneze o pricină, acest aspect fiind tranşat de instanţa supremă prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată în procedura recursului în interesul legii în sensul în care "Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011, dacă prin această lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar, potrivit art. 225, secţiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor şi curţilor de apel se vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei.

Prin hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, s-au înfiinţat complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadru Secţiilor a V-a civilă şi a VI-a civilă, în următoarele domenii: litigii cu profesionişti, insolvenţă, societăţi comerciale, concurenţă neloială, registrul comerţului.

În acest context şi având în vedere cele expuse anterior, Curtea a apreciat că una dintre aceste două secţii este competentă să soluţioneze litigiul de faţă.

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi pentru Cauzse cu Minori şi de Familie prin încheierea nr. 30 din 08 aprilie 2019 a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării către una dintre secţiile Curţii de Apel Bucureşti specializate în soluţionarea litigiilor civile cu profesionişti.

Recursul a fost înregistrat pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.04.2019 sub nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 16.05.2019, secţia a V-a civilă a invocat excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

În primul rând, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile inclusiv în ipoteza verificării de către secţiile specializate ale instanţei a propriei competenţe, judecătorul are obligaţia să verifice competenţa generală, materială şi teritorială la primul termen de judecată, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Deşi textele de lege fac referire la verificarea competenţei de către prima instanţă, acelaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în recurs, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 494 C. proc. civ.

În cauza de faţă, s-a constatat că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la data de 10.09.2018, nu s-a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale de soluţionare a acestuia, ci a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, după cum rezultă şi din practicaua deciziei pronunţate la data de 10.09.2018, la acel termen de judecată nici nu a fost avută în vedere excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civile, ci doar excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel ca instanţă de recurs.

În aceste condiţii, prezenta instanţă apreciază că secţia a III-a Civilă nu mai putea invoca necompetenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei cu depăşirea momentului procesual prevăzut de lege, contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

În al doilea rând, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală a secţiilor specializate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 18/17.10.2016 în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a stabilit că determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate se face în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei, iar interpretarea în sens contrar, dată de instanţele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ. şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

S-a mai reţinut în considerentele acestei decizii faptul că o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv HCSM nr. 654/31.08.2011, nu poate crea reguli de competenţă în afara cadrului legal, fiind doar un act administrativ menit a pune în aplicare dispoziţiile legii nr. 71/2011 (par. 171).

În aceste condiţii, nu se poate considera că o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, la care se face referire în motivarea încheierii pronunţate de secţia a III-a Civilă ar putea crea reguli de competenţă în afara normelor legale.

S-a mai menţionat în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa supremă că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

Conform dispoziţiilor art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ., prin hotărâre a CSM, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a). cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăţilor comerciale şi a altor societăţi cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;

d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

În cauza de faţă, s-a constatat că prin încheierea pronunţată de secţia a III-a a Curţii de Apel Bucureşti nu au fost identificate elemente comune cu aceste categorii de litigii care să atragă eventual competenţa de soluţionare a recursului în favoarea unei secţii specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

S-a reţinut în cuprinsul încheierii că faţă de problemele de drept ce se cer a fi dezbătute s-ar impune soluţionarea litigiului de către o secţie specializată, însă nu s-a făcut referire la nicio normă care să fie de natură să justifice specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale, avute în vedere în momentul reorganizării fostelor secţii comerciale în secţii civile.

De asemenea, nu prezintă relevanţă faptul că recurenta reclamantă se află în procedura insolvenţei, întrucât prezentul litigiu nu are ca obiect soluţionarea vreunei cereri incidentale din cadrul procedurii insolvenţei recurentei, ci este o cerere în pretenţii formulată de către un profesionist împotriva unei persoane fizice.

În ceea ce priveşte calitatea de profesionist a recurentei reclamante, aceasta nu atrage per se, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 18/17.10.2016 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (par. 173).

A mai reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (par. 157) că în contextul abrogării Codului comercial (prin art. 230 alin. (1) lit. c) din legea nr. 71/2011), nu mai există suport în cadrul normelor de drept material pentru calificarea litigiilor în funcţie de natura comercială sau civilă a pricinii, aptă să atragă o anumită competenţă în favoarea instanţelor specializate.

Astfel, toţi profesioniştii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba de regii autonome, societăţi, companii naţionale, asociaţii sau fundaţii, societăţi agricole, liber profesionişti sau societăţi profesioniste) sunt supuşi regulilor de drept civil şi nu unor reguli speciale.

Constatând astfel că în cauza de faţă nu au fost identificate elemente comune cu cele patru categorii de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, nefiind necesară nici aplicarea unor dispoziţii legale speciale din materia societăţilor, în baza disp. art. 136 alin. (1), (13)0 alin. (2), (13)1 alin. (1) şi 132 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea nr. 29 din 16 mai 2019 a fost admisă excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, completul învestit de altfel prin repartizarea aleatorie a cauzei.

În baza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi 133 alin. (2) C. proc. civ. s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind suspendată judecarea recursului faţă de dispoziţiile art. 134 C. proc. civ. şi înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă, conform art. 136 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 136 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa material procesuală de soluţionare a cauzei în favoarea secţia a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti…", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competenţă din C. proc. civ. se aplică instanţelor judecătoreşti, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor şi completelor sau secţiilor specializate din cadrul instanţelor reprezintă excepţia, de strictă interpretare şi aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din C. proc. civ., privind competenţa de soluţionare a cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, respectiv în art. 129-137 din C. proc. civ., privind excepţia de necompetenţa şi conflictul de competenţă (în cazul secţiilor specializate din cadrul aceleiaşi instanţe).

Se reţine că, în cadrul competenţei jurisdicţionale, trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale (de atribuţie) se distinge între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă; judecata în apel; judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru determinarea competenţei instanţei de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanţă natura si obiectul litigiului, dincolo de calitatea părţilor.

Este de menţionat că, prin Decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 6 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul Deciziei nr. 18/2016, susţin interpretarea conform căreia pentru determinarea competenţei materiale procesuale a secţiilor specializate în cadrul aceleiaşi instanţe se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părţi.

Aşadar, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prezintă o enumerare exemplificativă, iar nu limitativă, a cererilor care sunt de competenţa secţiilor civile reorganizate sau completelor specializate.

Se reţine că elementul comun al litigiilor enumerate cu titlu exemplificativ de dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 este reprezentat de existenţa şi desfăşurarea unei activităţi economice.

Potrivit art. 3 din C. civ., "(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Noţiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»".

În speţă, se constată se constată că pretenţiile solicitate de reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. prin cererea de chemare în judecată, reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de aceasta, potrivit obiectul său de activitate, în temeiul contractului de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice nr. 4049 din 29 noiembrie 2010, reclamanta acţionând deci în raportul juridic cu pârâta în calitatea sa de profesionist, iar cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Art. 223 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar potrivit dispoziţiilor art. 225 secţiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor şi curţilor de apel se vor reorganiza ca secţii civile ori, după caz, vor fi unificate cu secţiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2019.