Timber contract termination: Allocation of contractual fault and statutory limits on moratory damages

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2016 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună: rezilierea contractului de vânzare cumpărare masă lemnoasă încheiat între părţi la data de 28.10.2014 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.729.674,4 RON cu titlul de daune interese, constând în: 593.674,4 RON avans achitat, 2.136.000 folos nerealizat, cu aplicarea dobânzii legale.

Prin cerere reconvenţională, pârâta B. S.R.L. a solicitat să se dispună rezilierea contractului dintre părţi din culpa exclusivă a reclamante, cu obligarea reclamantei la plata daunelor interese moratorii pentru prejudiciul suferit şi pentru profitul nerealizat, cu autorizarea societăţii de a reţine contravaloarea prejudiciului din garanţia de bună execuţie, iar în situaţia îăn care garanţie este neîndestulătoare, cu obligarea reclamantei la plata sumei excedentare.

Prin sentinţa nr. 2693 din 28 decembrie 2017 Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de pârâta - reclamantă B. S.R.L. şi a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare masă lemnoasă încheiat între părţi la data de 28.10.2014; a admis în parte cererea formulată de reclamanta - pârâtă A. S.R.L. şi a obligat pârâta - reclamantă la plata sumei de 593.674,4 RON, reprezentând avans achitat în baza contractului; a respins în rest cererile părţilor.

Sentinţa de fond a fost apelată de ambele părţi; reclamanta a criticat sentinţa din perspectiva nereţinerii culpei exclusive a pârâtei în executarea obligaţiilor ce îi reveneau, precum şi din perspectiva greşitei respingeri a pretenţiilor formulate; pârâta a criticat sentinţa sub aspectul greşitei sale obligări la restituirea către reclamantă a avansului achitat în baza contractului, precum şi sub aspectul greşitei respingeri a solicitării de obligare a reclamantei la plata daunelor interese.

Prin decizia nr. 441 din 21 septembrie 2018 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile declarate în cauză, reţinând următoarele: cu privire la apelul reclamantei, raportat la clauzele contractuale, a apreciat că acestei părţi îi reveneau în primul rând obligaţii contractuale, respectiv aceea de plată a avansului, cu titlu şi de garanţie, obligaţie îndeplinită doar parţial, concluzionând că prima instanţă a dispus rezilierea contractului din culpa acesteia; cu privire la apelul pârâtei, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1522 şi urm. C. civ., constatând că aceasta deşi a notificat reclamantei punerea în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, nu efectuat demersuri nici pentru plata în integralitate a avansului, nici pentru reziliere contractului, neavând în dreptul la despăgubiri, în temeiul art. 1534 alin. (2) C. civ.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Curtea de Apel Ploieşti.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

- existenţa unor considerente contradictorii; sub acest aspect arată că instanţa de apel mai întâi a respins apelul reclamantei A. S.R.L., reţinând culpa acesteia în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, pentru ca ulterior să respingă şi apelul său, reţinând, de asemenea, o culpă contractuală, prin neapelarea la procedura reglementată prin art. 1552 C. civ., corelativ cu clauza contractuală ce îi permitea rezilierea unilaterală a contractului, precum şi prin pasivitatea de care a dat dovadă. Recurenta apreciază că aceste considerente sunt contradictorii întrucât stabilesc o culpă contractuală şi în sarcina sa, deşi soluţia menţinută în apel a fost aceea de reziliere a contractului din culpa exclusivă a reclamantei.

- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1516, art. 1522 alin. (1), art. 1534 alin. (2) şi art. 1556 alin. (1) C. civ.; recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat că textele legale instituie un drept, nu o obligaţie, de a apela la una din măsurile prevăzute de art. 1516 C. civ.; în acest sens a arătat că a folosit orice alt mijloc pentru realizarea dreptului său (pct. 3 al alin. (2) din art. 1516 C. civ.), respectiv a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a raportului contractual, a avut o conduită de bună-credinţă, a invocat excepţia de neexecutare faţă de conduita cocontractantului său, a notificat punerea în întârziere, formulat cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta îşi invocă buna-credinţă deşi doar ea s-a folosit de suma ce a reprezentat plata parţială a avansului şi garanţiei, fără a executa nimic din obligaţiile pe care şi le-a asumat, situaţia durând aproape 5 ani.

Intimata a formulat, totodată, recurs incident împotriva deciziei civile nr. 441 din 21 septembrie 2018, solicitând casarea deciziei în parte cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului său. Recurenta - incidentă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând hotărârea instanţei de apel din perspectiva greşitei aplicări a prevederilor art. 1549 C. civ. A arătat că, deşi a achitat o sumă în cuantum ridicat iar partea cocontractantă nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată de livrare a masei lemnoase, instanţa de apel a reţinut culpa sa contractuală pentru rezilierea contractului, fiind greşit aplicate şi dispoziţiile art. 1170 C. civ. Recurenta - incidentă a mai arătat că recurenta principală a folosit suma achitată timp de aproape 5 ani, fără a livra niciun metru cub de lemn, dezvoltând pe larg situaţia de fapt cu privire la modalitatea în care s-au desfăşurat raporturile dintre părţi.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate în cauză, raport ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiei din data de 18 aprilie 2019. În şedinţa din data de 13 iunie 2019, au fost declarate admisibile în principiu cele două recursuri, fiind acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând criticile formulate de părţi, precum şi apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Cu privire la recursul principal formulat de recurenta B. S.R.L.:

Nu poate fi reţinută critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând o pretinsă contradictorialitate a considerentelor deciziei de apel. Deşi recurenta citează paragrafe din decizia recurată care, în opinia acesteia, configurează o contradictorialitate în apreciere culpei contractuale, se reţine că acele considerente vizează situaţii distincte, fără a contura o concluzie de reţinere concomitentă a unei culpe contractuale în executarea obligaţiilor proprii din partea ambelor părţi. Astfel, într-o primă parte a considerentelor, instanţa de apel a analizat în mod strict cărei părţi îi revine culpa în neexecutarea obligaţiilor contractuale. Din această perspectivă, în raport de clauzele contractuale, şi în aplicarea dispoziţiilor art. 1549 şi urm. C. civ., în mod legal instanţa de apel a stabilit că există o culpă în executarea contractului din partea A. S.R.L., obligaţia acestei părţi fiind cea neîndeplinită. Prin urmare, instanţa de apel, concluzionând că A. S.R.L. a fost cea care în mod culpabil nu şi-a îndeplinit obligaţia astfel cum a fost configurată prin clauzele contractuale, a dispus rezilierea contractului dintre părţi.

Deci, doar în acest context a fost stabilită culpa în executarea obligaţiilor contractuale, instanţa de apel fiind investită cu apelul A. S.R.L. prin care se contesta soluţia instanţei de fond care reţinuse, de asemenea, că rezilierea contractului are la bază neîndeplinirea obligaţiei asumate de această parte.

Se observă, totodată, că instanţa de apel a fost investită, prin apelul declarat de B. S.R.L., cu analiza posibilităţii acordării daunelor interese moratorii, pretenţii respinse de prima instanţă. În acest cadru de investire instanţa de apel a procedat la analiza conduitei părţii; deci, nu pentru a stabili partea culpabilă în executarea obligaţiilor asumate în vederea rezilierii contractului, ci din perspectiva stabilirii dreptului acestei părţi la acordare de daune interese moratorii.

Acest aspect se evidenţiază, de altfel, în structura motivării instanţei de apel, fiecare aspect criticat de părţi în calea de atac fiind analizat distinct, cu indicarea textelor legale incidente, fără a induce, aşa cum susţine recurenta, o confuzie cu privire la motivul şi culpa contractuală ce a determinat măsura de reziliere a contractului dintre părţi.

Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind greşita aplicare a normelor de drept material.

Fără a analiza acele susţineri ale recurentei care ar determina o analiză a situaţiei de fapt, instanţa supremă reţine că în cadrul criticilor sale parte invocă texte legale pretins a fi greşit aplicate, fără a observa modalitatea în care instanţa de apel a procedat, prin analiza coroborată atât a dispoziţiilor care reglementează drepturile creditorului (art. 1516 C. civ.), cât şi a dispoziţiilor care reglementează prejudiciul (art. 1531 şi urm. C. civ.).

Astfel, chiar dacă susţinerea recurentei este, aparent, corectă, în sensul că art. 1516 C. civ. conferă un drept de opţiune al creditorului de a acţiona în oricare din modalităţile arătate în textul legal, această opţiune nu poate fi apreciată decât în contextul posibilităţii acordării prejudiciului cauzat aceluiaşi creditor în condiţiile neexecutării de către debitor a obligaţiilor asumate, în limitele prevăzute de lege. Din această perspectivă, se apreciază legalitatea deciziei de apel în care se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1534 C. civ. în analiza solicitării de acordare a daunelor moratorii.

Aşa cum s-a menţionat deja, instanţa supremă nu va analiza acele susţineri ale recurentei care vizează situaţia de fapt, respectiv conduita sa în raportul contractual, recursul fiind limitat la analiza legalităţii deciziei de apel din perspectiva corectei aplicări a dispoziţiilor legale incidente, raportat şi la critica de nelegalitate întemeiată de recurentă pe ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest cadrul se situează criticile recurentei vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1522, 1534 şi 1556 C. civ., texte legale invocate doar pentru a expune situaţia de fapt concretizată în modalitatea în care a acţionat în raportul contractual.

Pentru considerentele reţinute, recursul principal urmează a fi respins ca nefondat.

2. Cu privire la recursul incident formulat de recurenta A. S.R.L.:

Principala critică a recurentei vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1549 C. civ., sub aspectul greşitei reţineri a culpei sale contractuale pentru a se dispune rezilierea contractului dintre părţi.

Prealabil analizei legalităţii deciziei de apel în raport de critica formulată de recurentă, se subliniază că nu vor fi avute în vedere acele susţineri ale părţii care conduc spre o reanalizare a situaţiei de fapt, respectiv acele argumente expuse pe larg în cererea de recurs prin care prezintă modalitatea de derulare a raporturilor contractuale.

În ce priveşte critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa supremă apreciază legalitatea deciziei de apel, reţinând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale invocate de recurentă. În acest sens, se reţine că în aplicarea art. 1549 C. civ., instanţa de apel a procedat la analiza actului juridic dintre părţi, stabilind în mod legal modalitatea de executare a obligaţiilor asumate de părţi, precum şi succesiunea în care acestea trebuiau îndeplinite.

Nu poate fi reţinută nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1170 C. civ. Înlăturând acele susţineri ale părţii prin care se susţine critica prin raportare la modalitatea în fapt a desfăşurării raporturilor contractuale dintre părţi, se apreciază că instanţa de apel a făcut o legală aplicare a textului legal invocat de recurentă, acesta fiind analizat în contextul aplicării art. 1549 C. civ., coroborat cu modalitatea în care părţile şi-au configurat contractual obligaţiile asumate.

Pentru considerentele reţinute, recursul incident urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere dispoziţia art. 496 C. proc. civ., precum şi considerentele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 441 din 21 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2019.