Retired prosecutor’s salary claim assigned to domicile tribunal after negative jurisdiction conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., au învestit Tribunalul Caraş-Severin cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Prin sentinţa civilă nr. 307/08.03.2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

La termenul de judecată din 31.05.2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea acţiunii pentru fiecare reclamant în parte şi formarea de dosare separate.

Urmare a disjungerii, cauza privind pe reclamanta A. a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 306/21.06.2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, iar prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar prin includerea procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+10%, precum şi plata diferenţelor dintre venitul la care era îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data plăţii efective a debitului principal.

De asemenea, a reţinut că potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, pentru a atrage competenţa uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta, este necesar ca aceasta să aibă calitatea de procuror, iar la data formulării acţiunii să îşi desfăşoare activitatea în cadrul parchetului instanţei.

În acest context, a evocat decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv.

Prin urmare, cum reclamanta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, încetându-şi activitatea prin pensionare la 01.01.2016, a apreciat că în mod corect acţiunea a fost introdusă la Tribunalul Caraş-Severin.

Tribunalul Mehedinţi a mai luat act că prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

A notat tribunalul că în paragraful 47 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia".

În continuare, a menţionat că, în acord cu dispoziţiile deciziei sus-citate, prin Legea nr. 310/2018 au fost modificate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., introducându-se alin. (21), potrivit căruia dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

A subliniat tribunalul că, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, care şi-a încetat activitatea prin pensionare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., ci cele de drept comun în materia soluţionării conflictelor de muncă.

De asemenea, a reţinut că din actele dosarului nu rezultă opţiunea reclamantei în sensul sesizării Tribunalului Mehedinţi cu judecarea acţiunii deduse judecăţii, astfel că prin procedeul adoptat de Tribunalul Caraş-Severin s-a încălcat principiul disponibilităţii, statuat de art. 9 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta, fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a învestit Tribunalul Caraş-Severin cu un litigiu având ca obiect drepturile salariale izvorând din raporturile de muncă dintre aceasta şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Prin urmare, una dintre condiţiile impuse de art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. este desfăşurarea activităţii reclamantei la instanţa sau parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Cum reclamanta şi-a încetat activitatea prin pensionare, nu poate fi reţinută aşadar incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speţă, se situează în judeţul Caraş-Severin.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.