Competence conflict resolved in favor of the Mehedinți Court of Appeal for prosecutor's salary reclassification claim
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Mehedinți Court of Appeal, ordering that this tribunal shall adjudicate the labor dispute. The case involved a prosecutor at the Reșița Prosecutorial Office who sued the Public Ministry entities for salary reclassification and payment of wage differences, leading to competing territorial competence claims between the Caraș-Severin and Mehedinți Courts of Appeal. Relying on Article 127(1) and (3) of the Code of Civil Procedure as interpreted by Constitutional Court Decision No. 290/2018, the court determined that because both the prosecutor’s workplace and the defendant prosecution offices fall within the Timișoara Court of Appeal district, the plaintiff was required to file with a court of the same grade in an adjacent appellate circuit; consequently, the Mehedinți Court of Appeal, located in the neighboring Craiova district, was designated as the competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (2) C. proc. civ, art. 127 alin. (2) din C. proc. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ; Competence conflict resolved in favor of the Mehedinți Court of Appeal for prosecutor's salary reclassification claim: Tribunalul Mehedinţi a mai luat act că prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., au învestit Tribunalul Caraş-Severin cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Prin sentinţa civilă nr. 307/08.03.2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
La termenul de judecată din 31.05.2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea acţiunii pentru fiecare reclamant în parte şi formarea de dosare separate.
Urmare a disjungerii, cauza privind pe reclamantul A. a fost înregistrată sub nr. x/2019.
Prin sentinţa nr. 301/21.06.2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, iar prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar prin includerea procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv V.R.S. 405 RON+4%+10%, precum şi plata diferenţelor dintre venitul la care era îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală, calculată până la data plăţii efective a debitului principal.
De asemenea, a reţinut că potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, pentru a atrage competenţa uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de procuror, iar la data formulării acţiunii să îşi desfăşoare activitatea în cadrul parchetului instanţei.
În acest context, a evocat decizia nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv.
Prin urmare, cum reclamantul este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a apreciat că în mod corect acţiunea a fost introdusă la Tribunalul Caraş-Severin.
Tribunalul Mehedinţi a mai luat act că prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
A notat tribunalul că în paragraful 47 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia".
În continuare, a menţionat că, în acord cu dispoziţiile deciziei sus-citate, prin Legea nr. 310/2018 au fost modificate dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., introducându-se alin. (21), potrivit căruia dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
A mai reţinut tribunalul că esenţială pentru determinarea competenţei teritoriale a instanţei este calitatea reclamantului de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, dar şi împrejurarea că normele de competenţă sunt prevăzute în art. 127 C. proc. civ., în forma nemodificată, în vigoare la data de 16.11.2018, noţiunea de instanţă la care procurorul îşi desfăşoară activitatea fiind interpretată restrictiv, conform deciziei nr. 7/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
De asemenea, a reţinut că din actele dosarului nu rezultă opţiunea reclamantului în sensul sesizării Tribunalului Mehedinţi cu judecarea acţiunii deduse judecăţii, astfel că prin procedeul adoptat de Tribunalul Caraş-Severin s-a încălcat principiul disponibilităţii, statuat de art. 9 C. proc. civ.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a învestit Tribunalul Caraş-Severin cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă dintre acesta şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora."
Cum atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin se află în circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanţei de contencios constituţional.
Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea.
Având în vedere considerentele anterior expuse, notând că Tribunalul Mehedinţi se află în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, învecinată cu Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea acestui tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.