Jurisdictional conflict between labor and administrative courts over academic ethics sanctions imposed by independent research ethics commissions

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

La 12.11.2018 contestatoarea A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal o contestaţie, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prin Ministerul Cercetării şi Inovării, anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a actelor preparatorii care au stat la baza emiterii sale.

La 03.12.2018, contestaţia a fost precizată de către autoarea sa, care a arătat că solicită actele preparatorii a căror anulare o cere sunt hotărârea nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi hotărârea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva hotărârii nr. 18/13.02.2018.

Prin sentinţa nr. 27/06.03.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că între reclamantă şi intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi există un raport de muncă ce are la bază contractul individual de muncă nr. x/25.09.2003, din cuprinsul căruia reiese că raportul iniţial de muncă s-a născut la data de 01.10.1994 şi a fost modificat succesiv prin acte adiţionale.

A apreciat curtea de apel că, raportat la obligaţiile contractuale asumate de reclamantă în calitate de angajat (ce vizează respectarea prevederilor cuprinse în Regulamentul de ordine interioară, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în Carta Universitară şi în prevederile legale), precum şi la dispoziţiile art. 18 Cap. V din Carta Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, încălcarea regulilor de conduită etică incriminate de Codul de etică reprezintă şi are natura juridică a încălcării unei obligaţii stipulate în contractul individual de muncă.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că sancţionarea reclamantei are la bază raportul de muncă existent între părţi, iar obligaţiile a căror încălcare a fost imputată de Comisia de Etică fac parte din categoria celor prevăzute expres în contractul individual de muncă, aspect care atrage competenţa jurisdicţiei muncii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 27.03.2019.

La termenul din 29.05.2019, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 979/26.06.2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin demersul judiciar iniţiat, contestatoarea A., angajata intimatei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi în baza contractului individual de muncă nr. x/25.09.2003, a solicitat anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii sale.

Totodată, a reţinut că prin decizia nr. 1210d/11.10.2018, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a sancţionat-o pe contestatoare cu diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu 10% pe o perioadă de trei luni, conform art. 30 lit. b) din Codul de Etică şi Deontologie Profesională, coroborat cu dispoziţiile art. 318 lit. b) din Legea nr. 1/2011 şi cu art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea art. 21 lit. a) şi art. 23 lit. a) din Codul de Etică şi Deontologie Profesională.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 312, 314 (Secţiunea a 7-a - Sancţiuni disciplinare), art. 318 şi 321 (Secţiunea a 8-a - Sancţiuni referitoare la încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare) din Capitolul II, Titlul IV al Legii nr. 1/2011 şi a subliniat că legea instituie două regimuri sancţionatorii diferite în cazul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior: sancţiuni pentru abateri disciplinare (ca urmare a încălcării îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei) şi sancţiuni pentru încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare.

Totodată, a reţinut că din analiza art. 306 din Legea nr. 1/2011, al cărui conţinut l-a redat, reiese că în cazul abaterilor de la etica universitară, nici analiza, nici cercetarea situaţiei de fapt şi de drept nu aparţine angajatorului (ca în cazul abaterilor disciplinare), ci revine comisiei de etică universitară special constituite la nivelul fiecărei universităţi.

A mai reţinut tribunalul că, raportat la dispoziţiile art. 10, 11 şi 111 din Legea nr. 206/2004, raportul comisiei de analiză, aprobat de comisia de etică, precum şi hotărârea comisiei de etică sunt acte ce iau naştere în cadrul unui raport juridic născut prin sesizarea unei instituţii de învăţământ superior despre săvârşirea de către un membru al personalului didactic sau de cercetare a unor abateri de la normele de etică şi bună conduită în cercetare ştiinţifică, astfel că reprezintă acte juridice administrative individuale, decizionale, de sine stătătoare, cu efecte constitutive faţă de părţi, de sancţionare a unei fapte ilicite constând într-o abatere de la normele de etică sau bună conduită în cercetarea ştiinţifică prevăzute de Legea nr. 206/2004. Caracterul de act administrativ este atras de împrejurarea că sunt elaborate/emise de comisia de analiză/comisia de etică. În consecinţă, a apreciat că aceste acte sunt supuse contenciosului administrativ.

Cât priveşte decizia emisă de instituţia de învăţământ superior în baza raportului sau hotărârii comisiei de etică, a reţinut că aceasta este un act pur formal, de aplicare întocmai a celor dispuse de comisia de etică universitară, fără implicarea angajatorului în cercetarea substanţei abaterii sancţionate, abaterea fiind de la etica universitară şi de la buna conduită în cercetare, nicidecum de la disciplina muncii.

Pentru aceste considerente, a apreciat că actele ce fac obiectul contestaţiei sunt sustrase sferei de aplicare a dispoziţiilor de drept al muncii, calitatea de salariat a personalului didactic fiind, în acest caz particular, subsecventă celei de personal ce desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestatoarea A. a învestit Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal cu o contestaţie, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prin Ministerul Cercetării şi Inovării, anularea deciziei nr. 1210d/11.10.2018, emisă de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, şi a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii sale, respectiv hotărârea nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi hotărârea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva hotărârii nr. 18/13.02.2018.

Prin aceste acte, contestatoarea a fost sancţionată cu diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu 10% pe o perioadă de trei luni, conform art. 30 lit. b) din Codul de Etică şi Deontologie Profesională, coroborat cu dispoziţiile art. 318 lit. b) din Legea nr. 1/2011 şi cu art. 111 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea art. 21 lit. a) şi art. 23 lit. a) din Codul de Etică şi Deontologie Profesională, care sancţionează frauda sub orice formă în activitatea de predare, învăţare, cercetare ştiinţifică şi în celelalte activităţi din Universitate şi plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori.

Conflictul negativ de competenţă a fost generat de natura litigiului, Curtea de Apel Iaşi apreciind că este un conflict de muncă, iar Tribunalul Iaşi, că se supune contenciosului administrativ.

Chiar dacă sancţiunea aplicată este una specifică dreptului muncii, justa încadrare a naturii litigiului, ca operaţiune necesar a fi efectuată în vederea soluţionării conflictului de competenţă, presupune examinarea formei de răspundere pentru încălcarea normelor de etică universitară şi de bună conduită în cercetare care reglementează plagiatul, deoarece aceasta este fapta imputată contestatoarei.

Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior, drepturile şi obligaţiile, precum şi sancţiunile ce îi pot fi aplicate sunt reglementate în Capitolul II al Titlului IV din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Potrivit art. 304 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "personalul din învăţământul superior are drepturi şi îndatoriri care decurg din Carta universitară, din Codul de etică universitară, din contractul individual de muncă, precum şi din legislaţia în vigoare."

În Secţiunea a 5-a a aceluiaşi act normativ, legiuitorul a reglementat etica universitară şi sancţiunile ce pot fi aplicate de Comisia de etică universitară, în cadrul procedurilor stabilite de Codul de etică şi deontologie universitară, respectiv de Legea nr. 206/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în Secţiunea a 7-a a stabilit sancţiunile disciplinare pentru încălcarea îndatoririlor stabilite în contractul individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii ori instituţiei, iar în Secţiunea a 8-a sunt stabilite sancţiunile pentru încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare.

Aşadar, aşa cum judicios a reţinut şi Tribunalul Iaşi, legea instituie două regimuri sancţionatorii diferite în cazul personalului didactic de cercetare din învăţământul superior: sancţiuni pentru abateri disciplinare (ca urmare a încălcării îndatoririlor asumate prin contractul individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei) şi sancţiuni pentru încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare.

Dacă potrivit art. 313 din Legea nr. 1/2011, sancţiunile pentru abateri disciplinare, pentru încălcarea îndatoririlor stabilite prin contractul individual de muncă şi a normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, sunt stabilite şi aplicate de angajator, în cazul abaterilor de la prevederile Codului de etică şi deontologie profesională, potrivit art. 320-323, sancţiunile sunt stabilite de Comisia de etică şi deontologie ori de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării şi puse în aplicare de către conducătorul unităţii de învăţământ superior.

Prin urmare, pe lângă îndatoririle stabilite prin contractul individual de muncă, în domeniul activităţii de cercetare cadrul didactic este ţinut să respecte buna conduită în cercetarea ştiinţifică, consacrată de Legea nr. 206/2004, pentru încălcarea căreia răspunderea este una administrativă, conform dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea a 8-a din Legea nr. 1/2011.

În speţă, decizia prin care s-a dispus sancţionarea contestatoarei a fost emisă în scopul punerii în aplicare de către conducătorul unităţii de învăţământ superior a sancţiunilor deja stabilite prin hotărârile Comisiei de etică şi deontologie şi Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, ca urmare a constatării încălcării Codului de Etică şi Deontologie Profesională.

Or, numai în legătură cu sancţiunile constatate şi aplicate de angajator angajatului se poate ivi un conflict de muncă.

Disciplina muncii sintetizează toate obligaţiile care revin salariaţilor, iar abaterea disciplinară este definită de Codul muncii drept o faptă prin care acesta încalcă normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau cel colectiv, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Examenul de detaliu al actelor contestate relevă că în speţă nu se atacă acte emise de către angajator în vederea sancţionării unei abateri disciplinare, ci acte de natură administrativă, emise de către conducătorul unităţii de învăţământ superior, ca urmare a aplicării unei hotărâri a Comisiei de etică şi a Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării.

O atare răspundere este una administrativă, de vreme ce nu este stabilită de angajator, ci de organisme independente de acesta, vizează abateri de la etica în cercetare şi deontologie şi este angajată în baza unei proceduri administrative complexe, în cadrul căreia sunt emise acte administrative, cu caracter individual.

Această concluzie derivă şi din definirea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, potrivit art. 5 din Legea nr. 206/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ca un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Mai mult, potrivit art. 1 alin. (1) din Carta Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, această instituţie este una de drept public, iar conform art. 4 din Regulamentul general de organizare şi funcţionare al universităţii, ea este o instituţie de învăţământ superior de stat, în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Or, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Cum obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unor acte emise de o instituţie de învăţământ superior de stat, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ca urmare a aplicării unei hotărâri a Comisiei de etică şi a Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.