Benefits dispute over revolutionary title change upheld after constitutional challenge ruled inadmissible.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.06.2018 pe rolul Judecătoriei Panciu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, Casa Naţională de Pensii Publice, Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună îndreptarea sau anularea deciziei nr. 152055/25.03.2015 a Casei Judeţene de Pensii Vrancea şi a hotărârii nr. 24462/23.04.2018, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi să-l repună în dreptul de creanţă obţinut în baza legii nr. 341/2004, sub formă de indemnizaţie lunară.

Prin sentinţa civilă nr. 1057/06.11.2018, Judecătoria Panciu a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal.

Prin încheierea din 30.01.2019, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a dispus înaintarea dosarului la secţia I Civilă a Tribunalului Vrancea, spre competentă soluţionare în complet specializat de asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 78/26.02.2019, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Guvernul României şi a respins acţiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Vrancea şi Casa Naţională de Pensii Publice.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În cadrul apelului, autorul căii de atac a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014.

Prin decizia civilă nr. 344/30.05.2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014 şi a respins ca nefondat apelul.

Reclamantul A. a atacat cu recurs dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptată prin decizia civilă nr. 344/30.05.2019, evocată mai sus.

În motivare, a arătat că textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate conferă drepturi unei noi categorii de revoluţionari, care au aceleaşi merite deosebite ca şi cei văduviţi de aceste drepturi.

A susţinut că au fost menţinute drepturile doar pentru o categorie de revoluţionari, cu privire la care s-a apreciat că au avut un rol determinant, nu în considerarea unor altfel de merite deosebite, ci a prezenţei lor întâmplătoare într-un anumit loc, la un anumit moment.

În opinia recurentului, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate o invocă au ca efect suprimarea unor drepturi conferite prin Legea nr. 341/2004, cu încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie.

La 23.08.2019, intimata Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin prisma normelor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, raportat la obiectul căii de atac, devin incidente în cauză considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "din cele de mai sus rezultă că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

În sensul considerentelor deciziei sus-menţionate, general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară (...)."

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu a fost declarată neconstituţională prin vreo decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 4 lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 95/2014, pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 (în realitate, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. I din O.U.G. nr. 95/2014).

Textul criticat pentru neconstituţionalitate are următorul conţinut:

"Luptător cu Rol Determinant - atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului."

Aşadar, el vizează modificarea titlurilor instituite prin art. 3 din Legea nr. 341/2004 şi a condiţiilor de acordare a acestora, introducând un nou titlu, acela de Luptător cu Rol Determinant.

La data intrării în vigoare a noii forme a legii, recurentul avea calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, consacrată iniţial de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, devenit ulterior, după renumerotarea textului, art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2014, "persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 li se vor elibera noi certificate pentru obţinerea calităţilor şi titlurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, doar dacă îndeplinesc condiţiile prezentei legi", iar potrivit alin. (2), "eliberarea certificatelor persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 se face doar la cerere, în baza certificatului preschimbat."

Noua formă a Legii nr. 341/2004 nu mai recunoaşte, după data intrării sale în vigoare, dreptul la indemnizaţia lunară reparatorie, decât persoanelor care se încadrează în prevederile acesteia, conform art. 4 alin. (1) şi exclude din categoria celor care beneficiază de asemenea drepturi pe Luptătorii Remarcaţi prin Fapte Deosebite, după cum rezultă din analiza art. 4 alin. (3)-(6).

Chiar dacă prin textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate s-au schimbat condiţiile acordării titlurilor instituie de Legea nr. 341/2004, în speţă trebuie analizată, din perspectiva art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, măsura în care constatarea neconstituţionalităţii acestuia ar avea repercusiuni, în concret, asupra judecăţii în cadrul căreia a fost invocată.

Recurentul-reclamant a solicitat instanţei judecătoreşti anularea deciziei nr. 152055/25.03.2015 a Casei Judeţene de Pensii Vrancea, prin care i s-a comunicat încetarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii, începând cu data intrării în vigoare a noii forme a Legii nr. 341/2004, 01.01.2015, precum şi a hotărârii nr. 24462/23.04.2018, emisă de Casa Naţională de Pensii Publice, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei Casei Judeţene de Pensii Vrancea; a mai solicitat repunerea în dreptul de creanţă obţinut în baza Legii nr. 341/2004, sub formă de indemnizaţie lunară.

Or, chiar şi în măsura în care s-ar constata neconstituţionalitatea textului criticat, recurentul nu ar mai putea beneficia de indemnizaţia la care a avut dreptul până la modificarea Legii nr. 341/2004; un atare drept ar putea fi recunoscut numai dacă recurentul ar fi fost inclus în categoria Luptătorilor cu Rol Determinant şi dacă ar fi obţinut certificatul eliberat conform art. 32 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 95/2014.

O eventuală decizie favorabilă a Curţii Constituţionale nu ar avea însă aptitudinea de a conduce la includerea recurentului, în cadrul procesual pe care l-a ales, în categoria Luptătorilor cu Rol Determinant; aşa fiind, ea nu ar produce niciun efect concret în cauză; o atare legătură ar fi putut fi identificată numai dacă, prin demersul său judiciar, recurentul ar fi contestat un eventual refuz de eliberare a certificatului preschimbat, în baza căruia ar fi putut beneficia de indemnizaţia solicitată. Cum însă obiectul acţiunii deduse judecăţii este unul diferit, constând în anularea deciziilor prin care, în esenţă, i s-a comunicat recurentului încetarea plăţii indemnizaţiei, ca efect al aplicării întocmai a legii, Înalta Curte apreciază că în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 344/30.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.