Unconstitutionality exception inadmissible where challenged civil and procedural provisions lack causal link to labor dispute outcome
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal against the dismissal of the unconstitutionality exception, upholding the lower court’s decision and ordering the appellant to pay 800 RON in legal costs. The case involved a labor dispute where the employee challenged the unconstitutionality of Article 1.528 of the Civil Code (regarding specific performance of obligations to do) and Article 453(1) of the Code of Civil Procedure (regarding litigation costs) in the context of a request for reinstatement and document verification. The court ruled that the exception was inadmissible because the challenged provisions did not have a connection to the resolution of the specific labor case; Article 1.528 was inapplicable as the dispute fell under the Labor Code rather than civil specific performance, and Article 453(1) was not subject to challenge in the appeal since the costs order had not been contested in that phase. The decision relies on Article 29(1) of Law No. 47/1992, which requires that the challenged legal provision must be in force and directly relevant to the outcome of the case, and applies the interpretation from Constitutional Court Decision No. 321/2017 regarding the specific nature of the recourse against the dismissal of the unconstitutionality exception.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) C. proc. civ; Unconstitutionality exception inadmissible where challenged civil and procedural provisions lack causal link to labor dispute outcome: The case involved a labor dispute where the employee challenged the unconstitutionality of Article 1.528 of the Civil Code (regarding specific performance of obligations to do) and Article 453(1) of the Code of Civil Procedure (regarding litigation costs) in the context of a request for reinstatement and document verification. The court ruled that the exception was inadmissible because the challenged provisions did not have a connection to the resolution of the specific labor case; Article 1.528 was inapplicable as the dispute fell under the Labor Code rather than civil specific performance, and Article 453(1) was not subject to challenge in the appeal since the costs order had not been contested in that phase. The decision relies on Article 29(1) of Law No. 47/1992, which requires that the challenged legal provision must be in force and directly relevant to the outcome of the case, and applies the interpretation from Constitutional Court Decision No. 321/2017 regarding the specific nature of the recourse against the dismissal of the unconstitutionality exception.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServed as the procedural basis for the High Court to rule on the recourse against the dismissal of the request to invoke the unconstitutionality exception.
Cited as the legal basis for obliging the appellant to pay 800 RON in litigation costs to the respondent.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 09.10.2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, aşa cum a fost completată pe parcursul judecăţii, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să prezinte actul prin care a desfiinţat decizia nr. 24/14.12.2010 şi a înlocuit-o cu decizia din 17.08.2010, precum şi actul expediat cu confirmare de primire în data de 09.11.2017 şi să confirme conţinutul corespondenţei purtate cu reclamanta, conform registrului de intrări-ieşiri al pârâtului; a solicitat şi obligarea pârâtului la reintegrarea sa efectivă pe postul de biolog principal.
Prin sentinţa civilă nr. 1442/08.10.2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins ca nefondată acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cadrul apelului, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 1.528 C. civ. şi a art. 453 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că aceste texte sunt contrare art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României.
Prin decizia civilă nr. 396/20.06.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.528 C. civ. şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a respins apelul şi a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Reclamanta A. a atacat cu recurs dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptată prin decizia civilă evocată mai sus.
În motivare, a arătat că instanţa de apel a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, subliniind că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de Legea nr. 47/1992, republicată, pentru admiterea acesteia.
Astfel, a susţinut că obiectul excepţiei intră în categoria actelor indicate în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că dispoziţiile contestate au legătură cu soluţionarea cauzei, iar instanţa de contencios constituţional nu a declarat, prin vreo decizie anterioară, neconstituţionalitatea acestora.
În continuare, a arătat că a ridicat excepţia, întrucât au trecut 9 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti care a dispus reîncadrarea sa, însă nici în prezent nu există un act prin care să demonstreze, în raport cu instituţiile publice, calitatea sa de angajată a intimatului, deoarece acesta a refuzat să pună în aplicare hotărârea judecătorească şi să achite obligaţiile către stat, pentru perioada aprilie 2001- decembrie 2010, în care s-a desfăşurat litigiul de muncă.
În acest context, a arătat că nu îşi poate stabili dreptul de pensie pentru perioada sus-menţionată, din cauza atitudinii părţii adverse, care timp de 9 ani a mimat reîncadrarea sa şi a iniţiat aproximativ 70 de litigii.
Mai mult, a arătat că timp de 9 ani a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată care nu au legătură cu raportul juridic litigios.
De asemenea, a susţinut că nu a beneficiat de egalitate în faţa legii, conform art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici de un proces echitabil, în sensul art. 21 din legea fundamentală.
La 06.09.2019 intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, asupra căreia reţine următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (…)", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie respinsă printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară.
În speţă, sunt incidente şi considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.
În paragraful 21 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "(…) recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 (…) este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."
Aşadar, în considerentele deciziei evocate, general obligatorii conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că excepţia nulităţii recursului urmează să fie respinsă.
Analizând decizia atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional instituite de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prezintă relevanţă cele cuprinse în primul articol, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Analiza acestor dispoziţii legale relevă că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 1.528 C. civ. şi ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, după cum se va arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1.528 C. civ., "(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia. (2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia".
Textul citat mai sus vizează executarea silită în natură a unei obligaţii de a face, însă în speţă, recurenta învestit instanţa cu un litigiu de muncă, ce atrage incidenţa dispoziţiilor Codului Muncii iar nu a art. 1.528 alin. (1) şi (2) C. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."
Este adevărat că prima instanţă a obligat reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dar în calea de atac această dispoziţie nu a fost criticată.
Prin urmare, eventuala constatare a neconstituţionalităţii art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu ar produce repercusiuni, în concret, asupra judecăţii; cu alte cuvinte, soluţionarea căii de atac nu are legătură cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 396/20.06.2019 şi, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 396/20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2019.