Inadmissibility of cassation against a final jurisdictional ruling resolving a negative conflict of competence

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2014 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă sub nr. x/2014, reclamanţii Municipiul Câmpia Turzii şi Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar au chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. să constate că pârâta nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile ce îi reveneau în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, autentificat sub nr. x din 14 iunie 2006 la B.N.P. B., modificat prin actele adiţionale nr. x din 14 februarie 2007, autentificat la acelaşi notar public şi nr. 1584 din 17 iulie 2008, autentificat la B.N.P. C., precum şi potrivit Planului de investiţii asumat de pârâtă, parte integrantă din contractul anterior menţionat;

2. să fie obligată pârâta să achite suma de 2.259.160,40 Euro, reprezentând cota-parte de 70% din valoarea suprafeţelor de teren vândute de aceasta în perioada 16 august 2007 - 20 iunie 2011;

3. să fie obligată pârâta la plata dobânzilor aferente sumei mai sus indicate, calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 315/2014 din 19 iunie 2014, secţia Civilă a Tribunalului Cluj a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014* pe rolul secţiei Mixte de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin sentinţa civilă nr. 1599/2015 din 7 mai 2015, a admis acţiunea şi a constatat că pârâta A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 iunie 2006 şi anexele acestuia şi a obligat-o pe aceasta în favoarea reclamanţilor la plata sumei de 2.259.160,4 Euro, reprezentând cota de 70% din vânzarea terenurilor aflate în perimetrul unităţii administrativ-teritoriale Câmpia Turzii şi înstrăinate de pârâtă în perioada 16 august 2007 - 20 iunie 2011, precum şi la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, începând din 13 martie 2014 şi până la data plăţii integrale.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, iar prin încheierea din 22 octombrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi transpunerea dosarului la secţia a III-a contencios administrativ, în vederea repartizării aleatorii, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 6/2015 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1599/2015 din 7 mai 2015 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin decizia civilă nr. 191/2016 din 3 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva încheierilor din 3 noiembrie 2014, din 20 aprilie 2015 şi sentinţei civile nr. 1599/2015 din 7 mai 2015, toate pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare după casare, prin sentinţa civilă nr. 1766/2016 din 30 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în materia contenciosului administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Urmare a declinării, litigiul a fost înregistrat la 4 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, care prin sentinţa civilă nr. 2043/2016 din 12 octombrie 2016 a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii Municipiul Câmpia Turzii şi Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii împotriva pârâtei A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Cluj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Cluj în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, care, prin încheierea civilă nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva încheierii civile nr. 8/2017, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând în principal, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul soluţionării conflictului negativ de competenţă şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Cluj, secţia Civilă/Litigii cu Profesionişti, iar în subsidiar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecarea conflictului negativ de competenţă cu luarea în considerare a naturii juridice de act juridic esenţialmente civil a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. B. sub nr. x din 14 iunie 2006.

În memoriul depus la dosar, după o "succintă expunere a conflictului de drept" în cuprinsul căreia, în mare parte, a reprodus parcursul litigiului, recurenta, cu titlu prealabil, a susţinut neconstituţionalitatea şi neconvenţionalitatea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Criticile dezvoltate împotriva hotărârii atacate au fost subsumate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac a recursului a arătat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea art. 9 alin. (2), coroborat cu art. 22 alin. (5) C. proc. civ., precum şi cu încălcarea art. 430 din acelaşi Cod, raportat la art. 2871 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a art. 34-36 din Decretul nr. 31/1954, cu referire la prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) lit. b), raportat la art. 121 şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 şi a subliniat că a criticat exclusiv raţionamentul Curţii de Apel Cluj sub aspectul calificării eronate a naturii juridice a cauzei din perspectiva normelor de drept material evocate.

Conchizând, recurenta a solicitat casarea sentinţei recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arătând că instanţa de contencios administrativ nu avea competenţă materială funcţională pentru soluţionarea litigiului.

Intimaţii-reclamanţi Municipiul Câmpia Turzii şi Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea căii extraordinare de atac ca inadmisibilă şi, în subsidiar, au cerut admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a conflictului de competenţă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport concluzionându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 2 iulie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

În cuprinsul acestei încheieri, Înalta Curte şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că art. 135 alin. (4) C. proc. civ. nu aduce atingere drepturilor şi principiilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei, întrucât regulatorul de competenţă nu vizează realizarea sau recunoaşterea unui drept al părţilor, ci constituie un incident procedural, care are ca finalitate stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauzei.

De vreme ce în cadrul acestei proceduri nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că drepturile fundamentale ale părţilor în litigiu ar fi prejudiciate prin suprimarea dreptului la recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de regulator.

În acest sens pot fi evocate şi considerentele din decizia nr. 381 din 26 iunie 2014, care a avut ca obiect excepţia de neconstituţionalitate de aceluiaşi text de lege, prin care Curtea Constituţională a statuat că, "(...) dispoziţiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care ţin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluţie legislativă este de natură a conduce la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, implicit, respectarea cerinţei privind termenul rezonabil".

Astfel, recunoaşterea dreptului la recurs împotriva hotărârii prin care se soluţionează conflictul de competenţă ar conduce la prelungirea nejustificată a procesului, în dauna celerităţii, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale, în considerarea unor situaţii speciale.

Aşadar, accesul liber la justiţie poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

La termenul din 24 septembrie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, soluţionarea acestei excepţii făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului", iar potrivit alin. (2) al aceleiaşi norme "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."

În speţă, recursul are ca obiect încheierea civilă nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Cluj în soluţionarea acţiunii în pretenţii formulată de reclamanţii Municipiul Câmpia Turzii şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Potrivit art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., "instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă."

Raportat la textele legale precitate, întrucât încheierea atacată este o hotărâre definitivă, pronunţată de curtea de apel într-un regulator de competenţă, Înalta Curte apreciază că această hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.