Jurisdiction set with Maramureș Tribunal in employer's damages claim against former employee.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the case must be heard by the Maramureș Tribunal, not the Bucharest Tribunal. The underlying dispute is an employer's claim against a former employee for damages (€8,211) arising from alleged culpable conduct during employment; both lower courts had declined jurisdiction, and after an earlier appellate ruling fixed only material jurisdiction (labor disputes in the first instance to the tribunal specialized in labor conflicts under art. 208 of Law no. 62/2011 and art. 266 of the Labor Code), the Bucharest Tribunal then declined territorial jurisdiction to Maramureș, while Maramureș declined back on res judicata grounds. The High Court held that the prior ruling determined only material/specialized jurisdiction, not territorial jurisdiction, and that under art. 269(2) of the Labor Code territorial jurisdiction lies with the court of the claimant's domicile, residence, or, as applicable, registered seat—here the claimant's seat being in Maramureș County—so it set jurisdiction in favor of the Maramureș Tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 1349 C. civ, art. 208 din Legea nr. 62/2011, art. 135 C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdiction set with Maramureș Tribunal in employer's damages claim against former employee: La data de 4.04.2018, s-au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională. Pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale, având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., solicitând declinarea competenţei la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 8211 euro, prejudiciu material adus societăţii reclamante prin fapta sa culpabilă comisă în calitate de angajat al S.C. A. S.R.L., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 4.04.2018, s-au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională. Pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale, având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., solicitând declinarea competenţei la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Prin încheierea din 20 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reţinând că valoarea pretenţiilor este mai mică de 200.000 RON, astfel că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 12283 din 02 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, apreciind în contextul de fapt si de drept expus, că instanţa competentă să soluţioneze conflictul de drepturi decurgând din raportul individual de muncă este tribunalul, instanţă cu o competenţă materială exclusivă în materia conflictelor de muncă, chiar dacă valoarea pretenţiilor este mai mică de 200.000 RON. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 110F/2018 din 28 noiembrie 2018, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul B., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că acţiunea are ca obiect pretenţii rezultate din executarea unui contract de muncă, incidente fiind prevederile art. 266 Codul muncii, potrivit cărora "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă."
Prin urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, potrivit cărora "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", în temeiul art. 135 C. proc. civ., curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 14 martie 2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Maramureş competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul B..
Tribunalul a reţinut că art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.
Cum reclamanta are sediul în judeţul Maramureş, judecata cererii a fost declinată în favoarea Tribunalului Maramureş.
Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 572 din 31 mai 2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtul reclamant reconvenţional B. şi, în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. A constatat conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Maramureş şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Instanţa a apreciat, în esenţă, că hotărârea civilă nr. 110/28.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti a dezlegat definitiv chestiunea competenţei de soluţionare a cauzei, stabilind-o în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, acesta nemaifiind îndreptăţit să-şi verifice competenţa şi să se desesizeze în favoarea altei instanţe.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Prin sentinţa civilă nr. 110F/2018 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dezlegat definitiv doar chestiunea competenţei materiale procesuale (specializate) de soluţionare a cauzei.
Astfel, din perspectiva autorităţii de lucru judecat, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este regulator de competenţă în sensul stabilirii instanţei competente material să judece cauza în primă instanţă, respectiv tribunalul, secţia specializată în conflicte de muncă, în raport de dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, iar nu şi din punct de vedere teritorial. În considerentele sentinţei anterior menţionate nu există nicio referire la instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze conflictul de muncă dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Statuând că acţiunea formulată de reclamantă face parte din categoria litigiilor de muncă, din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile din această materie.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Faţă de considerentele reţinute, constatând că sediul reclamantei S.C. A. S.R.L., la momentul sesizării instanţei, este în comuna Petrova, judeţul Maramureş, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.