Territorial jurisdiction in labor disputes: alternative choice between domicile and workplace court under Law 62/2011 and Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.11.2018 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/23.11.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.124,89 RON reprezentând salariul aferent a 14 zile din luna octombrie, salariul aferent a 16 ore peste program în luna octombrie, salariul aferent a două zile de sâmbătă, contravaloarea concediului de odihnă pe care nu l-a efectuat şi costurile aferente deplasării în delegaţie, desfacerea contractului de muncă să se efectueze prin acordul părţilor şi să se depună toate documentele privind încetarea contractului. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 379 din 05 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz, sediul. Or, în speţă, domiciliul reclamantului este în Bucureşti, astfel încât instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a mai reţinut şi fatul că, deşi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a disalogului social prevede o competenţă alternativă în favoarea tribunalului în cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în cauză chiar reclamantul a învederat că apărătorul său a trimis din eroare acţiunea către Tribunalul Dâmboviţa, apreciind că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze litigiul.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 la data de 25 martie 2019.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2685, pronunţată la data de 10 mai 2019, în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din termenii celor două texte enunţate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente.

Întrucât Legea nr. 62/2011 a intrat în vigoare la data de 13.05.2011, ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Codului muncii, ea reflectă viziunea ulterioară, mai nouă, a legiuitorului în privinţa raporturilor juridice în materia dreptului muncii, competenţa teritorială exclusivă, fiind stabilită alternativ, reclamantul putând opta atât pentru instanţa de la domiciliul său, cât şi pentru cea situată la locul său de muncă.

În prezenta cauză, reclamantul a optat în temeiul art. 116 C. proc. civ. pentru instanţa competentă potrivit locului său de muncă, prin introducerea cererii la Tribunalul Dâmboviţa, instanţă care era competentă să judece cauza, fiind instanţa de la locul de muncă înscris în contractul individual de muncă încheiat între părţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În ce priveşte cauza de faţă, instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au fost sesizate cu o acţiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 alin. (1) din Codul muncii, stipulează faptul că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar alin. (2) prevede că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Pe de altă parte, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Articolul 216 din acelaşi act normativ stipulează că: "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Se reţine, aşadar, că din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că s-a instituit o competenţă alternativă care dă posibilitate reclamantului să aleagă fie instanţa competentă de la domiciliul său, fie pe cea de la locul de muncă.

Or, în speţă, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 21 noiembrie 2018, reclamantul A., având domiciliul în municipiul Bucureşti, a învestit Tribunalul Dâmboviţa, respectiv instanţa judecătorească competentă de la locul de muncă (în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei S.C. B. S.R.L.), cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa, reclamantul a învestit legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Dâmboviţa nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei.

Opţiunea reclamantului de a sesiza, fie instanţa de la locul în care îşi are domiciliul, fie pe cea de la locul de muncă, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale mai sus evocate.

Pentru considerentele arătate, în aplicarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 116 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019.